5 octombrie - Ziua lucrătorului din învățământ

 

STIMAȚI COLEGI!

Ziua Dumneavoastră profesională este o ocazie deosebită pentru a Vă adresa cele mai sincere şi frumoase urări de bine şi de a-mi exprima profunda recunoştinţă pentru talentul şi răbdarea nemărginită, devotamentul şi sacrificiul pe care - l manifestaţi zi de zi, roadele căreia sunt generaţii de oameni instruiţi, integri, capabili să promoveze Moldova înainte.

Influenţa pe care o are un învăţător asupra unui copil este eternă. Fiecare din noi poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură  a profesorului, pe care le transmitem mai departe copiilor noştri.

Sunteţi cei care duceţi pe umeri dulcea povară a lumii şi Vă mulţumesc pentru efortul Dumneavoastră.

Vă doresc multă sănătate, ani lungi şi realizări frumoase, bunăstare familiilor,  putere de a continua lucrul pe care îl faceţi cu atâta far şi dăruire.

                                               

Preşedintele Sindicatului „Viitorul”                                            Mihail LAŞCU

 

5 octombrie 2020

Întrunire cu membrii de sindicat la DSE Ungheni

 

  În cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Ungheni  la data de 29 septembrie s-a desfăşurat întrunirea conducerii Sindicatului „Salvatorul” cu membrii de sindicat din cadrul Uniunii sindicale, unde au fost prezenţi membrii de sindicat din organizaţiile  sindicale primare Nisporeni şi  Călăraşi

   La întrunire a participat  şeful DSE dl. Blisceac Oleg, preşedintele  sindicatului dl.Vitalie Mutaf şi vicepreşedintele Federaţiei „Sindlex” Tatiana Romanenco.

     Participanţii la şedinţă  au pus in discuţie modalitatea implementării in subdiviziuni a Contractului colectiv de muncă, protejarea drepturilor social-economice ale angajaţilor din cadrul IGSU,  orele  lucrate  supraprogram, cit şi alte probleme cu care se confruntă membrii de sindicat.

Vitalie Mutaf  a reiterat că sindicatul pe care îl reprezintă a fost creat în scopul protejării intereselor social – economice ale angajaţilor, membrii de sindicat, din cadrul IGSU şi a menţionat că: „Vom face tot posibilul pentru ca angajaţii, membrii de sindicat, să fie în continuare stimulaţi şi avantajaţi, iar angajatorii să respecte drepturile şi cerinţele înaintate, întru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, sănătăţii şi securităţii în muncă”.


Vicepreşedintele Federaţiei „Sindlex”  dna.Tatiana Romanenco a menţionat că   membrii de sindicat sint protejati  de prevederile Contractului Colectiv de muncă incheiat intre Sindicatul „Salvatorul” şi IGSU, care stipulează drepturi şi obligaţiuni social-economice pentru membrii de sindicat.

 Dl. Blisceac  Oleg, în locaţiunea sa a salutat efortul Sindicatului  „Salvatorul” şi aportul tuturor membrilor de sindicat, a mulţumit pentru colaborarea prodigioasă în contextul rezultatelor obţinute, a urat succese şi o dezvoltare perpetuă, în scopul consolidării şi apărării drepturilor social-economice şi a intereselor legale ale membrilor de sindicat.

 

 

 

 

LA PAS CU SPORTUL, SPRE NOI VICTORII !

 

În perioada 21-23 septembrie CNSM a petrecut cea de-a V-a Spartachiadă a Confederației, unind prin duhul sportiv și buna dispoziție peste 650 de participanți.

Federația Sindicatelor din Moldova «SINDLEX» a fost prezentă la această competiție sportivă cu o echipă de 44 de participanți, care au evaluat cu îndrăzneală la  probele sportive, demonstrînd  pregătire fizică bună și spirit de echipă.

În palmaresul victoriilor deținem 3 locuri de I, astfel fiind învingători la Volei (femei), Volei  (bărbați) și Șah. Alte două locuri de II au fost câștigate prin luptă acerbă la Ștafeta olimpică și Tragerea otgonului! La alte probe, cum ar fi: jocul de dame, darț, minifotbal și tenis de masă, echipele noastre s-au plasat pe locuri bune.

  Echipa federației a fost  una mixtă, fiind compusă din  membri de sindicat din cadrul sindicatelor «Demnitate», «Viitorul», «Salvatorul», «Frontiera», și alte  organizații sindicale din cadrul federației, care fiind consolidați și responsabili s-au prezentat ca adevărați sportivi de performanță.

  Un joc spectaculos  au demonstrat băieții de la volei, care adunau cei mai mulți spectatori, deoarece pregărirea sportivă a acestor tineri este de invidiat. Tineri, ce servesc Patria zi de zi în Inspectoratul General Situații de Urgență al Ministerului afacerilor interne – membri a Sindicatului ”SALVATORUL”. Ajungând în final, jocul acestora pentru locul I sau II a fost urmărit de dl Mihail HARABAGIU, șeful IGSU, care personal a venit să asiste și să-i susțină.

  O altă echipă la fel de pregătită a fost cea de la volei feminin, care fiind mixtă, polițiste – membri Sindicatului ”FRONTIERA” și  profesori – membri Sindicatului ”VIITORUL”, au demonstrat că pot fi învingători.  La fel, această echipă au  fost spectaculos de  reprezentative și participative pe teren. Felicitări pentru modul și spiritul de echipă, pentru că s-au consolidat  în primul lor joc pe teren.

   Șahul a fost  asigurat de 2 profesori și un salvator, care au reușit să obțină cele mai frumoase rezultate. Ei sunt: Carasiov Alexandru  (Viitorul-Bălţi), Eleţchih Alexandru (Salvatorul), Golban Liudmila (Viitorul-Bălţi).

   La  Ștafeta olimpică, echipa noastră a fost rapidă, plasarea pe locul II a  demonstrat că  încă este loc de mai bine. Și acestor sportivi le suntem datori cu multe aplauze și susținere.

   Proba Tragerea otgonului a adunat pe teren foarte mulți spectatori, dar și cei mai puternici și vânjoși membri de sindicat. A fost o luptă acerbă pentru primul loc. Participanții noștri, angajații Brigăzii cu Destinație Specială «Fulger» al Inspectoratului General al Poliției – membri Sindicatului ”DEMNITATE”, au luptat cu dârzenie, și au obținut locul II!

    Activitatea respectivă și-a realizat scopul integral, fiind un catalizator a demonstrației unei pregătiri sportive de exciepție, a modului de viață sănătos, a  bunei  dispoziții și a consolidării sindicaliste.

Mulțumiri partinerilor sociali care ne-au  asistat  cu sprijinul și susținerea, și mulțumiri  organizatorilor, care au avut grijă ca aceste 3 zile participanții să se simtă bine în tabara de odihnă «Camping». 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

      

  

 

  

 

 

Contractul colectiv de muncă – baza legală a activităţii organizaţiilor sindicale primare a Sindicatului „VIITORUL”

     La  data de 27 septembrie 2018 la iniţiativa Direcţiei de Învăţămînt al raionului Rezina, Asociaţia sindicală raională Rezina al Sindicatului „VIITORUL”, în colaborare cu Inspecţia muncii teritoriale au desfăşurat seminarul cu genericul „Reglementarea normativă şi contractuală a raporturilor de muncă. Importanţa Contractul individual şi colectiv de muncă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor”. La acest seminar au participat preşedinţii organizaţiilor sindicale primare, comitetelor sindicale şi managerii instituţiilor preşcolare.

Prima  parte a seminarului a fost dedicată procedurii şi regulilor de negociere între administraţia instituţiei de învăţămînt şi candidaţii propuşi, pentru negocierea şi încheierea contractului individual de muncă.


Dna Liliana Gherman, inspector al Inspectoratului teritorial de muncă Rezina a prezentat detaliat conţinutul Contractului individual de muncă, s-a axat pe metodologia de elaborare a contractului şi introducerea  tuturor prevederilor din documentul nominalizat. A făcut o analiză amplă a tuturor compartimentelor Contractului şi a atras atenţia la unele aspecte ce poate duce la posibila eroare, precum şi la consecinţele acestuia. În acelaşi timp, au fost date răspunsuri exhaustive tuturor întrebărilor adresate.

Datorită faptului că Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a declarat anul 2018, ca fiind anul  Contractului colectiv de muncă, a doua parte a seminarului a fost dedicată procedurii de negociere şi încheiere a Contractului colectiv de muncă. Acest subiect a fost relatat de secretarul general al Sindicatului „VIITORUL” dl Alexandru care a menţionat că, în majoritatea instituţiilor de învăţămînt termenii contractelor colective de muncă expiră, în plus, trebuie să se ţină cont de faptul că recent s-au produs multe modificări în legislaţia muncii şi administrativă, din acest motiv este oportun ca contractele colective să fie ajustate şi îmbunătăţite atît la nivel de unitate, cît şi la cel teritorial. Au fost furnizate recomandări cu privire la înregistrarea legală a Contractelor.

 Seminarul s-a încheiat cu premierea liderilor de sindicat cu diplome de onoare, în numele conducerii Sindicatului "VIITORUL" şi  felicitări consacrate ZILEI MONDIALE A PEDAGOGULUI.

  

 

PROMOVÎND DREPTURILE SINDICALISTE

La data de 19 septembrie , în incinta Inspectoratului de Poliţie Ciocana a avut loc întrunirea conducerii Federaţiei “SINDLEX” cu membrii  organizaţiei sindicale primare.

La întrunirea respectivă s-au abordat subiecte privind implementarea şi realizarea Contractului colectiv de muncă, cît şi asigurarea respectării de către angajator a prevederilor legislaţiei muncii.

În procesul discuţiilor au fost enunţate probleme cu care se confruntă membrii de sindicat în vederea protecţiei, securităţii şi sănătăţii  muncii.

Preşedintele Federaţiei dl Mihail Laşcu, a făcut o retrospectivă a activităţii menţionînd, că completările la CCM,  oferă noi  drepturi   membrilor de sindicat din poliție cum ar fi, dreptul la un concediu de studii plătit, indiferent din inițiativa cui își continuă angajatul studiile,  dreptul la observator din partea sindicatului în timpul efectuării  anchetei  de serviciu în adresa membrului de sindicat, etc..

Dna Angela Otean, secretarul general, a menţionat că  practică de colaborare și dialog social eficient este doar în beneficiul angajatorului și angajatului și sporește doza de încredere în  echipă.

Şedinţa respectivă a dovedit încă odată   necesitatea  repetată de astfel de întruniri în teritoriu, identificând un şir de probleme ce necesită soluţionarea rapidă şi intervenţia promptă a sindicatelor.

Subcategorii