Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre efortul depus de funcționarii publici cu statut special și nivelul retribuirii muncii acestora, la data de 11 decembrie 2023, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a desfășurat Conferința internațională cu genericul:REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE.

La conferinţă au participat conducerea Federației “SINDLEX”, liderii de sindicat din cadrul organizațiilor membre ale Federației - Sindicatul “DEMNITATE”,  Sindicatul “FRONTIERA”, Sindicatul “GARDIANUL”, Sindicatul “SALVATORUL”,  Sindicatul “SindMAI”,  parteneri sociali la nivel naţional, dl Igor Zubcu, presedintele CNSM, dl Anatolie Falca, director al Administrației Naționale a Penitenciarelor, chestorul Viorel Cernăuțeanu, șef la IGP şi parteneri internaţionali dl Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, dl Nicolae Cîrlan, secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, dl Andrean Neagoe, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare, Florin Stoica, secretar general al Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare, șefi ai subdiviziunilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, altor instituții de resort.

Participanţii au abopdat subiecte ce vizează retribuirea muncii, condițiile de muncă, practicele internaționale în domeniul identificării riscurilor profesionale ale funcționarilor publici cu statut special, care au fost expuse în discursurile raportorilor:

Mihail Lașcu, președintele Federației a menţionat că astfel de întruniri sunt extrem de importante pentru a face un schimb de opinii, a cunoaşte experienţa altor state în domeniul promovării drepturilor economice ale poliţiştilor.

Angela Otean, secretarul general al Federației a relatat că “Condiţiile de risc permanent pentru viaţa şi sănătate, pericolele la care se expun funcționarii publici cu statut special sunt o realitate ce necesită o implicare plenară a statului, în ceea ce priveşte protecţia drepturilor social-economice ale acestor categorii de angajați. Statul are nevoie de cadre profesioniste cu perspective  europene, dar necesită şi de a investi în ei, pentru a le păstra integritatea şi a le oferi şanse de trai decent.”

Igor Zubcu, președintele CNSM a remarcat că salariul mediu a funcționarului public cu statut special este mai mic decât salariul mediu pe economie, însă securitatea și ordinea publică trebuie să fie o prioritate la nivel de țară, iar salariile acestor categorii de angajați  necesită a fi majorate pentru a avea o muncă decentă, a păstra și motiva specialiștii și a minimiza efectele migrației forței de muncă care are un impact negativ asupra situației în ramură.

Chestorul Viorel Cernăuțeanu consideră că salariile competitive pentru funcționarii publicii cu statut special vor aduce în sistem tineri angajați și nu va mai fi deficit de funcții.

Olesea Junea, șef Direcției finanțe din cadrul MAI și Alexandru  Lungu, șef Direcție finanțe din cadrul Ministerului Finanțe au specificat că politica Ministerelor se bazează pe necesitatea îmbunătățirii nivelului de salarizare și a condițiilor de muncă ale funcționarilor publici cu statut special, la nivelul colegilor din țările europene.

Chestorul Viorel Cernăuțeanu consideră că salariile competitive pentru funcționarii publicii cu statut special vor aduce în sistem tineri angajați și nu va mai fi deficit de funcții.

Vasile Zelca, președintele SNPPC din România a atras atenţia la activitatea Guvernului, organelor de resort care nu trebuie să facă economie în dauna celor care nu au zi sau noapte fără evenimente, care sunt tot timpul la dispoziţia instituţiilor statului şi a populaţiei. Guvernul nu trebuie să facă economie la bugetul de stat prin restrângerea sau plata cu întârziere a unor drepturi ale personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi securitatea naţională. Astfel aşa „economii” pot genera disfuncţionalităţi ale statului de drept şi pot avea repercusiuni directe asupra securităţii cetăţenilor, având în faţă un domeniu – apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – confruntat cu probleme grave, între care, lipsa fondurilor şi a dotărilor, care au devenit primordiale.

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului, la data de 25 noiembrie curent s-a dat start campaniei naționale de sensibilizare a societății vis a vis de acest flagel ”16 ZILE DE ACTIVISM ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN”.

În acest context, la data de 27 noiembrie Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat masa rotundă cu genericul: “CONJUGÂND EFORTURILE - VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN”.

În cadrul evenimentului au participat circa 50 de lidere de sindicat, membre a Organizațiilor de Femei și de Tineret din cadrul organizațiilor membre ale Federației: Sindicatul ”Demnitate”, Sindicatul ”Gardianul”, Sindicatul ”Salvatorul”, Sindicatul ”SindMAI”, Sindicatul ”Frontiera” și Sindicatul ”Viitorul”.

Dna Angela OTEAN, președintele Organizaţiei de Femei, secretarul general al Federaţiei  “SINDLEX” a relatat că “Această activitate are drept scop informarea și sensibilizarea societății, cât și a membrilor de sindicat cu fenomenul violenței și să evidențieze efectele grave pe care le au acestea în societate, la locul de muncă, cât și asupra familiei.

 Dna Liliana FRANȚ, vicepreședintele Federației a vorbit despre obiectivele strategice de promovare a politicelor în domeniul egalității de gen în Republica Moldova si a accentuat despre necesitatea ratificării de către Republica Moldova a Convenției OIM nr.190 privind eliminarea violenței la locul de muncă, care oferă un cadru clar și amplu de intervenție pentru a proteja victimele prin acțiuni cum ar fi concedii plătite, aranjamente flexibile de muncă și protecție temporară împotriva concedierii.

Dna Daniela CARBUNI, președintele Organizației de Tineret a menționat că „Violența poate lua diferite forme: fizică, economică, psihologică și altele. Este important ca fiecare din noi să-și cunoască drepturile și să cunoască unde să caute ajutor. La fel, este important ca cei care au nevoie de ajutor și protecție, să le obțină. E important ca bărbații și băieții să devină campioni în eliminarea violenței împotriva femeilor. Trebuie să continuăm să ne unim eforturile pentru a promova drepturile femeilor în Republica Moldova și pentru  a construi un viitor fără violență.”.

„Fiecare femeie are dreptul să fie tratată cu demnitate! Violența este grea, dureroasă, de aceea este nevoie să  ne unim eforturile și să acționăm nu doar 16 zile în an, ci 365” a relatat dl. Anatolii OPREA, specialist a programului UN Women în cadrul Campaniei 16 Zile de Activism Împotriva Violenței. Misiunea acestui proiect este de a crește nivelul de conștientizare privind problema agresivității împotriva femeilor și fetelor și își propune să combată, să prevină violența și să educe populația la nivel local.

De asemenea în activitatea nominalizată au participat cu un cuvânt de salut și susținere, dl Eduard BABCINEȚCHII, șeful Secției interacțiune comunitară a Direcției ordine publică a INSP IGP MAI și dna Veronica JACOTA, ofițer principal, președinte de OSP IP Călărași IGP care au subliniat fenomenul violenței în familie și cât de importantă este activitatea desfășurată de poliție în teritoriu, interacțiunile dintre poliție, agresor și victimă. La fel prin cuvinte încurajatoare dna. Elena BOTEZATU, reprezentanta ANP, a vorbit despre abordarea violenței în familie în cadrul sistemului penitenciar. Veronica NEVREANSCHII , președinta OT Sindicatului ,,VIITORUL’’a relatat impactul violenței domestice asupra copiilor din familiile unde predomină acest fenomen. Dna Mariana CARABANOV NICOLAESCU, președinta Asociației de Femei din Poliție a menționat despre importanța de a fi asigurați cu un post de muncă nediscriminatoriu.

Întâlnirea s-a sfârșit cu un flash mob cu participanții mesei rotunde unde femeile au spus ,,SINDICATELE SPUN STOP VIOLENȚEI ÎN BAZA DE GEN’’.

 

  

 

 

Colaborare instituțională dintre Sindicatul „Viitorul” și Ministerul Educației și Cercetării

La dat de 16 noiembrie 2023, în scopul identificării soluțiilor la problemele cu care se confruntă cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, cât și întregul sistem educațional din Republica Moldova membrii Consiliului Sindicatului ”Viitorul”, organizație membră a Federației “SINDLEX” au avut o întrevedere cu Ministrul Educației și Cercetării, dl Dan Perciun.

În cadrul ședinței, Ministrul Educației și Cercetării a evidențiat acțiunile ministerului ce privește asigurarea managementului eficient al resurselor umane, reducerea deficitului de cadre didactice și atragerea unui număr mai mare de tineri în profesia didactică.

La rândul său, președintele Sindicatului „Viitorul” a apreciat acțiunile ministerului ca fiind benefice și necesare, manifestându-și disponibilitatea de a contribui la identificarea soluțiilor pentru problemele din sistemul educațional.

Șefii Direcțiilor de Învățământ, parteneri sociali la nivel raional, membrii Consiliului Sindicatului „Viitorul” au dat apreciere activității manageriale a echipei de conducere a Ministerului și au solicitat de a redresa situația în sistemul de gestiune, prin: majorarea valorii de referință, care ar aduce salariul mediul în economia națională echivalent cu cel în sistemul educației, majorarea salariului minim la nivelul a 50% din salariul mediu pe economia națională, modificarea Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, privitor la statutul funcționarului public, care activează în cadrul Direcțiilor de Învățământ, revizuirea statutului lucrătorilor medicali din instituțiile preuniversitare, a formulei de salarizare per-copil, debirocratizarea sistemului, dotarea și finanțarea cercurilor de creație și alte aspecte legate de gestionarea eficientă a sistemului educațional.

 

 

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor Consiliului Asociației sindicale raionale Ocnița din cadrul Sindicatului „VIITORUL”.

La ședință au participat circa lideri sindicali ai Asociației, managerii instituțiilor de învățământ,  conducerea sindicatului și oaspeți de onoare.

Ecaterina STURZINSCHI, președintele Asociației sindicale raionale Ocnița a informat despre măsurile întreprinse de către Consiliulu raional pentru a soluționa problemele cu care se confruntă liderii de sindicat  din cadrul sistemului educațional.

Mihail LAȘCU, președintele Sindicatului “VIITORUL” a relatat despre succesele întreprinse de echipa managerială a Ministerului Educației și Cercetării și propunerile înaintate de către Consiliul Sinicatului cu priivre la îmbunătățirea cadrului legal și a vieții membrilor de sindicat, prin majorarea valorii de referință, formarea profesională continuă, deficitul de cadre, creșterea calității serviciilor educaționale și alte chestiuni sensibile.

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste” este genericul Campaniei naționale lansată la data de 28 martie curent de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Obiectivul general al campaniei este sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat, a spus Svetlana RÎBAC, secretarul general al Sindicatului “VIITORUL”.

Clauda CUPCEA, președntela Asociației sindicale raionale Edineț a vorbit în discursul său despre colaborare instituționlă, parteneriat și colegialitate.

În partea a doua a întrunirii s-a dat startul concursului „ Liderul sindical și Organizația primară - energia mișcării sindicaliste”, la care au participăt 3 concurenți: Tofan Irina, preșdintele organizației sindicale primare al IP Gimnaziul-Grădiniță „Petru Șargu”, Cebotari Galina, preșdintele organizației sindicale primare al IP Gimnaziul Gîrbova, Ciumac Petru, preșdintele organizației sindicale primare al Școlii de arte din orașul Ocnița.

Concurenții au prezentat: prezentarea organizației primare, simbolul și sloganul organizației, planul de activitate anual, 2 secvențe de agrement, 2 activități informative, 1 activitate de promovare a sindicatului „VIITORUL” și a organizației primare, istorii de succes, enumerarea a 3 probleme actuale ale membrilor de sindicat și propunerea ori exemple de soluționare a lor.

Toți 3 concurenți au demonstrat activism și profesionalism, iar pentru prezentările și implicarea prodigioasă în activitatea sindicalistă au fost apreciați și premiați.

Un lider eficient se formează pe parcursul vieţii.  Acest gînd, dar şi multe altele, au fost infiltrate în subconştientul fiecăruia din cei ce fac parte din „familia sindicalistă” aceasta a fost ideea finală a acestei întruniri.

Sindicalism fără frontiere - etapa a II

În  perioada 20-22 octombrie a.c., Consiliul Sindicatului ,,Demnitate”, însoțiți de echipa de fotbaliști din rândul membrilor de sindicat,  s-au aflat în deplasare la omologii săi, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual al MAI din România.

Întâlnirea s-a desfășurat în stațiunea Sarata-Monteoru din județul Buzău, evenimentul făcând parte din cadrul proiectului sindical ,,Sindicalism fără Frontiere,, activitate unde Sindicatul ,,Demnitate”,  în luna aprilie a acestui an, a fost gazda primei etape,  a doua etapă fiind jucată în sala sportivă a complexului Sportiv Sarata-Monteoru.

Agenda  binomului  s-a soldat cu o instruire sindicală și  schimb de bune practici în domeniul recrutării membrilor de sindicat, apărarea drepturilor de muncă și celor social-economice a funcționarilor publici cu statut special, promovarea  sindicalismului la nivel ramural, național și regional,  și a   unui meci amical de fotbal dintre  două echipe  de fotbal  de tineri sindicaliști și de vârsta 40-50 ani, din parte fiecărui sindicat.

Activul sindical din ambele sindicate și-au propus  dezvoltarea în continuare  a unei cooperări  multidimensionale.

Experiența prezentului proiect va contribui întru sporirea activităților sindicale per unitate, per sindicat și Federație.

Delegația  Sindicatului ,,Demnitate”,  a fost condusă de către președintele sindicatului, doamna Angela Otean, iar în calitate de invitat special a fost prezent dnul Igor Zubcu, presedintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual   din cadrul MAI face parte din Federația Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual, organizaţie membră a Confederației  Cartel ALFA, cu care Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova are semnat acord  de colaborare.

 

 

Subcategorii