Cu gîndul la invățămînt, de îngrijirea învățătorilor

  

  La data de 19 ianuarie 2018, în incinta Institutului muncii, Consiliului Sindicatului „Viitorul”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a întrunit pentru a discuta situația cu care se confruntă sistemul   educațional din RMoldova prin prisma asigurării drepturilor de muncă și cele social economice, cu  participarea președinților Asociațiilor sindicale raionale, municipale, membrii Consiliului Sindicatului, conducerea Sindicatului „Viitorul” și a Federației „SINDLEX”.

Această întrunire a liderilor sindicali a  avut-o drept reprezentantă a partinerilor sociali pe  dna Elena Belei, secretar de stat în domeniul cercetării al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, care cu  multă grijă a punctat viziunea ministerului în vederea   dialogului și partineriatului social, menționînd importanța discuțiilor și transpunerea problemelor     sesizate drept  priorități de  realizare.

 

Dl Mihail Lașcu, președintele Sindicatului a făcut bilanțul activității Prezidiului Consiliului Sindicatului „Viitorul”, a abordat  obiective  noi pentru anul 2018 și a mulțumit membrii Consiliului pentru activitatea prodigioasă de care au dat dovadă în anul de referință.

 

La rîndul său, dna Elena Belei, secretar de stat în domeniul cercetării al Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a subliniat că în comun vom putea îmbunătăți garanțiile sociale ale angajaților  din sistemul educațional, referindu-se la  identificarea posibilităţii de majorare a salariului, crearea condiţiilor de muncă decente, instruirea continuă gratuită a tuturor categoriilor de angajaţi, din sistemul educaţional, inclusiv a cadrelor medicale din sistem.

 

În continuare,  dl Mihail Lașcu a propus ca prioritate pentru Sindicatul „Viitorul” să fie atragerea atenției la problemele existente în sistemul educațional, așa ca: salarizarea cadrelor didactice și a lucrătorilor auxiliari (lucrătorii medicali, bucătarii, tehnicienii), instruirea personalului didactic și auxiliar,  dotarea cu materiale didactice a instituțiilor de învățămînt și alte aspecte importante care ar asigura angajaților din sistemul educațional, membrilor de sindicat, un trai mai decent.

 

  La rîndul său, preşedintele Asociaţiei sindicale raionale Ocniţa Ecaterina Sturzinschi, a atras atenţia membrilor Consiliului şi reprezentantului ministerului, la problema imperioasă ataşată de revizuirea formulei de finanţare per-copil, a majorării salariului atît pentru cadrul didactic, cît şi a personalului nedidactic, instruirea gratuită pentru asistenţii medicali, stabilirea apartenenţei lucrătorilor medicali la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale ori includerea în organegrama Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cu salariul tarifar (prezent sunt la nivelul lucrătorului auxiliar). Dl Corneliu Prepeliţă, preşedintele Asociaţiei sindicale raionale Ungheni a evidenţiat lacunele pentru susţinerea şi stimularea tinerilor specialişti, deoarece femeile tinere sunt lipsite de indemnizaţia la angajare la lucru în mediul rural, dacă pleacă în concediu de maternitate.  Dna Ludmila Gherasimenco, preşedintele Asociaţiei sindicale raionale Rezina a solicitat ca noile modificări la Codul Educaţiei să aducă şi un beneficiu material adăugător pentru cadrele ce au studii de masterat, dar şi să le permită profesorilor care au stagiu de muncă mai mare, să beneficieze de dreptul de a preda în liceele din Republica Moldova, unde, cu regret, se atestă un deficit de cadre. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimime stiri

Prev Next

Mar.20

Masa rotundă a femeilor sindicaliste din raionul Ocniţa

Masa rotundă a femeilor sindic…

  Primăvara - anotimpul renașterii, al trezirii la viață, un anotimp cu zile frumoase, cu soare. O astfel de zi a fost...

Read more

Mar.18

Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME

Angela OTEAN a participat la e…

          Secretarul General al Federației ”SINDLEX”, dna Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME din 17 martie...

Read more

Mar.18

Prima Casa - programul de succes pentu familiile tinere

Prima Casa - programul de succ…

La data de 15 martie 2019, dl Mihail LAȘCU președintele Federației “SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „PUBLICA REPORT” cu...

Read more

Mar.14

    Plenara din 13 martie 2019 a Sindicatului „Demnitate”

Plenara din 13 martie 2019…

    Consiliului Sindicatului “Demnitate” s-a întrunit astăzi, 13 martie, în şedinţă  plenară, pentru a discuta despre convocarea celui de-al III-lea Congres...

Read more

Mar.14

Индексация больше, чем инфляция: пенсии граждан вырастут 12.03.2019

Индексация больше, чем инфляци…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы  "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "Принцип Андриевского" на телеканале PRIME. Тема передачи была -...

Read more

Mar.11

Emisiunea "Deni za dniom" din 7 martie 2019

Emisiunea "Deni za dniom…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "День за днём" с Викторией Крюковой на PUBLIKA-TV. В...

Read more

Mar.08

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandru GOBJILA

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandr…

Jubileul de aur în viața Dumneavoastră – 70 de ani de la naştere  ne oferă deosebitul prilej pentru a Vă adresa...

Read more

Mar.06

Felicitare cu Ziua Internaționala a Femeii - 8 Martie!

Felicitare cu Ziua Internațion…

        STIMATE DOAMNE ŞI DOMNIŢE ! În această zi de sărbătoare,  fastuoasă prin felul său, cu revărsări spectaculoase de dragoste, lumină, căldură  din...

Read more

Mar.01

Întrunirea conducerii Sindicatului "VIITORUL" cu liderii sindicali  ai Asociației sindicale mun.Bălți

Întrunirea conducerii Sindicat…

  La 27 februarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic “Nicolae Gogol” din mun.Bălți s-a desfășurat întîlnirea președinților organizațiilor sindicale primare din...

Read more

Feb.21

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPETIȚIE A EXCELENȚEI PROFESIONALE

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPET…

La data de 7 februarie 2019 în sala Casei raionale de cultură Direcția Educație, Cultură și Turism Dondușeni a o...

Read more

Feb.18

Poliția de Frontieră - Trecut, Prezent şi Viitor!

Poliția de Frontieră - Trecut,…

  La data de 16 februarie 2019, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră  în parteneriat cu Sindicatul “Frontiera” a Federaţiei Sindicatelor...

Read more

Feb.16

Totalurile de activitate a  Federației “SINDLEX” în anul 2018

Totalurile de activitate a Fe…

Membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” la data de 1 februarie  2019 s-au întrunit pentru a face bilanțul activității pentru...

Read more

Feb.15

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCIAL

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCI…

     Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova    „SINDLEX” salută  decizia Guvernului Republicii Moldova din 6 și 11 februarie...

Read more

Feb.13

Оплата труда педагогических работников в новых условиях

Оплата труда педагогических ра…

     13 февраля  2019 года в гимназии №2  гор. Комрат, по инициативе руководства территориальной Ассоциации Профсоюза „VIITORUL”  Комратского района, при...

Read more

Feb.11

Comunicat de presă

Comunicat de presă

 Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova „ Sindlex”  salută  decizia de astăzi, 11 februarie 2019, a Guvernului Republicii Moldova...

Read more

Feb.07

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CELOR  39 DE ANI  DE CĂSNICIE

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CE…

   Mult stimații noștri, dl Mihai și dna Zinaida LAȘCU, A sosit ziua în care sărbătoriți împreuna 39 de ani de taine...

Read more

Feb.04

MEDICAMENTE COMPENSATE

MEDICAMENTE COMPENSATE

La data de 3 februarie 2019, dna Angela OTEAN, secretarul general al Federației „SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „REPLICA”. În...

Read more

Feb.04

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE MUNCĂ

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLIC…

       În cadrul Institutului Muncii la data de 1 februarie 2019 dna Angela Otean, secretar general al Federaţiei „SINDLEX” , formator...

Read more

Feb.01

Comitetul Federal și-a prezentat raportul de dare de seamă  pentru anul 2018

Comitetul Federal și-a prezent…

La data de 1 februarie  2019 membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” s-au întrunit în ședință pentru a trasa planul...

Read more

Feb.01

Totalurile de activitate a Prezidiului Consiliului Sindicatului “VIITORUL” pentru anul 2018

Totalurile de activitate a Pre…

    La data de 1 februarie 2019 în incinta Institutului Muncii CNSM Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „Viitorul”, organizaţie membră...

Read more

Ian.23

Demografia va creştere în ţara noastră

Demografia va creştere în ţara…

  Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” la data de 22 ianuarie 2019, curent a participat împreună cu ex-ministru al Muncii, Sănătăţii...

Read more

Ian.23

Sistemul unitar de salarizare în învăţământ general.

Sistemul unitar de salarizare …

          La data de 22 ianuarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni s-a desfăşurat...

Read more

Ian.17

Ajutor social

Ajutor social

      La data de 16 ianuarie 2019, Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a fost invitatul  emisiunii televizate “День...

Read more

Ian.18

Ajutor social pentru perioada rece a anului

Ajutor social pentru perioada …

        Mihail LAȘCU, președintele Federației «SINDLEX» la data de 18 ianuarie 2019 a fost invitatul emisiunii «ДЕНЬ ЗА ДНЕМ» unde împreună...

Read more

Dec.26

Crăciun fericit şi un An Nou plin de bucurii!

Crăciun fericit şi un An Nou p…

          Mult stimați colegi!      Cu ocazia luminoaselor sărbători de iarnă vă adresez cele mai calde salutări şi urări de bine. Vă doresc...

Read more

Dec.20

Totaluri şi proiecte la răscruce de ani

Totaluri şi proiecte la răscru…

       Pe final de an, cînd obişnuim să facem totalurile perioadei ce pleacă şi să ne schiţăm nişte planuri...

Read more

Dec.18

Cu Ziua Poliției Naționale, stimați polițiști

Cu Ziua Poliției Naționale, st…

  STIMAŢI COLEGI! În numele Prezidiului Consiliului Sindicatului “DEMNITATE” şi al meu personal, cu ocazia sărbătorii profesionale – ZIUA POLIŢIEI NAŢIONALE, V ă adresez sincere felicitări Dvs....

Read more

Dec.17

Proiectele sociale implementate de guvernare

Proiectele sociale implementat…

Dl Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” a participat împreună cu preşedintele raionului Rezina, dna Eleonora GRAUR,  directorul Casei Naţionale de...

Read more

Dec.12

FORUMUL SINDICAL:  „Eficienţa parteneriatului social. Realizări şi perspective”

FORUMUL SINDICAL: „Eficienţa …

    Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a organizat şi desfăşurat la data de 10 decembrie 2018 Forumul sindical cu genericul: „Eficienţa...

Read more

Dec.12

Bilanţul activităţiilor sindicatelor din cadrul Ministerului afacerilor interne, pentru anul 2018

Bilanţul activităţiilor sindic…

Bilanţul activităţii sindicale pentru anul 2018 în domeniul protecţiei drepturilor social - economice şi de muncă ale funcţionarilor publici cu...

Read more

Dec.11

"Tema zilei" - ANGAJAREA ÎN CÎMPUL MUNCII

"Tema zilei" - ANGAJ…

   Dl Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova SINDLEX, la data de 5  decembrie, curent a fost invitatul emisiunii  „TEMA...

Read more

Dec.03

AŞTEPTĂRI MARI  DE LA NOUA LEGE  PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE SALARIZARE ÎN SECTORUL BUGETAR

AŞTEPTĂRI MARI DE LA NOUA LEG…

  La data de 3 decembrie 2018 dl Mihail Laşcu, preşedintele Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a participat la emisiunea televizată...

Read more

Nov.29

Комментарий председателя Профсоюза "DEMNITATE" Михаил Лашку телеканалу «МИР 24»

Комментарий председателя Профс…

28 ноября 2018 г. председатель Профсоюза "DEMNITATE" Михаил Лашку телеканалу «МИР 24»  дал комментарий, в котором рассказал какие требования предъявляет Министерство Внутренних Дел к физической форме...

Read more

Nov.28

INIŢIATIVA GUVERNULUI – BENEFICII CONSIDERABILE

INIŢIATIVA GUVERNULUI – BENEFI…

La 27 noiembrie 2018, secretarul general al Federaţiei „SINDLEX”, Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată "ДЕНЬ ЗА ДНЕМ" cu...

Read more

Nov.27

Ultragierea polițiștilor

Ultragierea polițiștilor

La data de 26 noiembrie 2018 dl Mihail Laşcu, preşedintele Sindicatului „DEMNITATE” a participat la emisiunea televizată „TEMA ZILEI”, unde...

Read more

Nov.20

Sindicatul „Salvatorul”   în discuţie cu angajaţii DSE Buiucani

Sindicatul „Salvatorul” în d…

   La data de 19 noiembrie la DSE Buiucani s-a petrecut întrunirea conducerii Sindicatului „Salvatorul” cu angajaţii  DSE Buiucani,unde s-a pus...

Read more

Nov.16

COMPENSAŢIE PENTRU SPAŢIUL LOCATIV

COMPENSAŢIE PENTRU SPAŢIUL LOC…

Pentru a privi VIDEO emisiunii apasați aici La data de 15 noiembrie 2018, Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” a fost invitatul...

Read more

Nov.12

Publica Report din 10 noiembrie a.c.

Publica Report din 10 noiembri…

Președintele Federației Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, dl Mihail LAȘCU a participat sâmbătă 10 noiembrie la emisiunea ”PUBLICA REPORT”, unde a...

Read more

Nov.07

”Contract colectiv de muncă  și parteneriatul social

”Contract colectiv de muncă ș…

 Aici puteți privi emisiunea "Dialogul social" din 6 noiembrie a.c., cu privire la  noul Contract colectiv de muncă, semnat între...

Read more

Nov.02

Comisia pentru Negocieri și Consulatări tripartidă a adunat 1 noiemrie pentru discutarea proictul Legii de salarizare

Comisia pentru Negocieri și Co…

      Secretarul general al Federației ”SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat 01 noiembrie, a.c. la ședința Comisiei Naționale pentru Consultări și...

Read more