Festivalul de creaţie ,,Cântec, joc şi voie bună”, Ocniţa

 

A devenit deja o tradiție la Ocniţa să se  desfăşoare  festivalul de creație a lucrătorilor din domeniul învățământului ,,Cântec, joc și voie bună”. Anul acesta festivalul lucrătorilor din instituţiile de învăţământ s-a desfăşurat împreună cu concursul de Teatru social al elevilor.

La 22 aprilie a.c., Asociaţia Raională Ocniţa al Sindicatului ,,Viitorul”, în parteneriat cu Direcţia Învăţământ a Consiliului Raional Ocniţa, a organizat Festivalul raional al creaţiei artistice a angajaţilor instituţiilor de învăţământ. Iniţiatorul concursului de Teatru social al elevilor a fost Consiliul Raional al elevilor în frunte cu  Carolina Juraveli.

Evenimentul a fost găzduit de Liceul Teoretic ,,M.Sadoveanu”, cu participarea cadrelor didactice şi a elevilor din instituţiile de învăţământ din teritoriu. Acest festival se bucură de o mare popularitate, el aflîndu-se deja la a XIX-a ediţie. La festival s-au înscris 11 organizaţii sindicale primare din raion.

Dascălii au lăsat toate grijile deoparte şi la sfârşitul săptămânii, au participat la festivalul ,,Cântec, joc şi voie bună”. Zi cu emoții sporite, emoții cărora le-au dat profunzime şi valoare, toți cei participanți la această activitate devenită deja tradițională.

Evenimentul a fost coordonat de Sturzinschi Ecaterina, preşedintele CR Ocniţa al Sindicarului ,,Viitorul”, în colaborare cu Vacari Nina, şefa Cabinetului metodic a  DÎCR Ocniţa şi Juraveli Carolina,preşedinta Coniliului Raional al elevilor.

Prezentatorii activităţii au fost Perepecichin Iurii, şeful adjunct pentru educaţie în LT ,,M.Sadoveanu” şi Bacal Livica, vicepreşedinta Consiliului Raional al elevilor din Ocniţa.

Potrivit doamnei Sturzinschi Ecaterina, acest festival este menit să încurajeze şi să promoveze cadrele didactice, mai ales într-o societate când sunt foarte necesare asemenea realizări. Cei mai talentați elevi, profesori și grupuri de creație din raion au participat la această activitate.

Cu un cuvânt de salut a venit şi doamna Vacari Nina. Dumneaei a menţionat:

-Scopul activităţii de astăzi reese din înţelepciunea lui Platon care spune că:

Cântecul este o lege morală care redă

*suflet universului,

*aripi gândirii,

*avânt înţelepciunii,

*farmec tinereţii,

*viaţă şi veselie tuturor lucrurilor.

Dansul este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos, iar voia bună naşte zâmbete, plăcere, fericire, sănătate.De unde şi genericul concursului ,,Cântec, joc şi voie bună”

,,Cine dacă nu profesorul este cel mai frumos, mai talentat, mai competent ?”

Tradițional, profesorii au participat la eveniment cu diverse numere artistice. Anul acesta  festivalul a fost închinat marelui înaintaş al neamului nostru – Ştefan cel Mare. Participanții rând pe rând, au demonstrat ceea ce au mai bun din domeniul creației artistice.

Concursul Teatrului Social a finalizat activităţile din cadrul lunarului ,,Un mod de viaţă sănătos”.Echipele au prezentat scenete axate pe tematica unui mod de viaţă sănătos. Elevii s-au pronunţat pentru un comportament sănătos, fără vicii şi daune organismului.

Concursanții au fost evaluați de un juriu format din:

l.Vacari Nina — şefa Centrului Metodic, DÎCR Ocniţa;

2.Sturzinschi Ecaterina, preşedintele CR Ocniţa al Sindicarului ,,Viitorul” ;

3.Nevreanschii Veronica, preşedinta Organizaţiei de femei din r.Ocniţa;

4.Juraveli Carolina- preşedintele CRE;

5.Bacal Livica- vecepreşedintele CRE.

La baza evaluării s-a pus calitatea interpretării, valoarea repertoriului şi ținuta scenică.

La finele activității au fost făcute totalurile.Juriului nu i-a fost deloc uşor să identifice învingătorii căci toate colectivele participante, atât colectivele pedagogice, cât şi cele ale elevilor au demonstrat un nivel înalt creativitate şi măiestrie scenică.

Analizând rezultatele prezentării programei artistice a colectivelor angajaţilor din instituţiile preşcolare şi preuniversitare, juriul unanim a convenit de a menţiona următoarele colective şi participanţi cu diplome :

1.Cea mai buna creaţie proprie —gimn. Mihălăşeni, gimn.Grinauţi-Moldova;

2.Cel mai bun recital tematic— Savcenco Veronica LT Rujniţa;

3.Cel mai bun dans de gală — LT ,,C.Stamati”;                                   

4.Cea mai buna interpretare solo —LT Rujniţa, gimn.,,E.Loteanu”;

5.Cel mai bun acompaniment—LT  Rujniţa;

6.Originalitate interpretativă — LT ,,Mihai Sadoveanu”;                     ‘

7.Cel mai bun ansamblu vocal -LT Rujniţa;

8.Diversitatea programului propus- regie, cultură scenică  – LT Rujniţa;

9.Cea mai frumoasă cultură scenică — gimn.Grinăuţi -Moldova;

10.Cea mai bună interpretare a cântecului acappelo - LT «Mihai Sadoveanu”;

11.Cea mai bună interpretare solo – Nevreanschi Veronica, LT Rujniţa; 

12. Cea mai emotivă interpretare – Fortuna Livia,  LT «Mihai Sadoveanu”;                 

13.Cea mai bună interpretare a dansului — LT ,,Constantin Stamati”;

14.Cea mai variată şi creativă prezentare –LT Rujniţa;

15.Cea mai bună costumaţie şi prezentare a programului artistic – gimn.Mihălăşeni;

16.Cea mai bună scenografie teatralizată -  LT ” Constantin Stamati”;

17.Cea mai bună interpretare a cîntecului popular —gimn.Mihălăşeni, gimn.Grinăuţi -Moldova;

18.Pentru bună organizare şi implicare numeroasă a colectivului — LT «Constantin Stamati”, LT «Mihai Sadoveanu”.

Participanţii concursului de teatru social ,,Un mod de viaţă sănătos” au fost fost menţionaţi şi ei cu diplome după cum urmează:

*Pentru originalitate în gândire şi exprimare artistică – LT Rujniţa;

*Pentru originalitatea prezentării - LT ,,Mihai Sadoveanu”;

*Pentru cel mai emotiv spectacol – gimn.Corestăuţi;

*Pentru cea mai bună interpretare – gimn.,E.Loteanu”;

*Pentru cea mai creativă echipă - LT ,,Mihai Sadoveanu”, gimn.Gîrbova;

*Pentru cea mai utilă informaţie teatralizată - gimn.,E.Loteanu”;

*Pentru cea mai convingătoare informaţie – LT Rujniţa;

*Pentru creativitate şi gust estetic – gimn.Mihălăşeni;

*Pentru cea mai creativă oformare a scenei - LT ,,Mihai Sadoveanu”;

*Pentru spirit de iniţiativă în domeniul promovării unui mod sănătos de viaţă – gimn.Gîrbova;

*Pentru implicare activă a participanţilor – gimn.Gîrbova;

*Pentru participare la concursul de teatru social ,,Un mod de viaţă sănătos” – gimn.Mihălăşeni, LT Rujniţa, gimn. Corestăuţi, gimn.,,E.Loteanu”.

Cu un cuvânt de încheiere a venit doamna Sturzinschi Ecaterina, care a concluzionat : ,,Ne-am simţit părtaşi la o lume frumoasă a cântecului, a poeziei.Din scenă a iradiat un izvor de bucurii şi satisfacţii care a creat o stare  de bună dispoziţie.”

Faptul că festivalul dăinuie prin timp demonstrează preocuparea și profesionalismul dascălilor pentru promovarea poeziei , cântecului şi dansului naţional al poporului nostru şi a naţionalităţilor în această zonă a Moldovei, unde consider că suntem o oază de latinitate.

Elevii din fiecare școală participantă s-au pregătit cu scenete poetice și muzicale, prin care au îndemnat pe cei prezenţi să promoveze un mod sănătos de viaţă.

Cu toții am plecat acasă cu  câte o diplomă oferită de organizatori.

Doresc  să mulțumesc doamnei Sturzinschi Ecaterina, care contribuie, an de an, la continuitatea și reușita acestui festival.  La fel aduc mulţumiri doamnei Vacari Nina pentru susţinerea şi încurajarea participanţilor la această activitate.

Mulțumesc, de asemenea, pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea activității, doamnei Zaharco Niculina, directorul LT ,,M.Sadoveanu”.

Festivalurile sunt sărbători de suflet, momente de creaţie. Ele ne aduc lumină, dau aripi imaginaţiei, entuziasmului şi rămân ca momente de neuitat în viaţa fiecăruia dintre noi.

 

Bodiu Liliana, profesor de biologie

şi chimie, lider sindical

din gimnaziul Gîrbova

 

Ultimime stiri

Prev Next

Apr.17

CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ cu genericul:  „Sindicatul – garant al apărării drepturilor social-economice și de muncă”

CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ cu g…

  Astăzi, 17 aprilie 2019, în ajunul celei de-a 7 aniversări de la fondarea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a desfășurat...

Read more

Apr.14

Mesaj de felicitare adresat domnului Miahail LAŞCU cu jubileul de 60 de ani!

Mesaj de felicitare adresat do…

  Mult stimate domnule Mihail LAȘCU, Astăzi, ajuns la frumosul jubileu de 60 de ani, fără îndoială, sunteţi alături de toţi ceidragi...

Read more

Apr.10

Михаил ЛАШКУ в передаче "Принципы" на телеканале PRIME

Михаил ЛАШКУ в передаче "…

6 апреля с.г. Михаил Лашку, председатель Федерации Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" принял участие в телевизионной передаче ПРИНЦИПЫ  с Андреем Андриевским, в...

Read more

Apr.05

Felicităm cu Ziua Salvatorului Republicii Moldova!

Felicităm cu Ziua Salvatorului…

        Stimaţi colaboratori ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale!      Permiteţi-mi, în numele Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” şi...

Read more

Mar.20

Masa rotundă a femeilor sindicaliste din raionul Ocniţa

Masa rotundă a femeilor sindic…

  Primăvara - anotimpul renașterii, al trezirii la viață, un anotimp cu zile frumoase, cu soare. O astfel de zi a fost...

Read more

Mar.22

INIȚIEREA DIALOGULUI SOCIAL

INIȚIEREA DIALOGULUI SOCIAL

  Astăzi, 22 martie 2019 în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, MAI s-a întrunit în şedinţa de lucru Comisia de dialog social „angajator-salariați”  la...

Read more

Mar.18

Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME

Angela OTEAN a participat la e…

          Secretarul General al Federației ”SINDLEX”, dna Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME din 17 martie...

Read more

Mar.18

Prima Casa - programul de succes pentu familiile tinere

Prima Casa - programul de succ…

La data de 15 martie 2019, dl Mihail LAȘCU președintele Federației “SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „PUBLICA REPORT” cu...

Read more

Mar.14

    Plenara din 13 martie 2019 a Sindicatului „Demnitate”

Plenara din 13 martie 2019…

    Consiliului Sindicatului “Demnitate” s-a întrunit astăzi, 13 martie, în şedinţă  plenară, pentru a discuta despre convocarea celui de-al III-lea Congres...

Read more

Mar.14

Индексация больше, чем инфляция: пенсии граждан вырастут 12.03.2019

Индексация больше, чем инфляци…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы  "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "Принцип Андриевского" на телеканале PRIME. Тема передачи была -...

Read more

Mar.11

Emisiunea "Deni za dniom" din 7 martie 2019

Emisiunea "Deni za dniom…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "День за днём" с Викторией Крюковой на PUBLIKA-TV. В...

Read more

Mar.08

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandru GOBJILA

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandr…

Jubileul de aur în viața Dumneavoastră – 70 de ani de la naştere  ne oferă deosebitul prilej pentru a Vă adresa...

Read more

Mar.06

Felicitare cu Ziua Internaționala a Femeii - 8 Martie!

Felicitare cu Ziua Internațion…

        STIMATE DOAMNE ŞI DOMNIŢE ! În această zi de sărbătoare,  fastuoasă prin felul său, cu revărsări spectaculoase de dragoste, lumină, căldură  din...

Read more

Mar.01

Întrunirea conducerii Sindicatului "VIITORUL" cu liderii sindicali  ai Asociației sindicale mun.Bălți

Întrunirea conducerii Sindicat…

  La 27 februarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic “Nicolae Gogol” din mun.Bălți s-a desfășurat întîlnirea președinților organizațiilor sindicale primare din...

Read more

Feb.21

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPETIȚIE A EXCELENȚEI PROFESIONALE

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPET…

La data de 7 februarie 2019 în sala Casei raionale de cultură Direcția Educație, Cultură și Turism Dondușeni a o...

Read more

Feb.18

Poliția de Frontieră - Trecut, Prezent şi Viitor!

Poliția de Frontieră - Trecut,…

  La data de 16 februarie 2019, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră  în parteneriat cu Sindicatul “Frontiera” a Federaţiei Sindicatelor...

Read more

Feb.16

Totalurile de activitate a  Federației “SINDLEX” în anul 2018

Totalurile de activitate a Fe…

Membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” la data de 1 februarie  2019 s-au întrunit pentru a face bilanțul activității pentru...

Read more

Feb.15

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCIAL

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCI…

     Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova    „SINDLEX” salută  decizia Guvernului Republicii Moldova din 6 și 11 februarie...

Read more

Feb.13

Оплата труда педагогических работников в новых условиях

Оплата труда педагогических ра…

     13 февраля  2019 года в гимназии №2  гор. Комрат, по инициативе руководства территориальной Ассоциации Профсоюза „VIITORUL”  Комратского района, при...

Read more

Feb.11

Comunicat de presă

Comunicat de presă

 Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova „ Sindlex”  salută  decizia de astăzi, 11 februarie 2019, a Guvernului Republicii Moldova...

Read more

Feb.07

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CELOR  39 DE ANI  DE CĂSNICIE

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CE…

   Mult stimații noștri, dl Mihai și dna Zinaida LAȘCU, A sosit ziua în care sărbătoriți împreuna 39 de ani de taine...

Read more

Feb.04

MEDICAMENTE COMPENSATE

MEDICAMENTE COMPENSATE

La data de 3 februarie 2019, dna Angela OTEAN, secretarul general al Federației „SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „REPLICA”. În...

Read more

Feb.04

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE MUNCĂ

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLIC…

       În cadrul Institutului Muncii la data de 1 februarie 2019 dna Angela Otean, secretar general al Federaţiei „SINDLEX” , formator...

Read more

Feb.01

Comitetul Federal și-a prezentat raportul de dare de seamă  pentru anul 2018

Comitetul Federal și-a prezent…

La data de 1 februarie  2019 membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” s-au întrunit în ședință pentru a trasa planul...

Read more

Feb.01

Totalurile de activitate a Prezidiului Consiliului Sindicatului “VIITORUL” pentru anul 2018

Totalurile de activitate a Pre…

    La data de 1 februarie 2019 în incinta Institutului Muncii CNSM Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „Viitorul”, organizaţie membră...

Read more

Ian.23

Demografia va creştere în ţara noastră

Demografia va creştere în ţara…

  Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” la data de 22 ianuarie 2019, curent a participat împreună cu ex-ministru al Muncii, Sănătăţii...

Read more

Ian.23

Sistemul unitar de salarizare în învăţământ general.

Sistemul unitar de salarizare …

          La data de 22 ianuarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni s-a desfăşurat...

Read more

Ian.17

Ajutor social

Ajutor social

      La data de 16 ianuarie 2019, Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a fost invitatul  emisiunii televizate “День...

Read more

Ian.18

Ajutor social pentru perioada rece a anului

Ajutor social pentru perioada …

        Mihail LAȘCU, președintele Federației «SINDLEX» la data de 18 ianuarie 2019 a fost invitatul emisiunii «ДЕНЬ ЗА ДНЕМ» unde împreună...

Read more

Dec.26

Crăciun fericit şi un An Nou plin de bucurii!

Crăciun fericit şi un An Nou p…

          Mult stimați colegi!      Cu ocazia luminoaselor sărbători de iarnă vă adresez cele mai calde salutări şi urări de bine. Vă doresc...

Read more

Dec.20

Totaluri şi proiecte la răscruce de ani

Totaluri şi proiecte la răscru…

       Pe final de an, cînd obişnuim să facem totalurile perioadei ce pleacă şi să ne schiţăm nişte planuri...

Read more

Dec.18

Cu Ziua Poliției Naționale, stimați polițiști

Cu Ziua Poliției Naționale, st…

  STIMAŢI COLEGI! În numele Prezidiului Consiliului Sindicatului “DEMNITATE” şi al meu personal, cu ocazia sărbătorii profesionale – ZIUA POLIŢIEI NAŢIONALE, V ă adresez sincere felicitări Dvs....

Read more

Dec.17

Proiectele sociale implementate de guvernare

Proiectele sociale implementat…

Dl Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” a participat împreună cu preşedintele raionului Rezina, dna Eleonora GRAUR,  directorul Casei Naţionale de...

Read more

Dec.12

FORUMUL SINDICAL:  „Eficienţa parteneriatului social. Realizări şi perspective”

FORUMUL SINDICAL: „Eficienţa …

    Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a organizat şi desfăşurat la data de 10 decembrie 2018 Forumul sindical cu genericul: „Eficienţa...

Read more

Dec.12

Bilanţul activităţiilor sindicatelor din cadrul Ministerului afacerilor interne, pentru anul 2018

Bilanţul activităţiilor sindic…

Bilanţul activităţii sindicale pentru anul 2018 în domeniul protecţiei drepturilor social - economice şi de muncă ale funcţionarilor publici cu...

Read more

Dec.11

"Tema zilei" - ANGAJAREA ÎN CÎMPUL MUNCII

"Tema zilei" - ANGAJ…

   Dl Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova SINDLEX, la data de 5  decembrie, curent a fost invitatul emisiunii  „TEMA...

Read more

Dec.03

AŞTEPTĂRI MARI  DE LA NOUA LEGE  PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE SALARIZARE ÎN SECTORUL BUGETAR

AŞTEPTĂRI MARI DE LA NOUA LEG…

  La data de 3 decembrie 2018 dl Mihail Laşcu, preşedintele Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a participat la emisiunea televizată...

Read more

Nov.29

Комментарий председателя Профсоюза "DEMNITATE" Михаил Лашку телеканалу «МИР 24»

Комментарий председателя Профс…

28 ноября 2018 г. председатель Профсоюза "DEMNITATE" Михаил Лашку телеканалу «МИР 24»  дал комментарий, в котором рассказал какие требования предъявляет Министерство Внутренних Дел к физической форме...

Read more

Nov.28

INIŢIATIVA GUVERNULUI – BENEFICII CONSIDERABILE

INIŢIATIVA GUVERNULUI – BENEFI…

La 27 noiembrie 2018, secretarul general al Federaţiei „SINDLEX”, Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată "ДЕНЬ ЗА ДНЕМ" cu...

Read more

Nov.27

Ultragierea polițiștilor

Ultragierea polițiștilor

La data de 26 noiembrie 2018 dl Mihail Laşcu, preşedintele Sindicatului „DEMNITATE” a participat la emisiunea televizată „TEMA ZILEI”, unde...

Read more