ÎNTREVEDEREA ZILEI
Astăzi, 20 august 2019, conducerea Sindicatului „Demnitate”, în postura dnei Angela Otean, preşedinte, dl Mihail Laşcu, secretar general, dl Alexandru Gobjila, vicepreşedinte, au avut o întâlnire cu şeful IGP, dl Gheorghe Balan, în cadrul căreia au fost discutate subiecte ce ţin de parteneriatul social în domeniul drepturilor social economice şi de muncă ale angajaţilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.
Dl Mihail Laşcu, în calitatea sa şi de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, partener de dialog social cu conducerea MAI, a subliniat menirea autentică a sindicatului în procesul de reprezentare a angajaţilor în consultări şi negocieri cu angajatorul, importanţa consultărilor şi revendicării drepturilor salariale, de odihnă şi de muncă a acestora la masa de negocieri, cât şi comunicarea eficientă şi constructivă.
Părţile au discutat aspecte privitor la îmbunătăţirea pachetului social al funcţionarilor publici cu statut special şi personalului civil, prin introducerea de noi drepturi sociale, amendarea Legii 270/2018 privitor la modificarea claselor şi coeficienţilor de salarizare şi majorarea salariului poliţiştilor, îmbunătăţirii condiţiilor de trai prin examinarea diverselor posibilităţi de identificare a terenului pentru construcţie şi edificarea caselor de locuit, neachitarea orelor suplimentare muncite şi consecinţele nefaste ale acestei practici, inclusiv neachitarea pentru cumularea funcţiilor, impactul negativ în urma stopării menţionării financiare a salariaţilor în decursul unui an calendaristic, alte aspecte sociale şi de muncă.
În concluzie, s-a conchis în vederea identificării colaborării între angajator şi sindicat prin contribuirea ambilor părţi la îmbunătăţirea condiţiilor social economice, de muncă, odihnă şi trai a angajaţilor IGP.
Continuarea parteneriatului social dintre Poliția de Frontieră și Sindicat
La data 16 august 2019 în sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, mun.Chișinău s-a desfășurat întâlnirea coducerii Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, în persoana dlui Mihail LAȘCU, președinte, dna Angela OTEAN, secretar general și dl Vasile BÎNZARU, președintele Sindicatului “FRONTIERA” cu șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, dl Rosian VASILOI.
În cadrul acestei ședințe au fost vizate directivele din Contractul colectiv de muncă, implementarea celor mai bune practici, inclusiv și completarea avantajoasă a acestuia.
Eficiența parteneriatului între cele două părți a fost exprimată în cadrul ședinței prin aprecierea efortului și a activităților desfășurate de Sindicate și s-au dat asigurări de susținerea necesară în toate inițiativele de conlucrare reciprocă. Se mizează pe rezultatele activității sindicale și obiectivele principale care rămân a fi promordiale în raport cu prioritățile instituției de frontieră.
Pe finalul ședinței, interlocutorii au convenit asupra angajamentelor derivate din necesitățile angajaților Poliției de Frontieră și potențialul unei cooperări extinse în domeniul de activitate.
Parteneriatul social constructiv produce doar plusvaloare instituţională
La data de 31 iulie a.c. conducerea Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a avut o întrevedere cu viceprim-ministru, ministru al afacerilor interne dl Andrei Nastase în contextul derulării parteneriatului şi dialogului social, şedinţă la care au fost discutate un şir de subiecte ce ţin de domeniul drepturilor social-economice şi de muncă ale angajaţilor din Ministerul Afacerilor Interne.
În cadrul discuţiilor au fost vizate compartimente şi politici în domeniul salarizării funcţionarilor publici cu statut special; necesitatea amendării unor prevederi ale Legii nr.270/2018, în special a anexei nr.6 a legii în cauză, la necesitatea de a elimina moratoriul temportar pentru funcţiile vacante aprobat prin Hotrîrea de Guvern nr.1281 din 26.12.2018; suprasolicitarea fizică şi psihică a personalului ca rezultat a unui număr substanţial de funcţii vacante, plata muncii suplimentare şi necesitatea prevederii în bugetul electoral a mijloacelor financiare predistinate pazei buletinelor de vot şi asigurării ordinii publice în secţiile de votare.
Un subiect sensibil, dar actual, a fost discutat în vederea revocării indicaţiei privitor interdicţia emiterii ordinelor şi dispoziţiilor privind plata cumulării atribuţiilor funcţiilor.
Sporirea garanţiilor sociale a angajaţilor MAI prin întroducerea unui drept necesar, inspirat din practica internaţională, şi anume cel de norma de hrană, va contribui doar la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi protecţia sănătăţii personalului din cadrul MAI. Completarea art. 42 al Legii nr.288/2016 cu acest drept vine în condiţiile grijii faţă de angajaţii săi.
Necesitatea achiziţiei de echipament calitativ şi cantitativ, armament performant, modernizarea parcului auto şi a patrimoniului imobiliar va crea condiţii de muncă calitative la nivelul standardelor internaţionale, chestiune ce ambele părţi ale discuţiilor au remarcat.
Urmează continuitate şi conlucrare multidimensională în compartimentul ce vizează tema discuţiilor.
Pe final, dl ministru Andrei Nastase a indicat asupra necesităţii conlucrării dintre sindicate şi minister, inclusiv prin intermediul şefilor de arme şi preşedinţii de sindicat pentru sporirea calităţii muncii şi odihnei funcţionarilor publici cu statut special.
Urmează activităţi comune şi propuneri de modificare şi completare a cadrului normativ în domeniul de referinţă.
Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2019 -2020, compartimentul Stat de Drept, în atenţia sindicatelor

Sindicaliștii Federației "SINDLEX" se familiarizează cu practici de dialog social aplicate în Turcia
- În perioada 27 - 30 iunie a.c., președintele Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, dl Mihail Lascu a participat la lucrările Congresului al 16–lea al Sindicatului Tiurk Metal.
- Dl Lascu l-a felicitat pe omologul sau Pervul Kavlac cu realegerea sa în funcția de președinte al Sindicatului Tiurk Metal.
Paralel, in decada 29 iunie - 09 iulie, o delegație din 28 de lideri sindicaliști ai Federației conduși de secretarul general al dna Angela Otean, se află intr-o vizită de studii la Centrul de Instruire al Sindicatului Tiurk Metal.
Grupul respectiv se instruiește în domeniul politicilor sociale și sindicaliste și impactul drepturilor salariaților în timp și spațiu.
La fel, delegaţia a avut o întrevedere cu dl Igor BOLBOCEANU, Ambasador al Republicii Moldova în Turcia, precum şi Ambasador pentru regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv ţările Siria, Iran, Pakistan, Yemen. La această întrunire Excelenţa Sa a vorbit despre situaţia politico-economică din regiunile încredinţate, programe de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova, instruirea studenţilor în universităţile din Turcia, cît şi despre acordurile bilaterale dintre Republica Moldova şi Turcia.
VOM REVENI CU DETALII
Еще статьи...
Подкатегории
Страница 50 из 128
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

45464748495051525354