Sindicatul „FRONTIERA” a semnat modificările şi completările la Contractul colectiv de muncă

 

   Astăzi, 10 noiembrie 2017,  în cadrul parteneriatului social dintre Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Sindicatul „FRONTIERA”,  în urma  negocierilor şi consultărilor au  fost  semnate modificările şi completările  la  Contractul  colectiv de  muncă şi prelungirea  acestuia  pentru următorii 5 ani. 

   Prevederile acestui  Contract,  per ansamblu,  vor acorda avantaje şi pîrghii sociale   pentru a  spori  protecţia social-economică şi de muncă a   membrilor de sindicat,  revendicările fiind negociate  în cadrul comisiei dialogului social „angajator-salariaţi”.  

Urmare a   necesităţii de armonizare a prezentului   act   juridic   cu noua  legislaţie, şi anume cu Legea 288 din  16.12.2016 privind funcţionarul public cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, a  contribuit la  îmbunătăţirea   pachetului  social  regăsit în Contractul colectiv de muncă,  ceea ce  presupune mai multe  garanţii angajaţilor Poliţiei de Frontieră,  membri de sindicat. 

 

 Contractul colectiv de muncă pe anii 2017-2022 a fost semnat de către dl Fredolin LECARI şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră al MAI şi dl Vasile BÎNZARU preşedintele Sindicatului „FRONTIERA”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”.

 Dna Angela OTEAN, secretarul general al Federaţiei „SINDLEX”, copreşedinte al comisiei de dialog social „angajator-salariat” a IGPF a felicitat şi a încurajat partenerii sociali în executarea prevederilor Contractului colectiv de muncă. 

 

    Implementarea  prevederilor  rămăne în sarcina  angajatorului şi a persoanelor  cu   împuterniciri speciale, iar  supravegherea  aplicării lui o au  liderii de sindicat, care  au un rol important în apărarea drepturilor  de muncă a salariaţilor.

 

 

 

Vizita preşedintelui Sindicatului „DEMNITATE” la Inspectoratul de Poliţie Criuleni

  

La 03 noiembrie 2017, în incinta Inspectoratului de Poliţie Criuleni al Inspectoratului General al Poliţiei, a avut loc întrunirea preşedintelui Sindicatului „DEMNITATE” Mihai Laşcu cu angajaţii Inspectoratului de poliţie. La şedinţă a participat tot efectivul, atît membrii Organizaţiei sindicale primare, cît şi persoanele care nu sînt membri de sindicat.

     Preşedintele Mihail Laşcu a relatat despre activitatea Sindicatului „DEMNITATE”, realizările obţinute şi obiectivele care urmează a fi implementate în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, a regimului de muncă şi de odihnă, pentru mai buna activitate a angajaţilor.

     Ulterior a avut loc o discuţie constructivă a domnul Mihai Laşcu dînd răspunsuri depline întrebărilor adresate şi problemelor abordate cu care se confruntă angajaţii poliţiei referitor la orele de muncă suplimentară şi modalitatea de achitare a lor, timpul de odihnă după 24 de ore în serviciul efectuat în cadrul grupei operative, la activitatea specifică a angajaţilor de poliţie Criuleni, în zona de securitate.

      S-au dus discuţii referitor la posibilitatea modificării distribuirii surselor financiare în mărime de 25% încasate din amenzile aplicate de agenţii constatatori, la asigurarea socială a angajaţilor de poliţie şi la posibilitatea acordării unor facilităţi, la fel s-au discutat multe alte situaţii cu care se confruntă angajaţii poliţiei şi implicarea organului sindical la acordarea sprijinului şi la soluţionarea problemelor apărute.

     Membrii organului sindical primar a angajaţilor Inspectoratului de poliţie Criuleni a Sindicatului „DEMNITATE” au considerat întrunirea foarte binevenită şi au solicitat ca pe viitor, după posibilităţi să fie organizate mai des asemenea întruniri.    

       

Ion ARTIOM, preşedintele Organizaţiei Sindicale Primare a IPr Criuleni

                                    

 

 

 

 

 

 

ПОЛИЦЕЙСКИЕ НЕ БЕРУТ ВЗЯТКИ!

В последнее время стали поступать сигналы о том, что полицейские не только стали отказываться от взяток, но и сообщать об этом в специальные службы. О действенности такой практики и том, повысит, ли она безопасность на дорогах, говорил гость студии «День за днем», Михаил ЛАШКУ, председатель Профсоюза «DEMNITATE».

 Михаил ЛАШКУ говорил о тенденции к улучшению имиджа полицейского, которая  появилась в последнее время и это результат совместной деятельности Министерства Внутренних Дел, Генерального Инспектората Полиции и Профсоюза «DEMNITATE».

 Также, Михаил ЛАШКУ отметил что, отказ от взяток полицейскими – несомненно, приведет к повышению безопасности на дорогах.

Чтобы посмотреть передачу, нажмите тут!

 

INSTRUIREA LIDERILOR SINDICALI LA UNGHENI

La data de 3 noiembrie 2017, în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni s-a desfăşurat seminarul instructiv cu genericul: „Modificările Codului muncii parvenite în anul 2017 şi importanţa lor în activitatea sindicală la nivel de unitate.

La acest seminar au participat preşedinţii organizaţiilor sindicale primare, membrii comitetelor sindicale din cadrul Asociaţiei sindicale raionale Ungheni şi managerii instituţiilor preşcolare, care s-au informat despre noile  modificări şi completări ale Codului muncii, în anului 2017 şi importanţa lor în activitatea sindicală la nivel de unitate.

   La lucrările acestui seminar a luat parte secretarul general al Sindicatului „VIITORUL” Alexandru Gobjila, care a specificat drepturile organelor elective sindicale care efectuează controlul asupra respectării legislaţiei muncii şi a examinat diverse metode de realizare a drepturilor sindicale în activitatea organizaţiilor sindicale primare şi teritoriale. A atras atenţia la Legea nr.185 din 21.09.2017 privind modificarea Codului muncii RM comentînd articole modificate şi rolul Organizaţiei sindicale primare în activitatea instituţiilor  de învăţământ preuniversitar.

La fel, Alexandru Gobjilă, secretarul general al Sindicatului „VIITORUL”  a mai atras atenţia la încălcările legislaţiei muncii stipulate în art.art.55,553 al Codului contravenţional  al RM şi sancţiunile administrative prevăzute în aceste cazuri.

Totodată, în cadrul seminarului instructiv dl Ion Vartic, inspectorul zonal al Inspecţiei muncii a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova a relatat despre   modificările şi completările Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186/2008, din 21.09.2017 (Legea nr. 185) şi a dat lămurire despre drepturile organelor de supraveghere şi control asupra respectării legislaţiei muncii şi a altor acte normative ce conţin normele dreptului muncii, la fel, a răspuns la întrebările parvenite.

Funcţiilre vacante în poliţie provoacă activitatea supra normă.

Astăzi, 26 oactombrie Secretarul general al Sindicatului "DEMNITATE", doamna Angela OTEAN a participat la emisiunea "Publica report" cu privire la criza de cadre în poliţia Republicii Moldova.

Pentru a privi această emisiune, apasaţi aici! 

Подкатегории