LEADERȘHIP - LA FEMININ!
Astăzi, 13 martie 2023, Federația Sindicatelor din Moldova SINDLEX , în incinta Institutului Muncii, a convocat peste 90 de doamne, sindicaliste, salariate din domeniul ordine publică și securitatea statului și sistemul educațional, pentru o ședință comună cu factori de decizie și reprezentanți ai societății civile, pe un subiect actual, despre asumarea la toate nivelurile de conducere de către doamne a competențelor de decizie instituțională.
Leaderschip la feminin - este arta femeilor cu abilități și competențe de a conduce cu succes o echipă dintr-o organizație. De a participa la procesul decizional generând schimbarea în bine și succesul în lucrul bine făcut în toate domeniile, inclusiv cel sindical.
Lidere a organizațiilor sindicale primare din cele 6 sindicate ale federației, cu acoperire în domeniul poliție, poliție de frontieră, situații de urgență, pază de stat, administrație penitenciară, activitate anticorupție și din domeniul educațional au fost familiarizate despre impactul implicării femeii în procesul decizional, o abordare încurajatoare pe care a avut-o dna deputat Angela Pojoga Munteanu, care a țintit reperele principale de mobilizare a tinerelor în a crește profesional și a participa în procesul decizional.
Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dl Igor Zubcu a venit cu un cuvânt de salut, afirmând că liderii organizațiilor sindicale primare fac parte din lanțul consolidat al mișcării sindicaliste și fortificarea temeliei unui sistem de valori trebuie începută de la membrii simpli de sindicat.
Activismul la maturitate începe în copilărie, afirma dna Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru problemele copilului, care a punctat necesitatea de a susține liderismul la fete și fetițe încă de la vârsta fragedă. Așa se cresc lideri, persoane ce atrag după sine istorii de succes si oameni.
Cum e să fii lider, cum e să duci după sine o echipă spre reușite, cum e să îmbini echilibrat munca de conducător cu viața familială, faptul că căderea e de fapt un nou, voluntariatul un fel de a te manifesta ca lider, inclusiv și cel în sindicat, cum e să aplici abilitățile înnăscute și cele căpătate prin muncă și instruire canalizându-le spre rezultate majore – despre aceasta ne-au împărtășit cu propria experiență dna Daniela Misail-Nichitin, secretar de stat MAI, dna Diana Salcuțan, șef adjunct IGPF MAI, dna Liuba Jignea Suveica, director adjunct ANP MJ, dna Lidia Chireoglo, șefa Direcției generale prevenirea corupției CNA, dna Gulinara Grigoriev, șefa direcției educație, cultură și turism din raionul Dondușeni.
Tinerii necesită a fi susținuți în a deveni lideri buni, inclusiv cei sindicali, care urmează să ducă ștafeta menținând memoria instituțională pe filiera sindicală, schimbând ritorica și metodele de apărare a drepturilor de muncă și celor sociale, punând accentul pe necesitățile și nevoile timpului și a salariatului.
Despre aceasta a vorbit dna Daniela Carbuni, președinta Organizației de tineret a federației, care a solicitat tinerelor lidere de sindicat mai multă încredere în sine și in puterile echipei, manifestate prin revendicări de drepturi și monitorizarea aplicării contractelor colective de muncă și convențiilor colective ramurale, naționale și internaționale.
Liderismul sindical oferă noi posibilități de a crește în cariera profesională, dar și a te dezvolta multilateral, astfel devenind un conducător cu viziuni vaste la toate compartimentele legislației muncii.
Dna Lilia Franț, vicepreședinta CNSM a încurajat doamnele sindicaliste să se manifeste activ, cultivând cultura sindicalistă la nivel de organizație sindicală primară, oferind plusvaloare produselor sindicale negociate și consultate.
UN Women s-a alăturat prin discursul interesant al dnei Neghina Azizov, coordonatoare de programe, reflectând o tematică actuală, cea de hărțuire la locul de muncă ca fenomen și consecință, adresând sindicalistelor chemarea de toleranța zero acestui fenomen, cu implicarea plenară a sindicatelor, a angajatorului, a organelor de drept pentru a iradia acest viciu. De asemenea a vorbit despre necesitatea de consolidare a potențialului feminin pentru a urni lucrurile spre bine în domeniul combaterii violenței pe criterii de gen.
Secțiunea doi al întrunirii, denumită și Cafenea Sindicală a fost delectată de către dna Svetlana Spatari, coordonatoare de programe instructive în domeniul sănătății femeii, dna scriitoare Angela Mândâcanu, care prin recitalul său a adus spirit de bine celor prezenți, dna Margareta Pîntea, actrița Teatrului Național Mihai Eminescu și interpretului Ion Razza, maieștri în a aduce cuvântul și muzica pe coarda sensibilă a omului receptiv.
Pe final, dna Angela Angela Otean, secretarul general al FSM Sindlex, federația gazdă și organizatoare a acestui evenimemt, a mulțumit tuturor pentru prezență, implicare, menționând necesitatea petrecerilor astfel de întruniri pentru a revitaliza și impulsiona factorii decizionali în a crede și învesti în salariatele tinere, crescând astfel motivarea ți încrederea în a deveni lideri.
Leaderschip la feminin, un proiect în premieră ! Urmează altele ….
CONGRESUL X al Federaţiei Internaţionale a Metaliştilor din Euroasia
Colaborarea internaţională în domeniul sindical aduce noi experienţe în elaborarea şi abordarea obiectivelor activităţii sindicaliste în domeniul apărării drepturilor de muncă ale angajaţilor.
Această experienţă a sindicatelor din diferite ţări oferă doar avantaje în promovarea solidarităţii internaţionale şi ajustarea actelor normative naţionale.
În perioada 5-9 martie 2023, în orașul Ankara, Turcia s-a desfășurat Congresul X al Federației Internaționale a Metaliștilor din Euroasia. Acest eveniment a reunit circa 350 de delegați și invitați din 17 țări.
Preşedintele Federaţiei „SINDLEX”, dl Mihail Laşcu, secretarul general al Federaţiei „SINDLEX”, președintele Sindicatului „DEMNITATE”, dna Angela OTEAN, prim vicepreşedinte al Federaţiei „SINDLEX”, dna Elena Scripnic, preşedintele Organizaţiei de Tineret al Federaţiei „SINDLEX”, dna Daniela CARBUNI, secretarul general al Sindicatului „VIITORUL”, dna Svetlana Rîbac, vicepreşedintele Sindicatului „GARDIANUL”, dna Iulia STRUNGA au participat şi la şedinţa Comitetului Central al Federaţiei, unde s-au discutat problemele organizatorice şi de perspective a organizaţiei.
Pe data de 7 martie, s-a desfăşurat Congresul X al Federaţiei Internaţionale a Metaliştilor din Euroasia, unde pe ordinea de zi a fost inclusă darea de seamă a echipei manageriale a Federaţiei pe perioada raportată, şi alegerea unei echipe manageriale noi, a comisiilor de profil a Federaţiei, cît şi componenţa nominală a Comitetului Federal.
Alăturat, s-au discutat proiecte de noi colaborări şi stabilirea legăturilor în domeniul sindical pe noi dimensiuni.
COMUNICAT DE PRESĂ
Sindicatul „Demnitate” exprimă îngrijorare în legătură cu dezordinile în masă provocate și organizate de participanții la proteste, care cu interes de destabilizare a situației pașnice din Republica Moldova, instigă la dezordini în masă și nesupunere cu rea voință cerințelor legale a Poliției și altor organe de menținerea ordinii și securității naționale.
Condamnăm vehement caracterul violent, cu blocarea arterelor de intrare în municipiul Chișinău, fapt care încalcă flagrant drepturile cetățenilor care nu participă la aceste proteste; precum și utilizarea de obiecte interzise, care pot dăuna sănătății și vieții oamenilor pașnici, cu instigarea la ură și nerespectarea legislației în vigoare.
Angajații MAI se află în exercitarea obligațiunilor de serviciu, fiind protejați prin lege, și orice încercare de intimidare a acestora se califică drept contravenție administrativă sau infracțiune.
Manifestările pașnice autorizate nu au nimic comun cu ultragierea angajaților organelor de asigurare ordinii publice, cu atentarea la sănătatea psihologică și fizică a acestora, la abuzurile și provocările vădit îndreptate în adresa oamenilor legii!
În contextul sporirii cazurilor de nesubordonare a cerinţelor legale ale poliţiştilor, ultragierea acestora, cauzării leziunilor corporale, cerem MAI, Guvernului și Parlamentului RM întreprinderea unor măsuri urgente de ridicare a nivelului asigurării securităţii angajaţilor organelor de ocrotire a normelor de drept, implicit al poliţiştilor și carabinierilor!
Reiterăm apelul nostru de a nu provoca, intimida, ultragia organele de asigurare a ordinii publice!
Dreptul la proteste pașnice, la întruniri, este un exercițiu democratic, de care e în drept să se folosească orice cetățean dintr-un stat de drept, cu respectarea obligatorie a drepturilor civile, sociale și politice ale altor cetățeni. Exprimați-l corect și în limitele legii !
Angajații MAI sunt apolitici şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor Republicii Moldova.
Poliția stă la straja ordinii publice și securității cetățenilor, nu ca să fie obiectul urii instigatoare și a jocurilor politice!
Solicităm respect muncii polițiștilor și carabinierilor, conformarea la cerințele legale ale acestora în exercitarea obligațiunilor de serviciu, și respectarea demnității acestora !
Prezidiului Consiliului Sindicatului
„Demnitate”
Femeile sindicaliste la Ocnița ” Aspectul legislației muncii în domeniul protejării drepturilor profesionale, sociale și economice a femeilor din sindicat”
La data de 5 martie 2023, dna Ecaterina Sturzinschi, președintele centrului sindical ramural, în ajunul Zilei Internaționale a Femeii, în orașul Ocnița s-a desfășurat întrunirea femeilor sindicaliste din raionul Ocnița. La eveniment au participat circa 70 de femei din 8 Federații: Federația ”SINDLEX” - Sindicatul ”VIITORUL”, Sindicatul ”DEMNITATE”, Sindicatul ”FRONTIERA”, Sindicatul ”SINDASP”, Sindicatul ”SĂNĂTATE”- Centrul sănătate Ocnița, spitalul raional, Sindicatul ”CULTURĂ”, Sindicatul ”BANCAR”-Enrgobanc, Sindicatul ”FEROVIARILOR” , Sindicatul ”Automobile și mașini agricole”- uzina Fiting, Sindicatul ”SINCOM-SERVICE” Rețele termice- apă-canal, Sindicatul ”SINDENERGO RED-NORD”.
Invitați de onoare a fost vicepreședintele raionului Zalevscaia Galina care a vorbit despre condițiile create pentru a proteja sănătatea femeilor și spori activitatea mai eficientă a femeilor, colaborarea cu serviciile din raion.
Reprezentantul Cancelariei de Stat în teritoriu Gogoli Ghenadie care a informat femeile despre acțiunile întreprinse de către Guvern pentru a îmbunătăți condițiile de trai și bunăstarea femeilor din Țară.
Șeful direcției Protecției sociale a familiei și copiilor despre serviciile ce prestează în ajutorul familiei și protecție și ajutorul social prestat populației, a menționat că raionul Ocnița este printre primele locuri la șomaj și acordarea ajutorului social. Lipsa locurilor de muncă.
Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova dna Lilia Franț a menționat despre inițiativele, realizările și negocierile cu CNCNC, colaborarea cu patronatele și Organizațiile Internaționale a Muncii.
Au fost organizate activități în atelier ”Portretul Femeii”- lider sindical, medic, profesor, contabil.
Au întocmit simbolic adresare către Președintele CNSM, Guvern, Consiliu raional.
Printre care Consiliu raional – o colaborare bună cu sindicatele.
Prim-ministru Recean Dorin, ”Domnule prim-ministru, vă dorim putere de muncă, insistență, perseverență, să fiți deschis față de doleanțele populației. Ne dorim stabilitate, prosperare și o conlucrare frumoasă.
Către dlui Igor Zubcu, preşedinte CNSM –Să ne asigurați și în continuare, să ne protejați drepturile și libertățile sindicaliștilor, la fel să promovăm dialogul social constructiv, construind o structură modernă și eficientă. Vă mulțumim pentru tot ce faceți pentru membrii de sindicat.
Tradițional s-a desfășurat și concursul ”REGINA SINDICALISTĂ 2023”, unde au participat 5 concurente. Bătrînu Abnișoara – lider sindical, grădinița Dîngeni, Denisova Alisa, tânăr specialist LT ”M. Eminescu”, Otaci de la sindicatul ”VIITORUL”, de la Federația ”Cultură” – Dîrzu Natalia – serviciu relații cu publicul, de la Sindicatul ”FRONTIERA”, au participat Fortună Diana ofițer superior zona Ocnița, Meliniciuc Nicoleta subofițer.
Au trecut 4 probe;
- Prezentarea ca personalitate și angajat;
- Clipa siderală (ce pot face, de ce talent dispun),
- Defilarea modei ( prezentare, gust estetic, argumentare)
- Concursul intelighenției o întrebare despre sindicat și un discurs ” Cum ați motiva și recruta pentru a fi membru de sindicat.
Titlul de ”Regina sindicalistă 2023” a obținut Fortună Diana mamă a 3 copii, ofițer superior sectorul Ocnița, viceregină Denisova Alisa cadru didactic LT ”M. Eminescu” Otaci, Miss inteligență – Bătrînu Anișoara – lider sindical grădinița Dîngeni, Miss frumusețe Dîrzu Natalia Federația ”Cultură”, Miss Eleganță – Meliniciuc Nicoleta- subofițer poliția de frontieră Otaci.
Participantele au fost menționate regina a luat coronița și toate cu medalii, și cadouri.
Centrul de Creație a Copiilor din or. Ocnița au venit cu un buchet de dansuri și melodii pentru femeile sindicaliste din raion. Șef CCC Ocnița Blîndu Liliana, conducători artistici Suslina Anna și Cseanciuc Alexei discipolii cărora sunt laureați ai concursurilor naționale și internaționale.
S-a finisat activitatea cu o horă a prieteniei.
Apelul Prezidiului Consiliului Sindicatului ”DEMNITATE” către toţi cetăţenii Republicii Moldova
Prezidiul Consiliului Sindicatului ”DEMNITATE” face apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova, participanţi la protestul paşnic de astăzi, să nu admită provocări şi atacuri verbale sau fizice în adresa poliţiştilor, care se află la datorie, asigurând ordinea şi securitatea publică.
Poliţia reprezintă instituţia statului, este apolitică şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor Republicii Moldovei.
Solicităm respect muncii poliţiştilor, conformarea la cerinţele legale ale acestora în exercitarea obligaţiunilor de serviciu, şi respectarea demnităţii acestor!
Prezidiului Consiliului Sindicatului
”Demnitate”
19.02.2023
Еще статьи...
Подкатегории
Страница 15 из 128
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95
10111213141516171819