Sindicalism fără frontiere - etapa a II

În  perioada 20-22 octombrie a.c., Consiliul Sindicatului ,,Demnitate”, însoțiți de echipa de fotbaliști din rândul membrilor de sindicat,  s-au aflat în deplasare la omologii săi, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual al MAI din România.

Întâlnirea s-a desfășurat în stațiunea Sarata-Monteoru din județul Buzău, evenimentul făcând parte din cadrul proiectului sindical ,,Sindicalism fără Frontiere,, activitate unde Sindicatul ,,Demnitate”,  în luna aprilie a acestui an, a fost gazda primei etape,  a doua etapă fiind jucată în sala sportivă a complexului Sportiv Sarata-Monteoru.

Agenda  binomului  s-a soldat cu o instruire sindicală și  schimb de bune practici în domeniul recrutării membrilor de sindicat, apărarea drepturilor de muncă și celor social-economice a funcționarilor publici cu statut special, promovarea  sindicalismului la nivel ramural, național și regional,  și a   unui meci amical de fotbal dintre  două echipe  de fotbal  de tineri sindicaliști și de vârsta 40-50 ani, din parte fiecărui sindicat.

Activul sindical din ambele sindicate și-au propus  dezvoltarea în continuare  a unei cooperări  multidimensionale.

Experiența prezentului proiect va contribui întru sporirea activităților sindicale per unitate, per sindicat și Federație.

Delegația  Sindicatului ,,Demnitate”,  a fost condusă de către președintele sindicatului, doamna Angela Otean, iar în calitate de invitat special a fost prezent dnul Igor Zubcu, presedintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual   din cadrul MAI face parte din Federația Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual, organizaţie membră a Confederației  Cartel ALFA, cu care Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova are semnat acord  de colaborare.

 

 

Avem aceleași scopuri sindicaliste-de a asigura membrilor noștri de sindicat respectarea drepturilor de muncă, și un pachet social motivant!

La invitația președintelui Sindicatului angajaților poliției din Lituania, dnei Roma Katinienė, ca urmare a unei colaborări fructuoase intre entitățile sindicale in Poliție din RM și Lituania, o delegație a Sindicatului “Demnitate”, în perioada 12-15 octombrie s-a aflat intr-o vizită oficială la Kaunas.  

Sindicatul din Politie a organizat la 13 octombrie, lună in care se sărbătorește ziua profesională a Politiei, o activitate culturală de anvergură, marcând aportul și calitatea muncii sindicaliștilor, dialogul și parteneriatul social, colaborarea eficientă și constructivă cu comunitatea civilă.  

Conducătorul delegației, dna Angela Otean, președinta Sindicatului  "Demnitate" a mulțumit părții lituaniene pentru cooperarea îndelungată, asigurând disponibilitatea conlucrării și pe viitor. De asemenea, s-a făcut un schimb de informație și viziuni sindicale cu alte delegații de sindicaliști din Ucraina și Polonia.

 

Sindicatul "DEMNITATE" organizație membră a EPU. Congresul (Adunarea Generală) -10 octombrie 2023

În data de 10 noiembrie, la Berlin, s-a desfășurat Congresul (Adunarea Generală) a Uniunii Europene a Polițiștilor sindicaliști (EPU). 
 
Sindicatul “Demnitate” a fost reprezentat de către dna Angela Otean, președinta sindicatului, secretarul general al FSM Sindlex.
 
Agenda evenimentului a fost complexă, iar subiectul de bază a fost cel de alegere a noului staff al organizației. Președinte al EPU pentru următorii 4 ani a fost ales Rainer Wendt, președintele DPolG (Germania).
 
Prim - vicepreședinte a fost ales Rafal Jankowski, președintele Sindicatului polițienesc din Polonia, vicepreședinte- dl. Nicolae Cârlan, secretarul general al Federației Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și al Personalului Contractual.
 
Participanții au convenit asupra intensificării activității prin cooperarea activă.
De asemenea, la invitația delegației noastre, președintele nou ales a acceptat vizita în RM, în vederea majorării necesității majorării salarizării polițiștilor, în perioada 12-14 noiembrie 2023.
 
 
 
 
 
 

Sindicatul "GARDIANUL" a semnat Acordul de cooperare cu Sindicatul de profil din Lituania

La data de 13 octombrie 2023, Sindicatul “Gardianul”, organizație membra a Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, în persoana președintelui dl Andrei Ivanov și Sindicatul angajaților din penitenciare din Lituania, reprezentat de președinte dl Darius Cekavicius au semnat Acord de colaborare.

Acordul va contribui la dezvoltarea relațiilor sindicaliste dintre cele două sindicate privind apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, la fortificarea relațiilor de colaborare, cât și consolidarea solidarității la nivel internațional.

Semnarea acestui Acord a avut loc în prezența președintei Federației angajaților din organele de drept din Lituania, dna Loreta Soscikiene și secretarului general al Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, dna Angela Otean, care au și inițiat acest proces de negociere bilaterală. 

Fiecare dintre părți și-au dorit cât mai multe perspective oferite de posibilitatea cooperării pe acest segment.

SCHIMB DE BUNE PRACTICI DINTRE FEDERAȚIA „SINDLEX”și IEMF

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul colaborării internaţionale şi conform Acordului de colaborare cu Federaţia Internaţională Eurasiatică a Metaliștilor din Turcia,  în perioada 9-13 octombrie 2023, a participat la seminarul cu genericul – „Activitatea sindicatelor și partenerilor sociali în condițiile economice de piață și a globalizării pieței de muncă”. 

Echipa condusă de dl Mihail LAȘCU, președintele Federației a fost constituită din lideri sindicali ai Sindicatului „DEMNITATE”, Sindicatului „SALVATORUL”, Sindicatului „GARDIANUL”, Sindicatului „SindMAI” şi ai Uniunilor sindicale ale organizaţiilor membre ale Federației „SINDLEX”.

Seminarul a fost deschis de  dl Turajon RAUPOV, adjunctul secretarului general al IEMF și dl Murat SALARY, secretar general al IEMF, care în discursul său s-au axat pe importanţa mişcării sindicaliste în condiţiile globalizării economiei mondiale şi activitatea sindicatelor în apărarea intereselor membrilor de sindicat.

Participanţii la seminar au fost familiarizaţi cu bazele legislaţiei muncii ai Republicii Turcia, cu procedura încheierii contractelor colective de muncă la nivel de ramură, cu structura sindicatelor la nivel de întreprindere şi ramură cu  problemele parteneriatului social în condiţiile actuale, metodele de protejare şi apărarea intereselor legitime a membrilor de sindicat, practica examinării şi soluţionării litigiilor individuale şi conflictelor colective de muncă.

Membrii delegaţiei „SINDLEX” au vizitat întreprinderea de producere și au făcut cunoștință cu conținutul contractului colectiv, care include aproape toate aspectele legate de relațiile sociale și de muncă: salarii, plăți suplimentare pentru munca în condiții de muncă periculoase, protecția muncii, furnizarea de salopete și echipament individual de protecție, compensații pentru alimentație și deplasări la locul de muncă, ajutor material lucrătorilor care au copii etc.

În cadrul vizitei, liderii de sindicat au făcut schimb de opinii privind problemele cu care se confruntă mişcarea sindicalistă din cadrul Federației Internaţionale Eurasiatice a Metaliștilor din Turcia şi soluțiile pe care le întreprind în apărarea drepturilor social-economice  a membrilor de sindicat.

În cadrul programului cultural a fost vizitat mausoleul Atatiurk, primul preşedintele al Republicii Turcia şi ale obiecte istorice ale capitalei.

Подкатегории