Comunicat special
La data de 28 mai 2014, Sindicatul “DEMNITATE” a convocat lucrările Congresul II în vederea evaluării activităţii sindicatului în decursul a 5 ani de la creare. Congresul a ilucidat reuşitele şi insuccesele pe parcursul activităţii stabilind noi obiective de perspectivă.
Dl Mihail LAŞCU a fost reales în funcţia de preşedinte al Sindicatului “DEMNITATE” pe un mandat de 5 ani.
Congresul a adoptat Rezoluţia privind revendicarea respectării şi ameliorării condţiţiilor de muncă a angajaţilor din IGP şi CNA, priorităţi fundamentale ale sindicatului.
Frumuseţea va salva lumea!
Profesorul e lumina soarelui cald şi blînd. E o carte cu file aurite... Zugrăveşte brazde cu creta prin lanul ştiinţei şi munca lui dă roade bogate, crescute din seminţe. Profesorul e o lumînare aprinsă, care le dăruieşte lumină celor din preajmă, dar se consumă pe sine.
Frumuseţea este imaginea sensibilă a infinitului, atunci cînd te uiţi în ochii unei femei şi vezi frumuseţea inimii ei. Numai frumuseţea sufletului poate sta pe cîntar cu inteligenţa.
Motivaţi de cele remarcare mai sus, Asociaţia Sindicatului Angajaţilor din Învăţămînt şi Educaţie „VIITORUL” din raionul Edineţ a organizat pe dată de 18 mai 2014 concursul „Regina Alma-Mater” cu genericul Viitorul aparţine celor ce cred în frumuseţea viselor. Călăuziţi de siguranţa în viitorul de mîine, zidit nopţi întregi printre cărţi şi caiete, profesorii au găsit timp şi pentru a participa la concurs cu deosebită plăcere şi entuziasm, în următoarea componenţă:
- Gimnaziul Edineţ - Viorica Vasilcan, Irina Neaun;
- Grădiniţa-creşă nr.2 „Foişor” Edineţ – Cristina Nistor;
- Grădiniţa Hîncăuţi – Cristina Şveţ, Alina Diacon;
- Gimnaziul Hîncăuţi – Olga Naghirneac.
Moderatorii concursului: Angela Gangur (Gimnaziul din or. Edineţ) şi Sergiu Roşca (DGÎşi C).
Concursul a inclus 3 probe: I – prezentare, II – inteligenţă şi III- tema de acasă.
Invitaţii de onoare ai concursului au fost membrii conducerii Sindicatului „VIITORUL”: preşedintele, doctor în drept Mihail Laşcu, secretarul general Alexandru Gobjila, vicepreşedintele Efim Ivas, vicepreşedintele raionului Edineţ, Eugen Mogureanu, şeful Direcţiei Generale Învăţămînt şi Cultură, Aurelia Mitriniuc, preşedinţii organizaţiilor sindicale primare din Asociaţia Sindicală „Viitorul”, managerii instituţiilor de învăţămînt din raion.
Graţie parteneriatului social constructiv, colaborării fructuoase şi conlucrării active între angajaţii Direcţiei Generale Învăţămînt şi Cultură a raionului şi ai Asociaţiei Sindicale a raionului Edineţ a fost posibilă desfăşurarea concursului dat.
Pauzele muzicale ale concursului au fost completate cu clipe vesele şi melodii lăutăreşti evoluate de ansamblul „Ţărăncuţă” de pe lângă Primăria Hîncăuţi, primar dl Ghenadie Dascal, şi ansamblul „Ciobănaş de la miori” de la Primăria Parcova, primar dl Marcel Snegur.
Juriul competent a apreciat frumuseţea, farmecul, ingeniozitatea şi inteligenţa profesorilor. De titlul „Regina Alma- Mater” din or. Edineţ s-a învrednicit Irina Neaun, care a primit în dar trofeul „Coroniţa”, panglica cu inscripţia „Regina Alma - Mater” şi un cadou de preţ.
Regina va prezenta Asociaţia Sindicatului la concursul republican, preconizat pentru data de 15 iunie 2014 în incinta Casei de odihnă “Perlele Nistrului” de la Vadul lui Vodă. Tuturor participantelor le-au fost înmînate panglici cu diferite inscripţii, diplome, flori şi cadouri de preţ.
Toţi participanţii şi-au exprimat satisfacţia pentru clipele de neuitat petrecute şi speranţa în organizarea şi desfăşurarea în cadrul Asociaţiei Sindicale „Viitorul” a raionului Edineţ şi Sindicatul Angajaţilor din Învăţămînt şi Educaţie „VIITORUL” a unei noi ediţii la anul viitor.
Natura nu permite răspîndirea parfumului unei flori contra direcţiei vîntului, dar reputaţia, bunătatea, inteligenţa, frumuseţea şi profesionalismul unui pedagog se respîndesc în toate direcţiile, chiar în pofida vitregiilor sorţii. Căci aşa este destinul şi menirea Măriei sale, a Pedagogului!
Organizatori: Asociaţia Sindicală „Viitorul” din or. Edineţ şi
Direcţia Generală Învăţămînt şi Cultură.
Preşedinte al Asociaţiei Sindicale
Claudia CUPCEA
VACANŢA DE VIS A COPIILOR MEMBRILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI „FRONTIERA”
În perioada vacanţei de Sfintele Paşti, Sindicatului „FRONTIERA” în colaborare cu conducerea Departamentului Poliţiei de Frontieră, MAI a organizat o vacanţă de vis pentru copiii membrilor de sindicat.
Una din surprizele oferite a fost excursia organizată la Complexul Turistic „Orheiul Vechi” şi Mănăstirea „Curchi”, unde copiii însoţiţi de un ghid profesionist au călătorit în trecutul istoric al Complexului istoric şi a Mănăstirii „Curchi”.
După o zi de excursie copiii au rămas impresionaţi şi încântaţi de cele văzute şi aflate.
E de menţionat că, conducerea Sindicatului „FRONTIERA” atrage o atenţie deosebită la odihna copiilor angajaţilor, membri de Sindicat.
27.04.2015
Cadou de Paşti pentru copii
În legătură cu sfintele sărbători de Paşte Asociaţia Sindicală „FRONTIERA”, în colaborare cu „ACE Bravo”, la data de 23 şi 25 aprilie curent a organizat odihna a peste una sută de copii a angajaţilor Poliţiei de Frontieră la patinoarul „ACE Bravo” din mun. Chişinău.
De la crearea organizaţiei sindicale din iunie 2013, conducerea Asociaţiei sindicale, în colaborare cu conducerea Departamentului Poliţiei de Frontieră a organizat un şir de activităţi pentru odihnă şi distracţia copiilor.
Безопасность труда в образовании.
7 мая 2014 года территориальная Ассоциация профсоюза „VIITORUL” Единецкого района провела семинар по теме: «Организация охраны здоровья и безопасности труда. Обеспечение прав работников на труд, соответствующий необходимым условиям безопасности труда и охраны здоровья». На семинар были приглашены менеджеры доуниверситетских и дошкольных учреждений района, в которых имеются первичные профсоюзные организации Профсоюза „VIITORUL”, профсоюзные активисты и председатели первичных профсоюзных организаций.
Семинар проводили: генеральный секретарь Профсоюза „VIITORUL” Александр Гобжила и старший инспектор Инспекции труда Национальной Конфедерации Профсоюзов Республики Молдова Ион Вартик. В ходе семинара были детально рассмотрены права профсоюзов при осуществлении контроля за соблюдением норм трудового законодательства, формы и методы реагирования на выявленные нарушения, даны рекомендации о путях их устранения. Участники семинара были ознакомлены с положениями всех законодательных актов, регламентирующих охрану здоровья и безопасность труда, в том числе с Законом РМ № 186 Об охране здоровья и безопасности труда. Были данные подробные разъяснения по всем поднятым вопросам и конкретным ситуациям.
Şedinţa pe marginea realizării Contractului Colectiv de Muncă
O şedinţă de lucru comună cu participarea factorilor de decizie a Inspectoratului General al Poliţiei şi conducerea Sindicatului „Demnitate” a avut loc la data de 09 aprilie 2014.
Temeiul întrevederii vine în condiţiile examinării gradului de executare a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2013 -2018, încheiat între IGP şi Sindicatul „Demnitate”.
În procesul discuţiilor au fost abordate chestiuni ce ţine de orele supra lucrate, ne tabelarea şi neachitarea acestora, acordarea concediului suplimentar plătit cu durata de 7 zile calendaristice pentru eforturi psiho-emoţionale, etc.
Părţile parteneriatului social au ajuns la concluzia, că comunicarea eficientă stabileşte un parteneriat de succes şi soluţionează litigiile de muncă pe cale amiabilă.
More Articles...
- Emisiunea televizată cu participarea dlui Mihail Laşcu
- Revendicări salariale în atenţia Sindicatului „VIITORUL”
- Negocierea majorării salariilor profesorilor şi a cadrelor didactice - tema întrevederii Consiliului Sindicatului „Viitorul” cu ministrul Educaţiei dna Maia Sandu
- Competiţie sportivă în memoria comisarului Mihail Moraru
Subcategorii
Page 121 of 132
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

116117118119120121122123124125