Rezultatele activității Comitetului Federal al Federației „SINDLEX” în anul 2022

Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, întruniți miercuri,  15 februarie, la ședința de dare de seamă, au examinat rezultatele activității desfășurate în anul 2022, și au stabilit mai multe obiective planificate pentru următorul an.

Mihail Lașcu, președintele Federației „SINDLEX” în raportul său  privind activitatea Federației pentru anul 2022,  a reflectat   acțiunile întreprinse de Federație în perioada de referință pe diferite direcții de activitate sindicală. În scopul realizării acestora, pe parcursul anului au fost întreprinse un șir de acțiuni în vederea consolidării sindicatului de ramură, sporirii profesionalismului și responsabilităților liderilor și activului sindical.

Consolidarea organizațională, motivarea apartenenței la sindicat și menținerea membrilor de sindicat, a fost și rămâne o componentă de bază în activitatea liderilor și organelor sindicale de orice nivel din cadrul Federației, fiind realizată prin diverse acțiuni. Menționăm ca obiectivul privind recrutarea membrilor de sindicat, motivarea apartenenței la sindicat, rămâne unul prioritar în activitatea Federației „SINDLEX” pentru 2023, a menționat dna Angela Otean, secretarul general al Federației.  

La fel, dna Angela Otean, secretarul general   al Federației s-a referit la planul de acțiuni privind implementarea campaniei „ANUL ORGANIZAȚIEI SINDICALE PRIMARE ”, care va demara pe parcursul anului   2023, obiectivul căreia este fortificarea organizațiilor sindicale primare din Republica Moldova.

În cadrul ședinței de dare de seamă, unde au fost adoptate mai multe hotărâri cu privire la activitatea centrului sindical național  sindicaliștii au discutat despre problemele  funcționarul public cu statut special și ale angajaților din sistemul educațional prin necesitata majorării salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă, menținerea și atragerea tinerilor specialiști.

Bilanțul de activitate în anul 2022 al Sindicatului “SALVATORUL”

 

Sindicatul „Salvatorul” organizaţie membră a Federaţiei „SINDLEX” s-a întrunit  în şedinţa plenară a Consiliului Sindicatului, la data de 3 februarie2023,  în incinta Institutului Muncii, pentru a face totalurile  activităţii  sindicale pentru anul 2022 şi stabilirea obiectivelor  pentru anul 2023.

 

Membrii Consiliului au luat act de informaţia prezentată de preşedintele Sindicatului dl Gheorghe BIVOL, despre îndeplinirea sarcinilor care au fost stabilite in anul 2022, executarea bugetului, implementarea prevederilor Contractului colectiv de muncă, despre problemele cu care se confruntă membrii de sindicat şi căile de rezolvare.

 La şedinţă a fost prezent dna Angela Otean, secretarul general  al Federaţiei „SINDLEX”, care in cuvântul de salut,  s-a referit la  necesitatea asigurării unui parteneriat social şi a unei colaborări de succes între conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Sindicatul „Salvatorul”, la executarea clauzelor Contractului colectiv de muncă, cit şi despre amplificarea eforturilor pentru consolidarea mişcării sindicaliste şi  recrutarea noilor membrii de sindicat în anul 2023, care este lansat ca „ANUL ORGANIZAȚIEI SINDICALE PRIMARE.

 

 

„TÂNĂRUL SPECIALIST” - EDIȚIA 2023

În conformitate cu planul de activitate al Asociației sindicale raionale Ocnița pentru anul de studii 2022-2023 și în temeiul Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului „Tânărul specialist”, la data de 29 ianuarie 2023, în incinta Liceului  Teoretic „Gh.Biruitorul” din or.Ocnița, în parteneriat cu Direcția Învățământ Ocnița s-a desfășurat concursul „Tânărul specialist”, ediția 2023.

Acest concurs a avut drept scop stimularea tinerilor specialiști, sporirea prestigiului profesiei de pedagog și motivarea cadrului didactic pentru autoformare și formare continuă.

În rezultatul etapei instituționale a concursului au fost înaintate cinci oferte de participare a tinerilor specialiști, cu stagiul pedagogic 1-5 ani:

  • Galușceac Daria – Gimnaziul-grădiniță Calarașovca;-
  • Cureatnic Cristina – Grădinița „Romanița”, s. Gîrbova;
  • Cebotari Galina - Gimnaziul Gîrbova;
  • Mostovic Ina – Gimnaziul Vălcineț;
  • Murguleț Doina - Grădinița „Romanița”, s. Gîrbova.

Participanții au fost încadrați în patru probe de concurs:

      -  Prezentarea participantului;

       - Prezentarea materialelor audiovizuale, secvențe de la ore și de la activități extracurriculare;

       - Proba de creativitate, suport didactic și joc didactic;

       - Concurs oratoric cu tematica „Sunt mândru să fiu profesor/educator”.

Rezultatele finale sânt următoarele:

        Locul I – Galușceac Daria  – 4000 lei;

        Locul II – Cebotari Galina  – 3000 lei;

        Locul III – Mostovic Ina    – 2000 lei;

        Mențiune – Murguleț Doina – 1000 lei;

                            Cureatnic Cristina – 1000 lei.

Membrii juriului au apreciat înalt prestanţa tinerilor specialişti antrenaţi în concurs, înmânându-le diplome de merit, iar dna Ecaterina Sturzinschi, președinta Asociație sindicale raionale Ocnița și dna Galina Zalevscaia vicepreședinte al raionului Ocnița  le-au oferit tuturor participanţilor premii bănești.

De menționat e faptul, că toți participanții concursului au dat dovadă de responsabilitate, ingeniozitate și creativitate.

Selectarea pentru participare în concurs a determinat responsabilizare şi colaborare.

Susţinerea din partea celor prezenţi: elevi, părinţi, profesori sporeşte motivaţia faţă de profesia aleasă.

Aducem mulțumiri pentru gazdă direcției LT „Gh. Biruitorul”, managerilor instituțiilor pentru motivarea tinerilor specialiști de a participa la concurs și participanților pentru curaj, măiestrie și responsabilitate.

 Președintele Asociației sindicale raionale a Sindicatului "VIITORUL", dna Ecaterina STURZINSCHI

 

 

 

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA

                                                                          STIMAȚI COLEGI!

În numele Prezidiului Consiliului Sindicatului “DEMNITATE” şi al meu personal, cu ocazia sărbătorii profesionale

    – ZIUA POLIŢIEI NAŢIONALE,

 adresez sincere felicitări Dvs. şi membrilor familiei, dorindu-vă multă sănătate, dârzenie, optimism şi noi realizări.

 Vă mulţumim pentru devotamentul de care daţi dovadă şi pentru responsabilitatea cu care trataţi rigorile meseriei !

Prin tot ceea ce faceţi contribuiţi ca instituţia esenţială a statului de drept să se bucure de încrederea poporului, de respectul

celorlalte instituţii naţionale şi de prestigiu internaţional.

 Noi apreciem  felul în care vă faceţi datoria, care se echivalează cu garanţia unei vieţi mai liniştite şi mai sigure.

 

            Cu profund respect,

            Preşedintele

           Sindicatului  "DEMNITATE"                          Angela OTEAN

18 decembrie 2023

Subcategorii