BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de seamă, unde au examinat rezultatele activității desfășurate în 2023, și au stabilit mai multe obiective planificate pentru următorul an.

În raportul prezentat, Angela OTEAN, președinta Sindicatului, a vorbit despre strategia Sindicatului pentru anul 2024 și despre principalele activități desfășurate în perioadă de referință.

„Perioada de dare de seamă pentru Sindicat a consti­tuit o perioadă a redimensionării valorilor în materie de protecţie social-economică şi de muncă ale funcționarilor publici cu statut special, membri de sindicat. În această perioadă, Prezidiul Consiliului a determi­nat, în activitatea sa, obiectivele prioritare, cum ar fi: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale membrilor de sindicat, sala­rii decente și echitabile, consolidarea dialo­gului social care să conducă la soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat; ridicarea nivelului de profesi­onalism al liderilor sindicali, prin formarea sindicală continuă în vederea consolidării mișcării sindicale; promovarea principiilor demo­cratice”, a menționat Angela OTEAN.

În cuvântul său de salut adresat Consiliului, Igori ZUBCU, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a relevat că „Evenimen­tul de astăzi ca atare este unul nu numai al Sindicatului “DMNITATE”, dar al întregii familii sindicale din Republica Moldova. Toate evenimentele organizate au contribuit la consolidarea mișcării sindicale și sunt apreciate destul de înalt. Ar fi corect mai întâi de toate să vă aduc sincere mulțumiri pentru activitatea desfășurată în perioada respectivă, dorin­du-vă succese pe viitor și multă sănătate în liniște și pace.

La ședință a participat și și-a împăr­tăşit experienţa sindicalistă şi oaspetele, partenerul internațional Roma KATINIENE, președinta Sindicatului poliţienesc din Lituania.

În spiciul său liderul a remarcat că, Lituania, devenind membru al UE, a fă­cut paşi serioși în tot ceea ce înseamnă politică socială şi dezvoltare economică. Nivelul de trai, remunerarea muncii, garanţiile sociale asigură o speranţă de viaţă înaltă populaţiei acestei ţări. Dar o problemă cu care se confruntă ma­nagementul instituţional în Poliţia litua­niană este lipsa de personal, deşi motiva­ţia salarială este una bună în comparaţie cu cea de la noi. Salariul unui poliţist în­cepător este în jur de 1000-1400 de euro, ceea ce oferă o oarecare stabilitate pentru a munci acasă şi a fi asigurat la un nivel mediu.

În discursul său, Elena ANTON, șef al Departamentului organizare, educație și informarea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a subliniat că fortificarea organizațiilor sindicale primare face parte din prioritățile strategice ale mișcării sindicale.

În legătură cu aceasta, Elena ANTON, a evidențiat importanța organizațiilor sindicale primare, care reprezintă temelia mișcării sindicaliste, a îndemnat liderii sindicali să fie activi în promovarea campaniei naționale „Organizația sindicală-energia mișcării sindicaliste” și să participe la concursul organizațiilor sindicale primare.

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă, au examinat rezultatele activității desfășurate în 2023, și au stabilit mai multe obiective planificate pentru următorul an.

Raportul privind activitatea Sindicatului pentru 2023, prezentat de Andrei IVANOV, președintele Sindicatului, reflectă acțiunile întreprinse de Sindicat în perioada de referință pe diferite direcții de activitate sindicală. În scopul realizării acestora, pe parcursul anului au fost întreprinse un șir de acțiuni în vederea consolidării sindicatului de ramură, sporirii profesionalismului și responsabilităților liderilor și activului sindical.

În discursul său, liderul s-a referit la conlucrarea cu partenerul social, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în persoana dlui Anatolie FALCA, rezultatele consultărilor și negocierilor în scopul îmbunătățirii condițiilor de muncă, acordarea asistenței juridice și de protecție social-economică a membrilor de sindicat, asigurarea securității și sănătății în muncă a salariaților la nivel de unitate conform legislației, activitatea Sindicatului în domeniul formării și instruirii cadrelor sindicale, activitatea comisiilor de femei și tineret, desfășurarea procesului de întremare a sănătății și odihna de vară a copiilor.

Consolidarea organizațională, motivarea apartenenței la sindicat și menținerea membrilor de sindicat, a fost și rămâne o componentă de bază în activitatea liderilor și organelor sindicale de orice nivel din cadrul Federației, fiind realizată prin diverse acțiuni. Menționăm ca obiectivul privind recrutarea membrilor de sindicat, motivarea apartenenței la sindicat, rămâne unul prioritar în activitatea Sindicatului „GARDIANUL” pentru 2024.

Prezenți la ședința de dare de seamă a Sindicatului „GARDIANUL”,  Anatolie FALCĂ, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor al MJ, Mihail  LAȘCU, președintele Federației „SINDLEX”, Angela OTEAN, secretarul general al Federației „SINDLEX” au subliniat importanța activității sindicaliștilor în dezvoltarea parteneriatului social în ramură, eforturile îndreptate spre protecția drepturilor și intereselor salariaților, membrilor de sindicat.

În discursul său, Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a subliniat că fortificarea organizațiilor sindicale primare face parte din prioritățile strategice ale mișcării sindicale.

În legătură cu aceasta, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a evidențiat importanța organizațiilor sindicale primare, care reprezintă temelia mișcării sindicaliste, a îndemnat liderii sindicali să fie activi în promovarea campaniei naționale „Organizația sindicală-energia mișcării sindicaliste” și să participe la concursul organizațiilor sindicale primare.

 

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința de dare de seamă a activității Prezidiului Consiliului Sindicatului „SindMAI”, pe parcursul anului de gestiune și a trasa obiective noi pentru anul care vine.

La eveniment a participat președintele Federației “SINDLEX”, dl Mihail Lașcu în luarea sa de cuvânt a declarant că, conducerea managerială a Sindicatului, în persoana dlui Andrei Bodean a reușit să-și onoreze obiectivele stabilite pentru anul 2023, dar și să depășească toate provocările anului enunțat.

În discursul său, Liliana Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a subliniat că fortificarea organizațiilor primare (OSP) face parte din prioritățile strategice ale mișcării sindicale. Ea a evidențiat importanța organizațiilor sindicale primare, care reprezintă temelia mișcării sindicaliste, și a îndemnat liderii sindicală să fie activi în promovarea Campaniei „Organizația sindicală-energia mișcării sindicaliste”.

 

 

Andrei Bodean, preşedintele Sindicatului “SindMAI” a menţionat că, în conformitate cu planul de activitate al Prezidiului Consiliului Sindicatului pe parcursul acestui an au avut loc diverse întruniri, şedinţe, proiecte privind dezvoltarea mişcă­rii sindicale şi promovarea în rândul tinerilor a valorilor sindicalismului autentic.

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și a Personalului Contractual din România și conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare din România.

Acest parteneriat a avut drept scop schimbul de opinii, cunoașterea experienței colegilor din România în domeniul promovării drepturilor social – economice ale polițiștilor și a angajaților structurilor penitenciare, și stabilirii parteneriatelor sociale la nivel național și internațional.

În cadrul acestei întruniri a fost semnat Acordul de colaborare dintre Sindicatul “GARDIANUL”, organizație membra a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, în persoana președintelui dl Andrei IVANOV și Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare din România, reprezentat de vicepreședintele Adrian NEAGOIE.

Prezentul Acordul va oferi posibilități avantajoase relațiilor sindicaliste dintre cele două sindicate, privind apărarea drepturilor social–economice și intereselor membrilor de sindicat, la fortificarea relațiilor de colaborare, cât și consolidarea solidarității la nivel internațional.Președintele Federației “SINDLEX”, Mihail LAȘCU și secretarul general al Federației, Angela OTEAN au reiterat deschiderea de a susține și dezvolta relațiile de colaborare dintre cele două organizații sindicale, menționând că este importantă experiența partenerilor internaționali, într-u conjugarea eforturilor pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat.

Subcategorii