Comunicat de presă privind protecția social-economică a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute sunt  funcționari  publici cu statut special, în rezultatul evenimentului tragic  de la AIC, soldat cu moartea în  timpul exercitării obligațiunilor de serviciu  a   doi  angajați,  unul dintre care a fost  polițistul de  frontieră  Serghei Munteanu, funcționar public cu statut special din cadrul IGPF al MAI, în  urma  unei analize profunde și multidimensionale  a  situației, venim cu această  constatare și  solicitare    obiectivă,   revendicând  următoarele:

 Constatăm impactul negativ în menținerea  moratoriului  pe cele circa 2500 de funcții ale fpss din cadrul MAI  în decursul acestor 5  ani, începând cu   01 ianuarie 2019,   or,   sarcinile  și responsabilitățile   fișei de post a funcțiilor   neacoperite financiar,   au fost și sunt îndeplinite de   angajații din serviciile unde există astfel de  funcții,  fără a fi remunerați pentru   aceasta.

Constatăm, un salariu nemotivat în structurile  organelor de  forță ca  IGPF, IGP, IGSU, IGC al MAI, ANP a MJ,  unde salariul mediu este sub salariul  mediu pe economie  pentru anul de referință 2023, ce constituie 11 700 lei; un angajat tânăr fiind remunerat cu circa 7000 lei.  Salariul neatractiv, volumul mare de sarcini suplimentare  în contextul pandemiei sanitare și războiului din țara vecină, gestionarea  refugiaților,   a produs fluxul  de  demisii din cadrul  acestor structuri, creând o situație  alarmantă cu    peste 25 % funcții  vacante din   numărul total a statului de personal, și  generând      disfuncțiuni   organizatorice  severe.  Angajații  nu pot pleca în concedii  planificate, sunt  impuși să muncească supra program, fie și cu acordul lor, dar fără a fi remunerați pentru munca suplimentară sau   prin cumul,   acest fenomen  devenind permanent,  care contribuie la suprasolicitarea fizică și morală, și apariția stării de surmenaj permanent.

Constatăm  că, din luna octombrie 2022 până în prezent,  sporul de  risc, acordat în  perioada stării de urgență pentru angajații MAI, nu  s-a alocat și achitat, deși demersuri de către arme, minister  și sindicate  au fost făcute în adresa MF și Guvernului.  

În acest context,  Comitetul Federal al  Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” reiterează următoarele revendicări:

    1. Solicităm   majorarea salarială a funcționarilor publici  cu statut special din  cadrul Ministerului afacerilor interne, respectiv polițiști, polițiști de frontieră, carabinieri, salvatori si pompieri; angajații din cadrul administrației penitenciarelor al Ministerului Justiției,  altor categorii de fpss și militari, prin  aprobarea  unei valori de referință  unice toți subiecții  grupului  ocupațional „Ordine publică și securitatea statului”, care ar  constitui   2800 lei.

     Prin această  majorare s-ar reveni la puterea de cumpărare al anului 2020-2021, și   ar diminua impactul  ratei de inflație de peste 35%.

 2.  Cerem  scoaterea moratoriului  pe funcțiile  din cadrul MAI, ANP MJ, care au  fost lipsite de acoperirea financiară în decursul a ultimilor  5 ani, cu finanțarea acestora și permiterea completării lor cu candidați la serviciu, sau acceptarea cumulării  acestora  și  remunerarea cumularzilor conform legislației în vigoare.

Această măsură ar diminua  supraoboseala  personalului, care în decurs de 5 ani au îndeplinit  gratis atribuțiile de serviciu  de pe fișa de post a funcțiilor neacoperite financiar.

3. Solicităm achitarea  orelor suplimentar muncite  de către  fpss  și  stabilite în tabelele de pontaj pe perioada ultimilor  2 ani, conform evidenței globale a timpului de muncă, cât   și   achitarea sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit, pentru perioada  07 octombrie 2022 – prezent, perioadă declarată prin Hotărârea Parlamentului pe întreg teritoriul Republicii Moldova stare de urgență.

4. Solicităm modificarea legilor speciale, respectiv 288/2016 și 300/2017 prin introducerea la compartimentul garanțiilor sociale a normei de hrană (tichetul de masă)  si a voucherului de vacanță, care ar oferi oportunitatea unei mese calde la prânz,  minimalizând  cazurile de îmbolnăvire gastrică, dar și oferind posibilitatea  economiei surselor financiare din salariu.

Voucherul de vacanță, pe lângă faptul că ar  oferi posibilitatea unei odihne proactive, ar contribui și la dezvoltarea sistemului HORECA la noi acasă.

5. Echipamentul de serviciu, uniforma, mijloacele speciale   din dotare  necesită  îmbunătățirea calității și   diversificarea acestora. Vestimentația  de serviciu necesită a fi  confecționată din  stofă  de calitate, comodă la  diverse situații profesionale, iar calitatea    croiului și  confecției să  fie  trainică și rezistentă la multiplele  spălări.

Încălțămintea necesită a fi  procurată și repartizată după măsuri concrete, să fie comodă și să  corespundă anotimpurilor.

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și organizațiile membre din cadrul ei, Sindicatul „Demnitate”, Sindicatul „Frontiera”, Sindicatul „Gardianul”, Sindicatul „Salvatorul”, Sindicatul „SindMAI”,  reiterează  cerințele sale către partenerii sociali,  Ministerul afacerilor interne, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova în vederea îmbunătățirii  condițiilor de muncă și motivației de a munci în organele de forță, de a servi statul  destoinic și cu demnitate, respectiv fiind asigurați cu salariu  decent și un pachet  social  corespunzător.

05.07.2023

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor

din Moldova „SINDLEX”

MESAJ DE CONDOLEANȚE

 Căzut la datorie! 

Polițistul de frontieră Serghei Muntean, 31 de ani. Nu se va mai întoarce niciodată acasă de la serviciu !

Și-a pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. 

  Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" exprimă sincere condoleanțe familiei si colegilor din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru pierderea fiului și colegului.

Este o zi tristă pentru noi toți.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Condoleanțe familiei!

MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ

Astăzi, 10 iunie 2023, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat și petrecut pe stadionul "Dinamo" o activitate cultural-sportivă "Mama, tata și eu - familie sindicalistă", activitate cu menirea să consolideze familia sindicalistă, bătaia cea mare fiind investirea în creșterea și educația noii generații de sindicaliști, ori copii sindicaliștilor vor învăța practic.

La eveniment au participat peste 50 de familii din cele 6 sindicate (Demnitate, Viitorul, Frontiera, Gardianul, Salvatorul, SindMAI), organizații membre a Federației, care au concurat la ștafeta combinată, tragerea de otgon, darts și desenul pe asfalt.

A fost vesel și distractiv, familiile dând dovadă de consolidare și pregătire sportivă, astfel cei mai norocoși ajungând în finală, ocupând locuri de frunte. Toți copii au primit cadouri, înghețată și medalii.

Dispoziția și veselia a fost susținută de artiștii Plaiului Moldovenesc ca Nelly Ciobanu, Natalița Butnaru, Lucia Bejenari și Igor Rusu.

Lansare de baloane tricolore în cer, crosul sindical a pipărat activitatea, și concluzionăm că anul viitor ne vom întâlni din nou în competiție.

A ÎNVINS PRIETENIA, BUNA DISPOZIȚIE ȘI FAMILIA!

MULȚUMIRI CELOR CE S-AU IMPLICAT PLENAR ȘI AU MUNCIT COT LA COT!

 

 

Colaborări instituționale - parteneriate durabile și cu sens

În perioada  16-17 iulie în  cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, pe platoul de la  Goian, s-a desfășurat un complexde  activități cu scop de consolidare a   capacităților umane și spirituale a  personalului  administrației penitenciare.

Alături de  conducerea  Ministerului  Justiției,  a Administrației Naționale a Penitenciarelor   au participat oaspeți internaționali, veterani,  reprezentanți  ai mediul asociativ, sindicate, asociația de veterani.  FSM „Sindlex” a fost reprezentată de secretarul general al Federației „Sindlex”, dna Angela Otean.

În prima zi  au avut loc aplicațiile demonstrative și instruirile practice ale efectivului privind exercițiile tactico-speciale, desfășurate de către ofițerii Detașamentului cu destinație specială „Pantera”, cu  scop  de sporire a capacității de reacție și intervenție a personalului sistemului administrației penitenciare în situații critice, dar și dezvoltarea pregătirii fizice și de luptă prin procedeele de mânuire a armei de foc, elemente de luptă corp la corp, tactica specială cu scutul și nu, în ultimul rând, exerciții tactice de simulare – atac asupra escortei și evacuarea locului de criză.

A doua zi  a fost consacrată  competiției sportive cu caracter militar-aplicativ, unde în jur de 500 de angajați din 17 subdiviziuni subordonate și-au testat abilitățile la probele: Ștafeta militar-sportivă, Lupta națională „Trânta”, tragerea odgonului, competiția „Cea mai bună tabără” cu tematica „Suntem o națiune”.

Lupta pentru locurile de frunte a  fot acerbă, dar și  nivelul de pregătire a efectivului a fost de invidiat. Locul I i-a revenit   Instituției Penitenciare nr.18 Brănești, care a  demonstrat o pregătire excepțională, reușind la  o distanță infimă să întreacă echipa penitenciarului nr.13 Chișinău.

Spiritul de competiție a   pus stăpânire pe  platoul Goian în toate aceste 2 zile. 

Tabere extraordinar împodobite și înzestrate cu   necesarul  dislocării în natură,   tematica abordată prin prisma  tuturor artelor, lume de calitate, au încins atmosfera de acolo.

Tragerea otgonului a făcut ca o frumusețe de gânsac să  fie trofeul învingătorilor.

Trânta moldovenească la fel a făcut un spectacol de zile mari.

Deoarece în această competiție există  învingători și trofee,  conducerea ANP, împreună cu partenerii  sociali și  mediul asociativ au  felicitat și premiat  primele locuri din clasament.

Invitații, oaspeții și participanții au apreciat buna organizare și buna desfășurare a evenimentului, care a unit salariați, echipe, generații și obiective!

Dna Angela Otean, secretarul general al FSM “Sindlex” a felicitat efectivul pentru profesionalism, responsabilitate și fortificarea capacităților de pregătire specială și sportivă și a dat asigurări că Federația Sindicatelor din Moldova “Sindlex”, prin Sindicatul “Gardianul”, organizație membră, vă susține elanul și prioritățile, și va contribui la inițiativele legislative de îmbunătățire a condițiilor de muncă și celor sociale ale personalului.  De asemenea,  Sindicatul “Gardianul”, FSM “Sindlex” au   contribuit  financiar și material  la  buna desfășurare a evenimentului, motivând pe final toate echipele participante să se pregătească și pentru anii următori la fel de bine.

 

 

ZIUA SINDICALISTULUI - 2023

STIMAȚI COLEGI,

În numele Comitetului Federal al Federației “SINDLEX” şi al meu personal, permiteţi-mi să vă felicit cu Ziua Sindicalistului, care anual se sărbătorește la data de 07 iunie.

Remarcăm cu admiraţie devotamentul şi responsabilitatea Dumneavoastră în exercitarea funcţiilor sindicale – nobile calităţi ce v-au marcat  aprecierea şi deosebita stimă a colegilor şi membrilor de sindicat.

Vă aducem sincere urări de sănătate, bunăstare şi noi succese în activitatea Dumneavoastră nobilă întru binele membrilor de sindicat şi prosperarea Patriei noastre –  Republica Moldova.

        

    Preşedinte                                            Mihail LAȘCU                                     07.06.2023

 

Subcategorii