Masa rotundă a femeilor sindicaliste din raionul Ocniţa

 

Primăvara - anotimpul renașterii, al trezirii la viață, un anotimp cu zile frumoase, cu soare.

O astfel de zi a fost şi data de 17 martie 2019, zi în care s-a desfăşurat o masă rotundă, la care au participat circa 120 de femei sindicaliste din raionul Ocniţa.
Activitatea devenită deja o tradiţie la Ocniţa a fost organizată de neobosita reprezentantă a "SINDLEX",Sturzinschi Ecaterina, preşedintele Asociaţiei sindicale raionale Ocniţa.

În debutul activităţii doamna Sturzinschi a venit cu un cuvânt de salut către toate femeile sindicaliste prezente la acest forum. Din luarea de cuvânt putem desprinde următoarele cuvinte care reflectă importanţa femeii.
,,Începutul nu numai pentru natură, dar și pentru omenire a fost şi rămâne femeia. Ziua în care Dumnezeu a creat femeia a fost cu siguranță o zi de primăvară. Și de atunci femeia a devenit forța motrice a vieții, o regină: nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”.
Dintotdeauna alături de femei se cere şi umărul bărbaţilor, un sprijin de nădejde. Un astfel de sprijin la Ocniţa se simte în persoana domnului Andrei Ţopa, vicepreşedintele raionului Ocniţa.

Domnul Ţopa a sprijinit şi prin vorbe şi prin fapte toate activităţile şi acţiunile propuse şi desfăşurate de sindicatul din raion. Nu a putut nici de data aceasta să nu vină cu cuvinte frumoase spuse în adresa femeii. Promiţând şi în continuare să sprijine promovarea femeilor în funcţii de conducere,să pledeze pentru egalitatea de şanse, îmbunătăţirea nivelului de trai, să faciliteze accesul femeilor pe piaţa muncii şi reducerea gradului de dependenţă economică a acestora.
Cu un cuvânt de salut către doamnele prezente în sală a venit şi domnul Rusu Iurie, şef direcţie Asistenţă socială şi protecţia familiei.
,,Folosindu-mă de această ocazie doresc să felicit toate Doamnele prezente la această masă rotundă cu ocazia sosirii primăverii şi Zilei Internaţionale a Femeii. Vă doresc să vă realizaţi toate năzuinţele, iniţiativele şi aspiraţiile, să aveţi sănătate multă, iar fiecare clipă din viaţă să vă fie prilej de a zâmbi şi de a simţi fericirea de a fi Femeie”.
Deja al câtelea an se organizează la Ocniţa masa rotundă a femeilor membre de sindicat din diverse domenii de activitate. Şi de fiecare dată nu a lipsit de la această activitate domnul Mihai Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX".
Domnul Laşcu a vorbit despre rolul şi importanţa femeii – o fiinţă gingaşă şi plăpândă, dar în acelaşi timp şi puternică, capabilă să ducă pe umerii săi povara grea a muncii atât la serviciu, cât şi cea a familiei. Le-a dorit ca primăvara iubirii să le inunde sufletul cu bucurie și cu parfumul tuturor florilor sale, iar toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să le însoțească pretutindeni.
Viața,lupta și energia se declina la feminin. Ambițioase,dinamice, cu plăcerea muncii, emotive și eficace, Privind la astfel de femei, sfârșești a crede în mitul cu supraoamenii în care fiecare din ele valorează cât doi bărbați. O reprezentantă a acestui gen de femei este şi doamna Angela Otean, secretarul General al Federației ”SINDLEX”, preşedintele Organizaţiei de Femei a Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", vicepreşedintele Consiliului de Femei a Confederaţiei Sindicatelor din Moldova.
Doamna Otean a informat despre despre reuşitele obţinute de sindicat ca moderator al dialogului social, apărător al drepturilor membrilor de sindicat. În acest context un succese considerabil îl reprezintă participarea tot mai mare a femeilor în luarea deciziilor de importanţă majoră pentru societate. În continuarea celor menţionate a ţinut să mulţumească doamnelor lideri sindicali pentru activismul în promovarea spiritului sindical, urându-le multă sănătate, fericire, creativitate, noi iniţiative şi performanţe şi ca planurile propuse să se materializeze. În plan personal, le-a dorit din suflet cer senin, pace în casă, sănătate, fericire, bunăstare şi realizarea tuturor aspiraţiilor.
Apoi a urmat concursul ,,Regina sindicalistă”, un concurs tradiţional în raionul Ocniţa ajuns la cea de a 15-a ediţie. Scopul acestuia a fost promovarea feminităţii, frumuseţii fizice şi spirituale a femeii sindicaliste. Concursul a fost moderat de către prezentatorii Mihail Jalbă şi Veronica Nevreanschi - ex-regină ,,ALMA MATER”.
La concurs au participat 7 reprezentante ale sexului frumos din organizaţiile sindicale din raion.
Probele de concurs au fost:
Prima probă ,,Grație și inteligență”, la care concurentele și-au făcut prezentarea folosind poezia, cântecul, gesticulația.
Proba a doua ,,Clipa siderală”.La această probă concurentele au pregătit din timp un dans, cîntec, poezie.
Proba a treia ,,E seară astrală”.La această probă concurentele și-au demonstrat bunul simț și gust de a prezenta o rochie de seară, și în dependență de stilul rochiei, respectiv coafura, machiajul, încălțămintea.
Concurentele au dat dovadă de bun simţ, creativitate, inteligenţă. Toate tinerele au fost bine pregătite, de aceea juriului i-a fost foarte greu să aleagă regina sindicalistă. Juriul a fost constituit din următorii membri: domnul Mihai Laşcu, doamna Otean Angela, domnul Andrei Ţopa, domnul Zaharco Ivan şi domnul Rusu Iurii.
Regina concursului a fost desemnată Cernelevschi Cristina din gimnaziul Hădărăuţi. Ea s-a ales cu o diademă, medalia ,,Regina sindicalistă 2019” și un cadou de preţ. Diadema a fost înmânată de ex-regina anului 2018 – Galețchi Liliana profesoară la gimnaziul Mihălășeni, Viceregina a devenit Ţopa Victoria, Centrul de poştă Ocniţa, menţionată cu medalie şi cadou de preţ. Nici celelalte participante nu au avut de pierdut, ele au fost menţionate cu medalii de diferite nominaţii şi cadouri de preţ.
Pe tot parcursul concursului au avut loc pauze muzicale prezentate de către copii CC din or.Ocniţa, sub îndrumarea doamnei Ana Suslina , Alexei Casenciuc şi Simion Rînja.
O surpriză plăcută a fost şi prezentarea în scenă a formaţiei „Teiușii" (satul Lipnic, raionul Ocnița), laureaţii premiului III la festivalul-concurs național al cântecului haiducesc desfăşurat la Rezina. Membrii formaţiei au venit în faţa celor adunaţi cu un buchet de cântece din tezaurul folcloric al neamului nostru.

Bodiu Liliana, lider sindical,
gimnaziul Gîrbova

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.14

Poliția este o instituție apolitică

Poliția este o instituție apol…

  Președintele Federației “SINDLEX”, dl Mihail LAȘCU la data de 13 iunie 2019 a participat la emisiunea televizată "PUBLICA".  În cadrul acestei...

Read more

Iun.09

 Apelul Sindicatului "DEMNITATE"

Apelul Sindicatului "DEM…

Prezidiul Consiliului Sindicatului "DEMNITATE" face apel catre toti cetatenii Republicii Moldova, sa nu admita provocari si atacuri in adresa politistilor,...

Read more

Iun.10

APELUL FEDERAȚIEI SINDICATELOR DIN MOLDOVA "SINDLEX"

APELUL FEDERAȚIEI SINDICATELOR…

FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN MOLDOVA „SINDLEX” APEL  Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reieşind din situaţia social-politică  din  Republica Moldova se...

Read more

Iun.07

ZIUA SINDICALISTULUI-2019

ZIUA SINDICALISTULUI-2019

STIMAȚI COLEGI, În numele Comitetului Federal al Federației “SINDLEX” şi al meu personal, permiteţi-mi să vă felicit cu Ziua Sindicalistului, care...

Read more

Iun.06

Скорбим.

Скорбим.

 Совет Профсоюза „Демнитате”   выражает соболезнования  Инспекторату Полиции г. Комрат, в связи с  безвременной кончиной   сотрудника  полиции и профсоюзного лидера  Виктора Михайлова. Это большая утрата для...

Read more

Mai.24

Prin comunicare și sport se consolideaza colectivitățile.

Prin comunicare și sport se co…

Comunicarea efecienta, discuțiile în panel și pe diverse subiecte de comun interes au adunat in jurul său peste 400 de...

Read more

Mai.18

CONGRESUL III al Sindicatului “DEMNITATE”

CONGRESUL III al Sindicatului …

   După o activitate de cinci  ani,  liderii sindicali  din cadrul   Sindicatului Demnitate s-au reunit   la lucrările Congresului al III-lea al...

Read more

Mai.13

Marcarea Centenarului Organizației Internaționale a Muncii

Marcarea Centenarului Organiza…

Secretarul General al Federației “SINDLEX”, dna Angela OTEAN , în perioada 7-8 mai curent, în contextul marcării Centenarului Organizației Internaționale...

Read more

Mai.09

Problemele poliţiştilor europeni, analizate în cadrul Reuniunii anuală a EPU, de la Sibiu.

Problemele poliţiştilor europe…

  Mihail LAȘCU, președintele Federației “SINDLEX” în perioada 8-10 mai 2019, perioada care simbolizează pacea și unitatea dintre statele membre ale...

Read more

Mai.08

Sindicatul apără angajatul

Sindicatul apără angajatul

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" a desfășurat Conferința internațională cu genericul: „Sindicatul – garant al apărării drepturilor social-economice și de muncă”   Pentru...

Read more

Apr.27

PAȘTE FERICIT! ALĂTURI DE CEI DRAGI

PAȘTE FERICIT! ALĂTURI DE CEI …

Mult stimaţi colegi! Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști Comitetul Federal al Federaţiei  Sindicatelor din Moldova  “SINDLEX”, Vă adresează sincere urări de sănătate şi...

Read more

Apr.17

CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ cu genericul:  „Sindicatul – garant al apărării drepturilor social-economice și de muncă”

CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ cu g…

  Astăzi, 17 aprilie 2019, în ajunul celei de-a 7 aniversări de la fondarea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a desfășurat...

Read more

Apr.14

Mesaj de felicitare adresat domnului Miahail LAŞCU cu jubileul de 60 de ani!

Mesaj de felicitare adresat do…

  Mult stimate domnule Mihail LAȘCU, Astăzi, ajuns la frumosul jubileu de 60 de ani, fără îndoială, sunteţi alături de toţi ceidragi...

Read more

Apr.10

Михаил ЛАШКУ в передаче "Принципы" на телеканале PRIME

Михаил ЛАШКУ в передаче "…

6 апреля с.г. Михаил Лашку, председатель Федерации Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" принял участие в телевизионной передаче ПРИНЦИПЫ  с Андреем Андриевским, в...

Read more

Apr.05

Felicităm cu Ziua Salvatorului Republicii Moldova!

Felicităm cu Ziua Salvatorului…

        Stimaţi colaboratori ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale!      Permiteţi-mi, în numele Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” şi...

Read more

Mar.20

Masa rotundă a femeilor sindicaliste din raionul Ocniţa

Masa rotundă a femeilor sindic…

  Primăvara - anotimpul renașterii, al trezirii la viață, un anotimp cu zile frumoase, cu soare. O astfel de zi a fost...

Read more

Mar.22

INIȚIEREA DIALOGULUI SOCIAL

INIȚIEREA DIALOGULUI SOCIAL

  Astăzi, 22 martie 2019 în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, MAI s-a întrunit în şedinţa de lucru Comisia de dialog social „angajator-salariați”  la...

Read more

Mar.18

Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME

Angela OTEAN a participat la e…

          Secretarul General al Federației ”SINDLEX”, dna Angela OTEAN a participat la emisiunea televizată REPLICA la canalul PRIME din 17 martie...

Read more

Mar.18

Prima Casa - programul de succes pentu familiile tinere

Prima Casa - programul de succ…

La data de 15 martie 2019, dl Mihail LAȘCU președintele Federației “SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „PUBLICA REPORT” cu...

Read more

Mar.14

    Plenara din 13 martie 2019 a Sindicatului „Demnitate”

Plenara din 13 martie 2019…

    Consiliului Sindicatului “Demnitate” s-a întrunit astăzi, 13 martie, în şedinţă  plenară, pentru a discuta despre convocarea celui de-al III-lea Congres...

Read more

Mar.14

Индексация больше, чем инфляция: пенсии граждан вырастут 12.03.2019

Индексация больше, чем инфляци…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы  "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "Принцип Андриевского" на телеканале PRIME. Тема передачи была -...

Read more

Mar.11

Emisiunea "Deni za dniom" din 7 martie 2019

Emisiunea "Deni za dniom…

Председатель Федерации Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" Михаил ЛАШКУ принял участие в телепередаче "День за днём" с Викторией Крюковой на PUBLIKA-TV. В...

Read more

Mar.08

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandru GOBJILA

LA MULȚI ANI! Domnule Alexandr…

Jubileul de aur în viața Dumneavoastră – 70 de ani de la naştere  ne oferă deosebitul prilej pentru a Vă adresa...

Read more

Mar.06

Felicitare cu Ziua Internaționala a Femeii - 8 Martie!

Felicitare cu Ziua Internațion…

        STIMATE DOAMNE ŞI DOMNIŢE ! În această zi de sărbătoare,  fastuoasă prin felul său, cu revărsări spectaculoase de dragoste, lumină, căldură  din...

Read more

Mar.01

Întrunirea conducerii Sindicatului "VIITORUL" cu liderii sindicali  ai Asociației sindicale mun.Bălți

Întrunirea conducerii Sindicat…

  La 27 februarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic “Nicolae Gogol” din mun.Bălți s-a desfășurat întîlnirea președinților organizațiilor sindicale primare din...

Read more

Feb.21

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPETIȚIE A EXCELENȚEI PROFESIONALE

PEDAGOGUL ANULUI 2019 – COMPET…

La data de 7 februarie 2019 în sala Casei raionale de cultură Direcția Educație, Cultură și Turism Dondușeni a o...

Read more

Feb.18

Poliția de Frontieră - Trecut, Prezent şi Viitor!

Poliția de Frontieră - Trecut,…

  La data de 16 februarie 2019, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră  în parteneriat cu Sindicatul “Frontiera” a Federaţiei Sindicatelor...

Read more

Feb.16

Totalurile de activitate a  Federației “SINDLEX” în anul 2018

Totalurile de activitate a Fe…

Membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” la data de 1 februarie  2019 s-au întrunit pentru a face bilanțul activității pentru...

Read more

Feb.15

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCIAL

SUCCESELE PARTENERIATULUI SOCI…

     Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova    „SINDLEX” salută  decizia Guvernului Republicii Moldova din 6 și 11 februarie...

Read more

Feb.13

Оплата труда педагогических работников в новых условиях

Оплата труда педагогических ра…

     13 февраля  2019 года в гимназии №2  гор. Комрат, по инициативе руководства территориальной Ассоциации Профсоюза „VIITORUL”  Комратского района, при...

Read more

Feb.11

Comunicat de presă

Comunicat de presă

 Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din  Moldova „ Sindlex”  salută  decizia de astăzi, 11 februarie 2019, a Guvernului Republicii Moldova...

Read more

Feb.07

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CELOR  39 DE ANI  DE CĂSNICIE

FELICITARE CU ANIVERSAREA A CE…

   Mult stimații noștri, dl Mihai și dna Zinaida LAȘCU, A sosit ziua în care sărbătoriți împreuna 39 de ani de taine...

Read more

Feb.04

MEDICAMENTE COMPENSATE

MEDICAMENTE COMPENSATE

La data de 3 februarie 2019, dna Angela OTEAN, secretarul general al Federației „SINDLEX” a participat la emisiunea televizată „REPLICA”. În...

Read more

Feb.04

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE MUNCĂ

MEDIEREA- SOLUȚIONAREA CONFLIC…

       În cadrul Institutului Muncii la data de 1 februarie 2019 dna Angela Otean, secretar general al Federaţiei „SINDLEX” , formator...

Read more

Feb.01

Comitetul Federal și-a prezentat raportul de dare de seamă  pentru anul 2018

Comitetul Federal și-a prezent…

La data de 1 februarie  2019 membrii Consiliul General al Federaţiei „SINDLEX” s-au întrunit în ședință pentru a trasa planul...

Read more

Feb.01

Totalurile de activitate a Prezidiului Consiliului Sindicatului “VIITORUL” pentru anul 2018

Totalurile de activitate a Pre…

    La data de 1 februarie 2019 în incinta Institutului Muncii CNSM Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „Viitorul”, organizaţie membră...

Read more

Ian.23

Demografia va creştere în ţara noastră

Demografia va creştere în ţara…

  Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” la data de 22 ianuarie 2019, curent a participat împreună cu ex-ministru al Muncii, Sănătăţii...

Read more

Ian.23

Sistemul unitar de salarizare în învăţământ general.

Sistemul unitar de salarizare …

          La data de 22 ianuarie 2019, în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni s-a desfăşurat...

Read more

Ian.17

Ajutor social

Ajutor social

      La data de 16 ianuarie 2019, Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a fost invitatul  emisiunii televizate “День...

Read more

Ian.18

Ajutor social pentru perioada rece a anului

Ajutor social pentru perioada …

        Mihail LAȘCU, președintele Federației «SINDLEX» la data de 18 ianuarie 2019 a fost invitatul emisiunii «ДЕНЬ ЗА ДНЕМ» unde împreună...

Read more