Protecția social-economică a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute sunt  funcționari  publici cu statut special, în rezultatul  unei inflații galopante și a unor crize ce se perindă una după alta, venim cu această  solicitare    obiectivă  și   revendicăm următoarele:

     1. Solicităm majorarea salarială a funcționarilor publici  cu statut special din  cadrul Ministerului afacerilor interne, respectiv polițiști, polițiști de frontieră, carabinieri, salvatori si pompieri; angajații din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor al Ministerului Justiției,  prin  aprobarea pentru anul 2023 unei valori de referință  unice de 2500 lei. Prin această  majorare s-ar reveni la puterea de cumpărare al anului 2020-2021, adică s-ar diminua impactul  ratei de inflație de peste 35%.

    2. Cerem  scoaterea moratoriului  pe funcțiile care au  fost lipsite de acoperirea financiară în decursul a ultimilor  4 ani, cu finanțarea acestora și permiterea după caz, a completării lor cu candidați la serviciu,  sau  acceptarea cumulării acestora și  remunerarea cumularzilor conform legislației în vigoare.

Această măsură ar diminua  supra oboseală  personalului, care în decurs de 4 ani au îndeplinit  gratis atribuțiile de serviciu  de pe fișa de post a funcțiilor înghețate.

    3. Solicităm modificarea legilor speciale, respectiv 288/2016 și 300/2017 prin introducerea la compartimentul garanțiilor sociale a normei de hrană (tichetul de masă)  si a voucherului de vacanță, care ar oferi oportunitatea unei mese calde la prânz, minimalizând cazurile de îmbolnăvire gastrică, dar și oferind posibilitatea economiei surselor financiare din salariu.

Voucherul de vacanță, pe lângă  faptul că ar oferi posibilitatea unei odihne proactive, ar contribui și la dezvoltarea sistemului HORECA la noi acasă.

     4. Echipamentul de serviciu, uniforma, mijloacele speciale din dotare necesită a fi îmbunătățită calitatea și   diversificarea acestora. Vestimentația  de serviciu necesită a fi    confecționată din  stofă  de calitate, comodă la  diverse situații profesionale, iar calitatea    croiului si a  confecției sa  fie  trainică și rezistentă la multiplele  spălări.

Încălțămintea necesită a fi  procurată și  repartizată după măsuri concrete, să fie comodă și să  corespundă anotimpurilor.

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și organizațiile membre din cadrul ei, cum ar fi Sindicatul „Demnitate”, Sindicatul „Frontiera”, Sindicatul „Gardianul”, Sindicatul  „Salvatorul”,  Sindicatul „SindMAI”  reiterează  cerințele sale către partenerii sociali,  Ministerul afacerilor interne, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova în vederea îmbunătățirii  condițiilor de muncă și motivației de a munci în organele de forță, de a servi statul  destoinic și cu demnitate, respectiv fiind asigurați cu salariu  decent și un pachet  social  corespunzător.

Ultimime stiri

Prev Next

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more