Comunicat de presă privind protecția social-economică a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute sunt  funcționari  publici cu statut special, în rezultatul evenimentului tragic  de la AIC, soldat cu moartea în  timpul exercitării obligațiunilor de serviciu  a   doi  angajați,  unul dintre care a fost  polițistul de  frontieră  Serghei Munteanu, funcționar public cu statut special din cadrul IGPF al MAI, în  urma  unei analize profunde și multidimensionale  a  situației, venim cu această  constatare și  solicitare    obiectivă,   revendicând  următoarele:

 Constatăm impactul negativ în menținerea  moratoriului  pe cele circa 2500 de funcții ale fpss din cadrul MAI  în decursul acestor 5  ani, începând cu   01 ianuarie 2019,   or,   sarcinile  și responsabilitățile   fișei de post a funcțiilor   neacoperite financiar,   au fost și sunt îndeplinite de   angajații din serviciile unde există astfel de  funcții,  fără a fi remunerați pentru   aceasta.

Constatăm, un salariu nemotivat în structurile  organelor de  forță ca  IGPF, IGP, IGSU, IGC al MAI, ANP a MJ,  unde salariul mediu este sub salariul  mediu pe economie  pentru anul de referință 2023, ce constituie 11 700 lei; un angajat tânăr fiind remunerat cu circa 7000 lei.  Salariul neatractiv, volumul mare de sarcini suplimentare  în contextul pandemiei sanitare și războiului din țara vecină, gestionarea  refugiaților,   a produs fluxul  de  demisii din cadrul  acestor structuri, creând o situație  alarmantă cu    peste 25 % funcții  vacante din   numărul total a statului de personal, și  generând      disfuncțiuni   organizatorice  severe.  Angajații  nu pot pleca în concedii  planificate, sunt  impuși să muncească supra program, fie și cu acordul lor, dar fără a fi remunerați pentru munca suplimentară sau   prin cumul,   acest fenomen  devenind permanent,  care contribuie la suprasolicitarea fizică și morală, și apariția stării de surmenaj permanent.

Constatăm  că, din luna octombrie 2022 până în prezent,  sporul de  risc, acordat în  perioada stării de urgență pentru angajații MAI, nu  s-a alocat și achitat, deși demersuri de către arme, minister  și sindicate  au fost făcute în adresa MF și Guvernului.  

În acest context,  Comitetul Federal al  Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” reiterează următoarele revendicări:

    1. Solicităm   majorarea salarială a funcționarilor publici  cu statut special din  cadrul Ministerului afacerilor interne, respectiv polițiști, polițiști de frontieră, carabinieri, salvatori si pompieri; angajații din cadrul administrației penitenciarelor al Ministerului Justiției,  altor categorii de fpss și militari, prin  aprobarea  unei valori de referință  unice toți subiecții  grupului  ocupațional „Ordine publică și securitatea statului”, care ar  constitui   2800 lei.

     Prin această  majorare s-ar reveni la puterea de cumpărare al anului 2020-2021, și   ar diminua impactul  ratei de inflație de peste 35%.

 2.  Cerem  scoaterea moratoriului  pe funcțiile  din cadrul MAI, ANP MJ, care au  fost lipsite de acoperirea financiară în decursul a ultimilor  5 ani, cu finanțarea acestora și permiterea completării lor cu candidați la serviciu, sau acceptarea cumulării  acestora  și  remunerarea cumularzilor conform legislației în vigoare.

Această măsură ar diminua  supraoboseala  personalului, care în decurs de 5 ani au îndeplinit  gratis atribuțiile de serviciu  de pe fișa de post a funcțiilor neacoperite financiar.

3. Solicităm achitarea  orelor suplimentar muncite  de către  fpss  și  stabilite în tabelele de pontaj pe perioada ultimilor  2 ani, conform evidenței globale a timpului de muncă, cât   și   achitarea sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit, pentru perioada  07 octombrie 2022 – prezent, perioadă declarată prin Hotărârea Parlamentului pe întreg teritoriul Republicii Moldova stare de urgență.

4. Solicităm modificarea legilor speciale, respectiv 288/2016 și 300/2017 prin introducerea la compartimentul garanțiilor sociale a normei de hrană (tichetul de masă)  si a voucherului de vacanță, care ar oferi oportunitatea unei mese calde la prânz,  minimalizând  cazurile de îmbolnăvire gastrică, dar și oferind posibilitatea  economiei surselor financiare din salariu.

Voucherul de vacanță, pe lângă faptul că ar  oferi posibilitatea unei odihne proactive, ar contribui și la dezvoltarea sistemului HORECA la noi acasă.

5. Echipamentul de serviciu, uniforma, mijloacele speciale   din dotare  necesită  îmbunătățirea calității și   diversificarea acestora. Vestimentația  de serviciu necesită a fi  confecționată din  stofă  de calitate, comodă la  diverse situații profesionale, iar calitatea    croiului și  confecției să  fie  trainică și rezistentă la multiplele  spălări.

Încălțămintea necesită a fi  procurată și repartizată după măsuri concrete, să fie comodă și să  corespundă anotimpurilor.

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și organizațiile membre din cadrul ei, Sindicatul „Demnitate”, Sindicatul „Frontiera”, Sindicatul „Gardianul”, Sindicatul „Salvatorul”, Sindicatul „SindMAI”,  reiterează  cerințele sale către partenerii sociali,  Ministerul afacerilor interne, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova în vederea îmbunătățirii  condițiilor de muncă și motivației de a munci în organele de forță, de a servi statul  destoinic și cu demnitate, respectiv fiind asigurați cu salariu  decent și un pachet  social  corespunzător.

05.07.2023

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor

din Moldova „SINDLEX”

Ultimime stiri

Prev Next

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more

Nov.16

Colaborare instituțională dintre Sindicatul „Viitorul” și Ministerul Educației și Cercetării

Colaborare instituțională dint…

La dat de 16 noiembrie 2023, în scopul identificării soluțiilor la problemele cu care se confruntă cadrele didactice, personalul didactic...

Read more

Oct.23

Sindicalism fără frontiere - etapa a II

Sindicalism fără frontiere - e…

În  perioada 20-22 octombrie a.c., Consiliul Sindicatului ,,Demnitate”, însoțiți de echipa de fotbaliști din rândul membrilor de sindicat,  s-au aflat...

Read more

Oct.17

Avem aceleași scopuri sindicaliste-de a asigura membrilor noștri de sindicat respectarea drepturilor de muncă, și un pachet social motivant!

Avem aceleași scopuri sindical…

La invitația președintelui Sindicatului angajaților poliției din Lituania, dnei Roma Katinienė, ca urmare a unei colaborări fructuoase intre entitățile sindicale...

Read more

Oct.16

SCHIMB DE BUNE PRACTICI DINTRE FEDERAȚIA „SINDLEX”și IEMF

SCHIMB DE BUNE PRACTICI DINTRE…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul colaborării internaţionale şi conform Acordului de colaborare cu Federaţia Internaţională Eurasiatică a Metaliștilor...

Read more

Oct.17

Sindicatul "GARDIANUL" a semnat Acordul de cooperare cu Sindicatul  de profil din Lituania

Sindicatul "GARDIANUL…

La data de 13 octombrie 2023, Sindicatul “Gardianul”, organizație membra a Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, în persoana președintelui dl...

Read more

Oct.17

Sindicatul "DEMNITATE" organizație membră a EPU. Congresul (Adunarea Generală) -10 octombrie 2023

Sindicatul "DEMNITATE…

În data de 10 noiembrie, la Berlin, s-a desfășurat Congresul (Adunarea Generală) a Uniunii Europene a Polițiștilor sindicaliști (EPU).    Sindicatul “Demnitate”...

Read more

Sep.25

Federaţia ”SINDLEX” participantă la Spartachiada a VI–a a CNSM

Federaţia ”SINDLEX” participan…

În perioada 22-24 septembrie 2023,  Federaţiei ”SINDLEX” a participat la ediția a VI-a a Spartachiadei Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din...

Read more

Sep.11

Forumul „MAREA FAMILIE SINDICALĂ” organizat de Sindicatul “GARDIANUL”

Forumul „MAREA FAMILIE SINDICA…

Sindicatul „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, a organizat în perioada 8-9 septembrie 2023, Forumul liderilor sindicali...

Read more

Aug.28

Spartachiada Federației „Sindlex” Ungheni - ediția a II

Spartachiada Federației „Sindl…

Comunicarea și promovarea modului sănătos de viață a fost sloganul celei de-a II ediții a Spartachiadei  Federației „SINDLEX” Ungheni, care...

Read more

Aug.21

Instruirea internațională 2023

Instruirea internațională 2023

În perioada 12-20 august 2023 delegația sindicală din cadrul Sindicatului „Demnitate” și Asociației Sindicale „Gardianul” s-au aflat în or.Ankara, Turcia,...

Read more

Iul.17

Colaborarea internațională a Sindicatului “VIITORUL”

Colaborarea internațională a S…

Liderii sindicali ai Sindicatului Angajaților din Învățământ și Educație “VIITORUL”, organizație membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul...

Read more

Iul.05

Comunicat de presă privind  protecția social-economică  a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

Comunicat de presă privind pr…

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute...

Read more

Iul.01

MESAJ DE CONDOLEANȚE

MESAJ DE CONDOLEANȚE

 Căzut la datorie!  Polițistul de frontieră Serghei Muntean, 31 de ani. Nu se va mai întoarce niciodată acasă de la serviciu...

Read more

Iun.19

Colaborări instituționale - parteneriate durabile și cu sens

Colaborări instituționale - pa…

În perioada  16-17 iulie în  cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, pe platoul de la  Goian, s-a desfășurat un complexde  activități cu scop de consolidare a   capacităților...

Read more