LEADERȘHIP - LA FEMININ!

Astăzi, 13 martie 2023, Federația Sindicatelor din Moldova SINDLEX , în incinta  Institutului Muncii,   a convocat  peste 90 de   doamne, sindicaliste, salariate din  domeniul ordine publică și  securitatea statului  și   sistemul   educațional, pentru  o  ședință comună  cu factori de decizie  și reprezentanți ai societății civile, pe un subiect  actual,  despre asumarea  la  toate nivelurile de conducere   de către doamne a  competențelor de     decizie  instituțională.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leaderschip la feminin -  este arta    femeilor   cu abilități și  competențe  de a  conduce  cu succes o  echipă dintr-o organizație.  De a  participa la procesul decizional generând schimbarea în bine și  succesul în  lucrul bine făcut în toate domeniile, inclusiv cel sindical.

Lidere  a organizațiilor  sindicale primare  din  cele 6 sindicate ale federației,  cu acoperire în  domeniul  poliție, poliție de frontieră,  situații de urgență,  pază de stat, administrație penitenciară, activitate anticorupție și   din domeniul   educațional  au fost   familiarizate despre    impactul  implicării  femeii în procesul decizional, o abordare   încurajatoare  pe care a avut-o dna deputat Angela Pojoga Munteanu, care a   țintit   reperele principale de   mobilizare a  tinerelor în a crește   profesional și a  participa în procesul   decizional.   

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dl Igor Zubcu a venit   cu un cuvânt de salut,   afirmând că    liderii organizațiilor sindicale primare  fac parte din  lanțul    consolidat  al mișcării sindicaliste  și   fortificarea   temeliei unui  sistem de valori  trebuie începută de   la  membrii simpli de sindicat.

Activismul    la maturitate începe în copilărie, afirma dna Maia  Bănărescu, avocatul poporului pentru problemele copilului, care   a  punctat necesitatea de a susține  liderismul la fete și fetițe încă de la  vârsta  fragedă. Așa se cresc      lideri, persoane ce   atrag după sine istorii  de succes si oameni.

Cum e să fii lider, cum e să duci după sine o echipă spre reușite, cum e să îmbini   echilibrat   munca de  conducător cu  viața familială,  faptul că  căderea e  de fapt un nou,  voluntariatul   un fel de a te manifesta ca lider, inclusiv și cel    în sindicat, cum e să aplici abilitățile înnăscute  și cele căpătate prin muncă și instruire canalizându-le  spre   rezultate majore – despre   aceasta ne-au împărtășit    cu propria experiență dna Daniela Misail-Nichitin, secretar de stat MAI, dna  Diana Salcuțan, șef adjunct IGPF MAI, dna Liuba Jignea Suveica, director adjunct  ANP MJ, dna  Lidia Chireoglo, șefa Direcției generale prevenirea corupției CNA, dna   Gulinara Grigoriev,   șefa direcției  educație,  cultură și turism din raionul Dondușeni.

Tinerii necesită a fi susținuți în a deveni lideri buni, inclusiv  cei sindicali, care urmează să ducă    ștafeta   menținând memoria instituțională  pe filiera sindicală, schimbând  ritorica și metodele de    apărare a drepturilor de muncă și celor sociale, punând accentul pe   necesitățile și nevoile timpului și a salariatului.

Despre aceasta a  vorbit dna Daniela Carbuni, președinta Organizației de tineret a federației,  care    a solicitat tinerelor lidere de sindicat mai multă încredere în sine și in puterile echipei, manifestate prin    revendicări de drepturi și  monitorizarea  aplicării contractelor colective de muncă și   convențiilor colective ramurale, naționale și internaționale.

Liderismul sindical oferă noi posibilități de a crește în cariera profesională, dar și a te dezvolta multilateral, astfel devenind un  conducător cu viziuni  vaste  la toate  compartimentele legislației  muncii.

Dna  Lilia  Franț,  vicepreședinta CNSM a încurajat doamnele sindicaliste să  se manifeste    activ, cultivând cultura sindicalistă la nivel de  organizație sindicală primară,  oferind plusvaloare   produselor   sindicale  negociate și consultate.

UN Women s-a alăturat  prin   discursul interesant al dnei Neghina Azizov, coordonatoare de programe, reflectând o tematică  actuală, cea de hărțuire la locul de muncă ca fenomen și consecință,  adresând  sindicalistelor  chemarea de toleranța zero  acestui fenomen, cu implicarea plenară a   sindicatelor, a  angajatorului, a organelor de drept pentru a  iradia  acest viciu. De asemenea a vorbit despre   necesitatea de consolidare a potențialului   feminin pentru a  urni lucrurile spre bine în domeniul    combaterii violenței pe criterii de gen.

Secțiunea doi al întrunirii, denumită și Cafenea Sindicală a fost delectată de către dna Svetlana Spatari,  coordonatoare de programe instructive în domeniul sănătății femeii, dna scriitoare Angela Mândâcanu,  care  prin recitalul său a adus spirit de bine celor prezenți, dna Margareta Pîntea, actrița   Teatrului  Național Mihai Eminescu și  interpretului Ion Razza,  maieștri în a  aduce cuvântul și muzica pe coarda sensibilă a omului receptiv. 

Pe  final, dna Angela Angela Otean, secretarul general al FSM  Sindlex, federația gazdă  și organizatoare a acestui evenimemt, a mulțumit tuturor pentru prezență, implicare, menționând necesitatea petrecerilor astfel de  întruniri pentru a revitaliza și impulsiona factorii decizionali în a crede și învesti în  salariatele  tinere, crescând astfel motivarea ți încrederea în a deveni lideri.

     Leaderschip la feminin, un proiect   în premieră ! Urmează altele ….

 

 

 

CONGRESUL X al Federaţiei Internaţionale a Metaliştilor din Euroasia

Colaborarea internaţională în domeniul sindical aduce noi experienţe în  elaborarea şi abordarea obiectivelor activităţii sindicaliste în domeniul apărării drepturilor de muncă ale angajaţilor.

 Această experienţă a sindicatelor din diferite ţări oferă doar avantaje în promovarea solidarităţii internaţionale şi ajustarea actelor normative naţionale.

În perioada 5-9 martie 2023, în orașul Ankara, Turcia s-a desfășurat Congresul X al Federației Internaționale a Metaliștilor din Euroasia. Acest eveniment a reunit circa 350  de delegați și invitați din 17 țări.

Preşedintele Federaţiei „SINDLEX”, dl Mihail Laşcu, secretarul general al Federaţiei „SINDLEX”,  președintele Sindicatului „DEMNITATE”, dna Angela OTEAN, prim vicepreşedinte al Federaţiei „SINDLEX”, dna Elena Scripnic, preşedintele Organizaţiei de Tineret al Federaţiei „SINDLEX”, dna Daniela CARBUNI, secretarul general al Sindicatului „VIITORUL”, dna Svetlana Rîbac, vicepreşedintele Sindicatului  „GARDIANUL”, dna Iulia STRUNGA au participat  şi la şedinţa Comitetului Central al Federaţiei, unde s-au discutat problemele organizatorice şi de perspective a organizaţiei.

Pe data de  7 martie, s-a desfăşurat Congresul X al  Federaţiei Internaţionale a Metaliştilor din Euroasia, unde pe ordinea de zi a fost inclusă darea de seamă a echipei manageriale a Federaţiei pe perioada raportată, şi alegerea unei echipe manageriale noi, a comisiilor de profil a Federaţiei, cît şi componenţa nominală a Comitetului Federal.

Alăturat, s-au discutat proiecte de noi colaborări şi stabilirea legăturilor în domeniul sindical pe noi dimensiuni.

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Sindicatul  „Demnitate” exprimă îngrijorare în legătură cu dezordinile în masă provocate și organizate de participanții la  proteste, care cu interes de destabilizare a situației pașnice din Republica Moldova, instigă la dezordini în masă și nesupunere cu rea voință cerințelor legale  a Poliției și altor organe de  menținerea ordinii  și securității naționale.

Condamnăm vehement caracterul violent, cu blocarea arterelor  de intrare în municipiul  Chișinău, fapt care  încalcă flagrant drepturile cetățenilor care nu participă la aceste  proteste; precum  și utilizarea de obiecte interzise, care pot dăuna sănătății și vieții oamenilor pașnici, cu instigarea la ură și nerespectarea legislației în vigoare.

Angajații MAI se află în exercitarea obligațiunilor de serviciu, fiind protejați prin lege, și orice încercare  de intimidare a acestora se califică drept  contravenție  administrativă sau infracțiune.

Manifestările pașnice autorizate nu au nimic comun cu ultragierea angajaților organelor de asigurare ordinii publice, cu atentarea la sănătatea  psihologică și fizică a acestora, la abuzurile și provocările vădit îndreptate în adresa oamenilor legii!

În contextul sporirii cazurilor de nesubordonare a cerinţelor legale ale poliţiştilor, ultragierea acestora, cauzării leziunilor corporale, cerem MAI, Guvernului și Parlamentului RM întreprinderea unor măsuri urgente de ridicare a nivelului asigurării securităţii angajaţilor organelor de ocrotire a normelor de drept, implicit al poliţiştilor și carabinierilor!

Reiterăm apelul nostru de a nu provoca, intimida, ultragia  organele de asigurare  a ordinii publice!

Dreptul la proteste pașnice, la întruniri, este un exercițiu democratic, de care e în drept să se folosească orice cetățean dintr-un  stat de drept, cu respectarea  obligatorie a  drepturilor civile, sociale și politice ale altor cetățeni. Exprimați-l corect și în  limitele legii !

Angajații MAI sunt apolitici şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor  Republicii Moldova.    

Poliția stă la straja ordinii publice și securității cetățenilor,  nu  ca să fie obiectul  urii instigatoare  și  a jocurilor politice! 

Solicităm  respect  muncii  polițiștilor și  carabinierilor, conformarea la  cerințele  legale ale acestora  în exercitarea obligațiunilor de serviciu,  și respectarea    demnității  acestora !

Prezidiului Consiliului Sindicatului                            

 „Demnitate”  

Femeile sindicaliste la Ocnița ” Aspectul legislației muncii în domeniul protejării drepturilor profesionale, sociale și economice a femeilor din sindicat”

 La data de  5 martie 2023, dna Ecaterina Sturzinschi, președintele centrului sindical ramural, în ajunul Zilei Internaționale a Femeii, în orașul Ocnița  s-a desfășurat  întrunirea  femeilor sindicaliste din raionul Ocnița. La eveniment au participat circa 70  de femei din 8 Federații:  Federația ”SINDLEX” - Sindicatul ”VIITORUL”, Sindicatul ”DEMNITATE”, Sindicatul ”FRONTIERA”, Sindicatul ”SINDASP”, Sindicatul ”SĂNĂTATE”- Centrul  sănătate Ocnița, spitalul raional, Sindicatul ”CULTURĂ”, Sindicatul ”BANCAR”-Enrgobanc, Sindicatul ”FEROVIARILOR” , Sindicatul ”Automobile și mașini agricole”- uzina Fiting, Sindicatul ”SINCOM-SERVICE” Rețele termice- apă-canal, Sindicatul ”SINDENERGO RED-NORD”.

 Invitați de onoare a fost vicepreședintele raionului Zalevscaia Galina care a vorbit despre  condițiile create pentru a proteja sănătatea femeilor și spori activitatea mai eficientă a femeilor, colaborarea cu serviciile  din  raion.

Reprezentantul Cancelariei de Stat  în teritoriu Gogoli Ghenadie care a informat femeile despre acțiunile întreprinse de către Guvern pentru a îmbunătăți condițiile de trai și bunăstarea femeilor din Țară.

Șeful direcției Protecției sociale a familiei și copiilor despre serviciile ce prestează  în ajutorul familiei și  protecție și ajutorul social prestat populației, a menționat că raionul Ocnița este printre primele locuri  la șomaj și acordarea ajutorului social. Lipsa locurilor de muncă.

Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova dna Lilia Franț a menționat despre inițiativele, realizările și negocierile cu CNCNC,  colaborarea cu patronatele și Organizațiile Internaționale a Muncii.

 Au fost organizate activități  în atelier ”Portretul Femeii”- lider sindical, medic, profesor, contabil.

Au întocmit simbolic adresare către Președintele CNSM, Guvern, Consiliu  raional.

Printre care  Consiliu  raional – o colaborare bună cu sindicatele.

Prim-ministru Recean Dorin, ”Domnule prim-ministru, vă dorim putere de muncă, insistență, perseverență, să fiți deschis față de doleanțele populației. Ne dorim  stabilitate, prosperare și o conlucrare frumoasă.  

Către dlui  Igor  Zubcu, preşedinte CNSM –Să ne asigurați și în continuare, să ne protejați drepturile și libertățile sindicaliștilor, la fel să  promovăm dialogul social constructiv, construind o structură modernă  și eficientă. Vă mulțumim pentru tot ce faceți pentru membrii de sindicat.

Tradițional s-a  desfășurat și concursul  ”REGINA SINDICALISTĂ 2023”, unde au participat 5 concurente.  Bătrînu Abnișoara – lider sindical, grădinița Dîngeni, Denisova Alisa, tânăr specialist LT ”M. Eminescu”, Otaci de la sindicatul ”VIITORUL”, de la Federația  ”Cultură” – Dîrzu Natalia – serviciu relații cu publicul, de la Sindicatul ”FRONTIERA”,  au participat Fortună Diana ofițer superior zona Ocnița, Meliniciuc Nicoleta subofițer. 

Au trecut 4 probe;

  • Prezentarea ca personalitate și angajat;
  • Clipa siderală (ce pot face,  de ce talent dispun),
  • Defilarea modei ( prezentare, gust estetic, argumentare)
  • Concursul intelighenției  o întrebare despre sindicat și un discurs ” Cum ați motiva și recruta pentru a  fi membru de sindicat.

Titlul de  ”Regina sindicalistă 2023” a obținut Fortună Diana mamă a 3 copii, ofițer superior sectorul Ocnița, viceregină  Denisova Alisa cadru didactic LT ”M. Eminescu” Otaci, Miss inteligență – Bătrînu Anișoara – lider sindical grădinița Dîngeni,  Miss frumusețe Dîrzu Natalia Federația ”Cultură”, Miss Eleganță – Meliniciuc Nicoleta- subofițer poliția de frontieră Otaci.

Participantele au fost menționate regina a luat coronița și toate cu  medalii, și  cadouri. 

 Centrul de Creație a Copiilor din or. Ocnița au venit cu un buchet de dansuri și melodii pentru femeile sindicaliste din raion.  Șef CCC Ocnița Blîndu Liliana, conducători artistici Suslina Anna și Cseanciuc Alexei discipolii cărora sunt laureați ai concursurilor naționale și internaționale.

S-a finisat activitatea cu o horă a prieteniei.

Apelul Prezidiului Consiliului Sindicatului ”DEMNITATE” către toţi cetăţenii Republicii Moldova

Prezidiul Consiliului Sindicatului ”DEMNITATE” face apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova, participanţi la protestul paşnic de astăzi, să nu admită provocări şi atacuri verbale sau fizice în adresa poliţiştilor, care se află  la  datorie, asigurând  ordinea şi securitatea publică.

Poliţia reprezintă instituţia statului, este  apolitică şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor  Republicii  Moldovei.

Solicităm  respect  muncii poliţiştilor, conformarea la cerinţele legale ale acestora în exercitarea obligaţiunilor de serviciu, şi respectarea demnităţii   acestor!

 

              Prezidiului Consiliului Sindicatului                

”Demnitate”

19.02.2023

Subcategorii

Ultimime stiri

Prev Next

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more