Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"
La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și eu - familie sindicalistă", care s-a desfășurat la CSC "Dinamo" al MAI.
Evenimentul a adunat peste 50 de familii din cele 6 sindicate - ,,Demnitate”, ,,Viitorul”, ,,Frontiera”, ,,Gardianul”, ,,Salvatorul”, ,,SindMAI”, organizații membre ale Federației, care au participat la diverse activități distractive în cadrul ștafetei combinate, precum și la tragerea otgonului, darts și desenul pe asfalt, fiind ghidați de către organizatori și echipa de arbitri.
Scopul acestei acțiuni este promovarea valorilor familiei, a unui mod sănătos de viață, de consiliere emoțională și pishologică, formarea culturii non-violente într-o familie fericită, precum şi cresterea noilor generatii de sindicalisti, prin promovarea principiilor de colectivitate sindicala, solidaritate și consolidare instituțională.
A fost vesel și distractiv, familiile dând dovadă de perseverență, pregătire sportivă și spirit de echipă, astfel cei mai puternici și activi ajungând în finală și ocupând locuri de frunte.
Toți copii au primit cadouri, diplome și medalii de participare.
Dispoziția și veselia au fost susținute de către artiștii Orchestrei "Plai Moldovenesc" și ansamblul de dansuri populare "Strugurel" din satul Scoreni, iar lansare de baloane tricolore, cît și crosul sindical au finalizat evenimentul printr-un show extraordinar.
PE BUNE A ÎNVINS PRIETENIA, BUNA DISPOZIȚIE ȘI MAREA FAMILIE SINDICALISTĂ!
1 MAI - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A OAMENILOR MUNCII
Stimaţi colegi şi prieteni!
Cu prilejul Zilei Internaţionale ale oamenilor muncii - 1 Mai
Comitetul Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova
„SINDLEX”,
Vă adresează cele mai calde şi sincere felicitări, urări de bine,
prosperitate şi multe succese în realizarea tuturor obiectivelor
trasate.
Preşedintele Federației "SINDLEX" Mihail LAŞCU
1 mai 2024
INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"
În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat de o sesiune de instruire cu genericul „Parteneriatul social viabil – mentorul unui dialog social credibil. Necesitatea implementării Contractului Colectiv de Muncă.”, care s-a desfășurat în incinta Casei Răzeșului, amplasată în localitatea Drăgoiasa, Județul Suceava, România.
Instruirea a venit ca un ghid pentu fortificarea și protejarea drepturilor şi intereselor social-economice, profesionale, de muncă, colective şi individuale ale membrilor de sindicat, actualizarea şi dezvoltarea dialogului social şi parteneriatului social, precum și consolidarea şi sindicatelor.
Evenimentul a fost ghidat de doamna Angela Otean, secretar general al Federației, dna Luminița Cebîrciu, șef adjunct al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență al MAI, și dl Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care au încurajat liderii sindicali din Sindicatului „Salvatorul” la un dialog social credibil.
Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"
După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului „DEMNITATE”, care s-a desfășurat la 26 aprilie 2024, în incinta Institutului muncii, CNSM. Congresul a avut circa 90 de delegați, aleși în cadrul adunărilor generale a organizațiilor sindicale primare din cadrul inspectoratelor de politie.
Dna Angela Otean, președintele Sindicatului a informat despre realizările sindicatului și a Consiliului în decursul a celor 5 ani, raportând reușitele care au fost obținute, îmbunătățirea garanțiilor sociale prin negocierea și semnarea unui nou contract colectiv de munca cu Inspectoratul General al Poliției, MAI.
Efectuând o retrospectivă a activităţii Consiliului Sindicatului desfăşurate în decursul anilor de referință, în domeniul protecţiei drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat, menţionând necesitatea întreprinderii unui șir de acțiuni în acest sens, pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și de odihnă a funcționarilor publici cu statut special, şi atragerea noilor membri de sindicat. Delegații Congresului al IV-lea au apreciat activitatea Consiliului cu calificativul - “foarte bine".
Cu vot unanim dna Angela Otean a fost aleasă în funcția de preşedinte al Sindicatului „DEMNITATE”.
PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”
În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia au fost discutate chestiuni ce urmează a fi implementate pînă la și în perioada Congresului.
Astfel, un rol important a fost consacrat finalizării adunărilor generale de dare de seamă și alegeri în Organizațiile Sindicale Primare din cadrul sindicatului.
În acest sens, Consiliul a validat drepturile președinților noi aleși și desigur, au fost prezentați noii președinți ai OSP, fiind felicitați alături de președinții realeși, care au demonstrat încrederea colectivului în mandatul precedent.
O chestiune separată de discuții a fost dedicată intensificării solicitărilor privind norma de hrană și necesitatea completării Legii 288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu prevederea privind norma de hrană, garanție socială imperios necesară.
Relevant de remarcat că, pentru a fortifica efortul în domeniul revendicării dreptului la norma de hrană, la finalul plenarei a fost organizat pe această tematică și un Flashmob.
Ulterior, doamna Viorica Ursu, psiholog, psihoterapeut cognitiv comportamental, a împărtășit din experiența sa, printr-o sesiune de instruire a membrilor Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, relatând mijloacele și tehnicile de consolidare a echipelor, aplanarea conflictelor și promovarea unui climat sănătos în rîndurile angajaților.
Еще статьи...
Подкатегории
Страница 5 из 128
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

12345678910