A XXIII-a aniversare a Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”
05.12.2014
La eveniment au fost prezenți Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, şeful Inspectoratului General al Poliției, Ion Bodrug, precum și conducătorii subdiviziunilor MAI şi IGP.
De asemenea, la manifestare au participat primul comandant al BPDS „Fulger”, Anton Gamurari, preşedintele Asociaţiei Veteranilor subdiviziunilor cu destinaţie specială „Fulger”, Oleg Vîrlan, preşedintele al Sindicatului „Demnitate” , Mihai Laşcu, veterani ai BPDS „Fulger” și rudele angajaţilor.
Efectivul Brigăzii a prezentat raportul de activitate către ministrul Afacerilor Interne și a desfăşurat un program amplu care a început cu depunerea de flori la complexul Memorial al BPDS “Fulger” şi la panoul foştilor angajaţi ai Brigăzii, căzuţi la datorie.
Ministrul de Interne, Dorin Recean şi şeful IGP, Ion Bodrug au transmis mesaje de felicitare cu ocazia aniversării şi au înmânat brigăzii un set de 24 dispozitive pentru vizualizare nocturnă.
De asemenea, angajaţii unităţii au fost menţionaţi cu grade speciale, distincţii ale MAI (Colaborator eminent, Poliţist fruntaş), diplome de onoare, premii băneşti şi mulţumiri.
Festivitatea s-a încheiat cu pasul de defilare a întregului efectiv al unităţii precum şi cu invitarea tuturor la o masă pregătită la bucătăria de câmp.
Oaspeții prezenţi la manifestare au apreciat înalt atitudinea conducerii MAI şi IGP faţă de efectivul subordonat, tradiţiile de comemorare a celor căzuţi la datorie existente în cadrul Brigăzii, precum și conlucrarea strânsă existentă.
Brigada de Poliţie cu Destinație Specială Fulger este o subdiviziune subordonată Ministerului Afacerilor Interne, fondată în decembrie 1991, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 677-4, care se menţine pe prima linie în lupta împotriva criminalităţii şi reprezintă un factor decisiv în stabilitatea şi ocrotirea liniştii şi ordinii de drept a republicii noastre.
mai.gov.md