Sindicatul „SALVATORUL” a semnat Contractul Colectiv de Muncă
În rezultatul negocierilor bilaterale ale Comisiei pentru dialog social, la data de 20 martie 2015 a fost semnat Contractul colectiv (nivel de ramură) pe anii 2015-2020 între Conducerea Serviciului Protecţie civilă şi Situaţiilor Excepţionale în persoana colonelului serviciului de salvare Mihail Harabagiu, şef al Serviciului SP şi SE, şi Sindicatul „Salvatorul”, organizaţie membră a Federaţiei „SINDLEX” în persoana preşedintelui Sindicatului dl. Valeriu Malic, în scopul protejării raporturilor de muncă ale angajaţilor.
Contractul Colectiv conţine dispoziţii şi clauze privind retribuirea muncii, condiţiile de muncă şi protecţia muncii, regimul de muncă, inclusiv prestată în zilele de repaus şi de sărbători nelucrătoare, regimul de odihnă, perfecţionarea profesională şi dezvoltarea parteneriatului social, garanţiile pentru persoanele alese în organele sindicale şi neeliberate de la locul de muncă de bază, activitatea Inspecţiei muncii a sindicatelor, reglementând raporturile sociale privind drepturile invocate mai sus.
Dl Mihail Harabagiu, şef al Serviciului SP şi SE cît şi Mihail Laşcu, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” , au menţionat importanţa momentului şi necesitatea semnării acestui act normativ, care are menirea primordială de promovare a parteneriatului şi dialogului social credibil, în vederea apărării şi protejării intereselor social-economice ale membrilor de sindicat.