Sindicatul „DEMNITATE” în apărarea drepturilor poliţiştilor trecuţi în rezervă
În scopul efectuării controlului asupra respectării legislaţiei muncii şi al altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, Sindicatul “Demnitate” întru respectarea drepturilor social economice a poliţiştilor trecuţi în rezervă, în perioada 01.01.2014 – 01.05.2015, a efectuat analiza plîngerilor parvenite în adresa Sindicatului, de la persoanele sus indicate.
Problema de bază, care se abordează în majoritatea adresărilor este una şi aceeaşi – dezacordul, cu reţinerea din suma indemnizaţiei unice, a impozitului pe venit în mărime de pînă la 18% , din suma calculată.
Cu atît mai mult că, Codul fiscal, fiind lege civilă, care reglementează raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, conform art.6, alin.(1) al Codului civil al RM nu are caracter retroactiv. Legea civilă nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituită anterior.
Reieşind din faptul că, reţinerea impozitului pe venit din indemnizaţia unică de la persoanele trecute în rezervă, lezează drepturile lor social-economice, Sindicatul „Demnitate” în scopul evidenţierii unei soluţii bazate pe normele de drept, a solicitat convocarea unei şedinţe de lucru comune cu participarea Sindicatului, Inspectorului General al Poliţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor.
Scrisoarea adresata dlui Chiril GABURICI, Prim ministul RM
Scrisoarea adresată Conducătorilor de subdiviziuni, preşedinţilor OSP
Scrisoarea adresată dlui Gheorghe CAVCALIUC, şef adjunct al IGP MAI RM
Răspunsul Prim-ministrului la adresarea Federaţiei "SINDLEX"
22.06.2015
Răspuns de la Inspectoratul General al Poliţiei