În perioada 1-3 martie 2013 preşedintele Sindicatului “DEMNITATE” , dl Mihail LAŞCU, membru a Consiliului European Police Union (EPU) a participat în oraşul Vilnius la lucrările Congresului Sindicatului Republican al Angajaţilor Sistemului Afacerilor Interne din Lituania (LVRSRPS).
|
În cadrul Congresului a fost aprobat atît bilanţul activităţii Sindicatului în perioada dintre Congrese, cît şi modificările şi completările la Statutul Sindicatuli, precum şi au fost trasate direcţiile principale de activitate pe următorii patru ani.
La lucrările Congresului au participat colegii din Sindicatele Angajaţilor Poliţiei a Letonia, în persoana dlui Agris SUNA, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne al Bulgariei, dl Ilia Kuzmanov, precum şi alţi invitaţi de onoare, aşa ca: preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Lituania, dl Arturas Cerniauskas şi reprezentanţii organelor publice.
|
În alocaţiunea sa la Congres dl Mihail LAŞCU a menţionat importanţa relaţiilor colegiale şi împărtăşirea experienţei în apărarea intereselor social-economice a membrilor de sindicat. |
|
|
În calitate de preşedinte a Sindicatului (LVRSRPS) a fost realеasă dna Loreta Soscekiene, iar în funcţia de vicepreşedinte dl Robertos Pranckunas. |
În prezenţa delegaţilor şi a oaspeţilor de onoare Preşedintele Sindicatului “DEMNITATE”, dl Mihail LAŞCU şi preşedintele LVRSRSPS, dna Loreta Sosceekiene au semnat acordul de colaborare între sindicate.
|
|
|
De comun cu colegii din Letonia şi Bulgaria, Preşedintele Sindicatului “DEMNITATE”, dl Mihail LAŞCU împreună cu preşedintele Sindicatului Angajaţilor Poliţiei a regiunii Vilnius, dl Valdes SANDA a avut întrevedere cu şeful Inspectoratului General al regiunii Vilnius, precum şi a vizitat Inspectoratul teritorial de poliţie , unde a făcut cunoştinţă cu condiţiile şi regimul de muncă a poliţiştilor. |
E de menţionat că în Inspectoratul teritorial de poliţie la ora 1700 activau doar poliţiştii din grupa operativă şi patrulă. Acest fapt se datorează rezultatelor parteneriatuli social între sindicate şi administraţie, prioritar fiind dreptul la muncă şi dreptul la odihnă a angajaţilor fără a afecta securitatea cetăţenilor şi menţinerii ordinii publice întregimii. |
|