Cu mult drag
Cel care spune că există şapte minuni în lume, acela nu ştie ce este naşterea unui copil.
Cel care spune că bogăţia e totul, acela nu a văzut un copil zîmbind.
Cel care spune că lumea nu mai poate fi salvată, acela a uitat că un copil înseamnă speranţă.
Mult stimate dle Mihail LAŞCU, Vă dorim din tot sufletul, să aveţi parte numai de zîmbete din partea acestei „minuni”, al şaptelea nepot, iar pe EL să-l ocrotească bunul Dumnezeu, voi buneii, părinţii şi nu numai!
Cu mult drag, colegii Federaţiei „SINDLEX”