COMISIA DE DIALOG SOCIAL „angajator-salariat”
Astăzi, 20 noiembrie 2015, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei MAI a avut loc şedinţa Comisiei de dialog social „angajator-salariat” cu participarea conducerii şi a reprezentanţilor Sindicatului “DEMNITATE” şi a Inspectoratul General al Poliţiei al MAI.
În cadrul acestei şedinţe s-au discutat chestiuni privind stabilirea dialogului eficient în cadrul parteneriatului social dintre Sindicatul „DEMNITATE” şi Inspectoratul General de Poliţiei, examinarea cauzelor de neexecutarea a Contractului colectiv de muncă, examinarea achitării orelor suplimentare lucrate supra program, probleme şi neajunsuri, cumularea funcţiilor temporar vacante şi mecanismul de conlucrare mai eficientă între instituţiile vizate.
Şeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei a confirmat că pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, vor fi achitate orele suplimentare lucrate supra program.
De asemenea, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei şi a Sindicatului “DEMNITATE” s-au arătat interesaţi şi disponibili în soluţionarea problemelor sociale ale poliţiştilor, membri de sindicat, menţionînd importanţa perceperii pozitive a profesiei de poliţist, de către societatea civilă şi majorarea salariilor lor.