APELUL Sindicatului către protestatari
Conducerea Sindicatul „DEMNITATE” la data de 21 ianuarie 2016, a desfăşurat o Conferinţă de presă cu genericul „Nu violenţelor în adresa POLIŢIŞTILOR !!!” la care a relatat despresituaţia politică tensionată din ţară, in urma declanşărilor protestelor din faţa Parlamentului în data de 20 ianuarie a.c. şi continuarea acestora pînă în prezent, soldate cu provocarea şi atacarea poliţiştilor aflaţi la datorie, în vederea menţinerii ordinii şi securităţii publice şi a constatat următoarele:
Poliţiştii aflaţi la datorie au fost atacaţi verbal şi fizic de protestatarii care au pătruns în Parlamentul Republicii Moldova. Aceştia au fost maltrataţi fizic şi verbal, deposedaţi de mijloacele speciale si echipamentul de protecţie din dotare, cu încălcarea tuturor prevederilor legislaţiei internaţionale şi naţionale, care prevăd că „Poliţistul se află sub protecţia statului şi a legii. Persoana, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională ale acestuia sînt ocrotite prin lege.(art.60 al legii 320 din 27.12.2012 Cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului”, iar nerespectarea prevederilor în această privinţă se pedepseşte administrativ şi penal.
Drept temei a celor enunţate mai sus, constatăm că în urma evenimentelor de ieri şi astă noapte, au suferit 27 de poliţişti aflaţi în serviciu, 11 din ei rămîn a fi spitalizaţi pînă în prezent.
Au fost deposedaţi în mod abuziv de către mijloace speciale din dotare în număr de 22 scuturi, 45 bastoane de cauciuc şi 12 telefoane de serviciu. Au fost smulse de pe capetele oamenilor legii zeci de caşti de protecţie şi caschete.
Toate aceste fapte denotă poziţia violentă a protestatarilor, care nu au ţinut cont că Poliţia este în afara politicului, se afla la datorie şi reprezintă instrumentul statului care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor.
Pornind de la dorinţa de a nu admite astfel de infracţiuni în continuare, chemînd la calm şi petrecerea protestelor paşnice, amintind că poliţiştii sunt feciorii acestui popor şi-şi exercită datoria de serviciu în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, Sindicatul „Demnitate”vine cu adresare publică tuturor actorilor protestelor din ţară cu mesajul de a nu admite provocări şi atacuri în adresa Poliţiei, care îşi exercită obligaţiunile cinstit şi regulamentar, pentru a nu admite vărsări de sînge şi vandalizarea instituţiilor publice.
Atenţionăm că, angajaţii de poliţie, în caz de necesitate, pentru asigurarea respectării cerinţelor legale să intervină prin aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale sau a armei de foc din dotare, în condiţiile stabilite de art.25 al Legii 320.
Nu violenţelor în adresa POLIŢIŞTILOR !!!
21.01.2016