Sindicatul “Salvatorul” şi-a trasat priorităţile pentru anul curent
La data de 20 februarie, Sindicatul „Salvatorul”a petrecut Plenara Consiliului care a avut drept scop evaluarea activităţii în decursul anului 2014, identificarea necesităţilor si priorităţilor pentru activitatea în anul curent, şi au fost stabilite obiectivele în masurile şi acţiunile planificate.
Preşedintele Asociaţiei „Salvatorul” dl. Valeriu Malic a adus la cunoştinţă informaţia despre activitatea sindicalistă în anul 2014, realizările,cît şi problemele întâlnite în realizarea obiectivelor stabilite anterior. Totodată a informat participanţii la şedinţă despre activitatea comisiei de negocieri şi finalizarea lucrului asupra Contractului colectiv de muncă, care urmează a fi semnat.
Mihail Laşcu, Preşedintele Federaţiei „SINDLEX” în cuvântul de salut, a vorbit despre necesitatea consolidării mişcării sindicaliste şi le-a dorit succese în rezolvarea obiectivelor stabilite.
În cadrul Plenarei au fost efectuate modificări în componenţa nominală a Consiliului şi Prezidiului au fost aleşi Preşedinţii Uniunilor sindicale. Membrii Consiliului au votat unanim planul complex de măsuri pentru anul 2015.