Sindicatul “SINDMAI” instruieşte activul sindical
Sindicatul „SINDMAI”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a organizat la 7 aprilie curent un seminar cu genericul: „Cadrul legal al activităţii sindicatelor din Republica Moldova. Modificările Codului muncii al RM din 18.12.2015”, în vederea perfecţionării abilităţilor şi cunoştinţelor liderilor sindicali, pentru reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat .
Liderii sindicali prezenţi la seminar au pus în discuţie recentele modificări la Codul muncii, cît şi impactul lor asupra relaţiilor de muncă. Totodată a fost discutat şi procesul de implementare a Contractului colectiv de muncă în subdiviziunile ÎS „Servicii pază”.
Simion Grajdean , preşedintele sindicatului “SINDMAI” a menţionat importanţa aplicării prevederilor Contractului colectiv de muncă şi buna funcţionalitate a rapoartelor de muncă a salariaţilor.
Participanţii şi-au exprimat mulţumirea pentru oportunitatea de a participa la astfel de seminare, tematica fiind necesară şi actuală. Ei au menţionat, de asemenea necesitatea continuării perfecţionării activului sindical din cadrul Sindicatului „SINDMAI”.