Sindicatul din raionul Ocniţa au marcat sărbătoarea Familiei

   La data de 15 mai 2017, în Republica Moldova se marchează ”Ziua Familiei”. Cu acest prilej, la data de 14 mai 2017,  în or. Ocniţa, la iniţiativa Asociaţiei raionale a Sindicatului ”Viitorul”, condusă de dna Ecaterina Sturzinschi, preşedintele  Asociaţiei sindicale raionale Ocniţa, a fost organizată o  masă rotundă cu genericul „Familia mea”, care s-a finalizat  cu  concursul ,,Jumătatea mea”.

   Acest eveniment a fost deschis de dna Ecaterina Sturzinschi, care a ţinut să menţioneze că familia este cea mai elementară formă de organizare a societăţii. Fiind prima comunitate de care se ataşează un individ cât şi prima autoritate sub care acesta învaţă să trăiască. Familia este cea care stabileşte valorile cele mai fundamentale ale unei societăţi.  Nici o altă structură nu poate înlocui familia.

   Obiectivul major al acestei activităţi a fost de a menţiona importanţa familiei în societate, de a promova valorile unei familii fericite, bazate pe dragoste, respect şi responsabilitate întru educarea noii generaţii.

   Cu un cuvînt de felicitare şi informare a venit şi şeful Direcţiei de Învăţământ Ocniţa,      dl Ivan Zaharco, care a menţionat ca în raionul Ocniţa, activează  peste 1000 de angajaţi din sistemul educaţional.

  Familia este celula societăţii care este fundamentul unui Stat. Direcţia Învăţământ depune eforturi pentru a crea condiţii de activitate angajaţilor, promovează cadrele didactice tinere şi cele cu un stagiu şi o experienţă mai avansată pentru o activitate eficientă. Cu regret, nu putem să le acordăm şi un salariu decent pentru a menţine cadrele tinere şi familiile acestora în instituţiile de învăţământ. Cu regret, migraţia continuă.

   Şefa Centrului metodic dna Nina Vacari a adus un cuvînt de felicitare şi a vorbit despre  parteneriatul dintre Direcţia Învăţământ şi sindicat şi promovarea cadrelor ce au performanţe în activitatea sa.

    A fost prezent la masa rotundă şi dl Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei ”SINDLEX” şi a Sindicatului ,,Viitorul”. În discursul său dl s-a axat pe următoarele afirmaţii: Familia este cea care îţi oferă sprijinul atunci cînd te confrunţi cu obstacolele vieţii. Este cea care te ajută sa te ridici cînd eşti tras în jos de restul lumii. Sindicatul depune un efort considerabil pentru a ridica bunăstarea familiei prin negocierea de majorare a salariului lucrătorilor din învăţământ, menţinerea unui climat favorabil în colectivele unde activează sindicaliştii, organizează activităţi pentru odihna şi întremarea sănătăţii a membrilor de sindicat şi a copiilor lor.

     A fost  prezentă la masa rotundă şi dna Ţurţurica Steliana, specialistul Direcţiei Sociale şi Protecţie a Familiei, care la rîndul său a relatat despre serviciile acordate de către direcţia dată,  despre probleme cu care se pot adresa şi care este situaţia în raion. La fel, dna Ţurţurica Steliana a împărţit şi pliante pentru a informaţie.

   În continuare s-a desfăşurat concursul ,,Jumătatea mea” la care  au participat 7 cupluri de diferite vârste,  membrii  sindicalişti din raionul Ocniţa. Aceştia au înfruntat diverse probe, în care au ţinut să dea dovadă cît de bine îşi cunosc partenerul de viaţă,  au demonstrat ingeniozitatea, atitudinea, responsabilitatea, creativitatea, simţul umorului,  talentul şi măiestrie în cadrul concursului. Nu au rămas indiferenţi nici suporterii care i-au susţinut prin aplauze pe participanţi.

   Participanţii au fost jurizaţi de membrii juriului în componenţa nominală:  dnul Ivan Zaharco - şeful Direcţiei Învăţămînt, dl Mihail Laşcu-preşedintele Federaţiei ”SINDLEX” şi a Sindicatului ”Viitorul”, dnele Ţurţurica Steliana şi Blîndu Aliona, specialişti ai Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, dna Nina Vacari, şefa Centrului Metodic a DÎ Ocniţa.

   Pauzele între probe au fost  suplinite de către elevii şcolii de  Creaţie a copiilor din or.Ocniţa, însoţiţi de către pedagogii acestei şcoli dl Semion Rînja, director, dna Anna Suslina, coreograf şi dl Alexei Casinciuc care a fost şi participant la concurs împreună cu soţia şi 2 copii.

   Juriului i-a revenit o misiune nobilă, dar şi grea - de a selecta cele mai demne de laudă cupluri. 

   După analiza şi discutarea celor prezentate juriul a decis să acorde următoarele  nominaţii şi cadouri simbolice de la sindicat:

.  - Cel mai devotat cupluPîslaruc Veaceslav şi  Tamara, directorul gimn. Mereşeuca,

   - Cel mai frumos cuplu - Casinciuc Alexei şi Irina cu 2 copilaşi- Centrul de creaţie a copiilor  din Ocniţa

   - cel mai îndrăgostit cuplu - Ghinca Artiom şi Ana gimn. Vălcineţ- director adjunct CCC Ocniţa,

   - cel mai inteligent cuplu - Rîhlea Florentin şi Cristina ambii profesori la gimnaziul  ”Vitalie Tonu” Dîngeni,

    - cel mai creativ cuplu - Carp Ion şi Natalia profesor  gimnaziul Mihălăşeni,

    - cel mai ingenios cuplu - Scrinic Valeriu şi Lidia (lider sindical, educator)  grădiniţa Lipnic.

    - cel mai tînâr  cuplu  - Cuşnir Vasilii şi Liudmila (educator) grădiniţa Rujniţa.

    Sărbătoarea Familiei a culminat cu o horă moldovenească care a unit într-un cerc pe toţi participanţii, suporterii şi organizatorii acestea.

     Avem speranţa că acest concurs  va crea o atmosferă de consolidare, dragoste şi respect în familiile participanţilor. Promovarea valorilor unei familii sănătoase şi fericite fiind obiectivul major al acestui concurs.

      Deoarece ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă decît o famililie  puternică, devotată bazată pe dragoste şi respect iar tînăra generaţie crescută în acest anturaj va fi la fel.

      O familie puternică - un Stat puternic. 

Ultimime stiri

Prev Next

Oct.23

SUNTEM ONORAȚI CA V-AM CUNOSCUT,  MULT STIMATĂ DNA LUGMILA GHERASIMENCO.

SUNTEM ONORAȚI CA V-AM CUNOSCU…

Cu profundă tristețe, Sindicatul „VIITORUL” anunță trecerea în eternitate a colegei noastre, doamna Ludmila Gherasimenco, președinta Asociației sindicale raionale Rezina. Doamna...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more