Parteneriatul social la nivel internaţional

 

La data de 18 noiembrie 2013 dl Mihail Laşcu, preşedintele Sindicatul „Demnitate” de comun cu partenerii internaţionali, membri ai Uniunii Europene de Poliţie (EPU) dl Gerrit Van de Kamp, preşedintele EPU, Olanda; dl Marin Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, dl Anatolie Onişciuc, preşedintele Sindicatului colaboratorilor atestaţi al organelor afacerilor interne din Ucraina, dl Alexei Lobariov, preşedintele Sindicatului independent al colaboratorilor şi veteranilor organelor de drept din Federaţia Rusă au avut o întrevedere cu dl Dorin Recean, ministerul afacerilor interne al Republicii Moldova.

Dl Dorin Recean la această întrevedere a informat că aspiraţiile europene au început odată cu implementarea Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE”- 2011-2014, precum şi Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Reforma în cadrul Ministerului Afacerilor Interne poate fi considerată finalizată, fiind una primordială şi cea mai complicată.  Astăzi putem constata că următoarea etapă a reformei este procesul de implementare a celor măsuri şi acţiuni prevăzute de actele normative aprobate.

 Este foarte important ca fiecare poliţist să înţeleagă că scopul acestei reforme este constituirea a unor structuri funcţionale, întru asigurarea ordinii publice, astfel încît cetăţenii să aibă încredere în poliţie, iar poliţia să fie alături de cetăţeni şi să reacţioneze prompt.

 Drept obiectiv esenţial al reformei este formarea imaginii pozitive a Poliţiei, care poate fi posibilă numai prin asigurarea şi protecţia drepturilor poliţistului ce se exprimă prin asigurarea cu un salariu decent, cu un echipament modern, spaţiul locativ de serviciu, asigurarea tehnico-materială la locul de muncă, ceea ce iar permite realizarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile noi.

 Totodată, poliţistul contemporan trebuie să corespundă cerinţelor timpului, prin prisma perfecţionării nivelului profesional şi moral.

 Un alt aspect necesar este ca poliţiştii să aibă stabilitate în funcţie, să aibă încredere că dacă vor respecta legea şi vor munci în interesul cetăţeanului au perspectivă în acest domeniu.

 În cadrul parteneriatului social aceste obiective au fost identificate în comun cu Sindicatul „Demnitate”.

 Dl Mihail Laşcu a exprimat sincere consideraţiuni dlui Dorin Recean, pentru parteneriatul social credibil şi promovarea dialogului social constructiv, cît şi dlui Gerrit Van de Kamp pentru vizita în Republica Moldova şi a susţinerii acordate membrilor de sindicat din cadrul Sindicatului „Demnitate”, în realizarea aspiraţiilor europene.

  Sindicatul „Demnitate” si-a adus aportul prin susţinerea reformelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în procesul de implementare  a Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE”- 2011-2014, precum şi Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

   Scopul principal al sindicatului este promovarea unei munci şi vieţi decente a membrilor de sindicat şi considerăm că necesită îmbunătăţirea nivelului de salarizare şi a condiţiilor de muncă a poliţiştilor ca la colegii din ţările Uniunii Europene.

   Suntem convinşi, că de comun cu partenerii sociali din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Afacerilor Interne vom reuşi ca aspiraţiile europene al angajaţilor din poliţie să fie realizate - iar cetăţenii, întreaga societate să obţină garanţii de securitate avansată. 

Dl Gerrit Van de Kamp la salutat pe dl Dorin Recean, în numele a peste 25 sindicate poliţieneşti din Europa, consolidate în cadrul Uniunii Europene de Poliţie (EPU),fiindo uniune independentă a poliţiştilor din Europa, care apără zi de zi interesele a circa 500.000 de ofiţeri de poliţie, inclusiv şi a membrilor de sindicat din cadrul Sindicatului „Demnitate”, ca organizaţie membră.

 Ofiţerii de poliţie zilnic îşi practică profesia fiind una riscantă, astfel încât să asigure siguranţa şi securitatea pentru toţi cetăţenii Europei. Ordinea, pacea şi securitatea sunt condiţii esenţiale pentru a locui şi munci în Europa.  Sindicatele poliţieneşti afiliate  în EPU sunt consacrate atât profesiei propriu zisă de poliţist, cît şi condiţiilor şi raporturilor de muncă. Acest lucru se realizează numai datorită unei colaborări la nivel local, naţional şi european. EPU se caracterizează prin cooperare amicală pe bază de egalitate. Mai mult ca atît, pentru a influenţa Parlamentul European, Comisia Europeană şi Guvernul European, sindicatul nostru are drept scop susţinerea colegilor noştri, educarea şi formarea liderilor sindicatelor afiliate, cît şi promovarea dialogului social, unde cultura şi obiceiurile naţionale sunt prioritare. 

La rîndul său, dl Dorin Recean a remarcat, că într-un scurt timp Sindicatul „Demnitate” a reuşit să devină un actor activ în promovarea intereselor juridice şi sociale ale angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne să se manifeste ca un susţinător fidel al reformărilor iniţiate în sistem. La fel, Sindicatul „Demnitate” îşi are aportul său consistent şi sporirea nivelului de comunicare şi atenuarea îngrijorărilor fireşti privind impactul social al reformelor implementate, considerîndu-se  un partener activ în transpunerea experienţei internaţionale progresiste.

 Dl Gerrit Van de Kamp a menţionatcăconsolidarea EPU constă în efectuarea activităţilor de sindicat, cu scopul de a lupta pentru calitate înaltă, mediu social de viaţă decentă pentru membrii noştri şi o Europă sigură pentru cetăţeni şi aş dori să vă invit să vă alăturaţi în lupta pentru realizarea acestui obiectiv sau să ne susţineţi în ceea ce facem. Din numele sindicatelor poliţieneşti afiliate a mulţumit dlui ministru Dorin Recean pentru parteneriat social constructiv şi susţinerea acordată Sindicatului „Demnitate”, ca organizaţie membră a EPU.    

La finalul întrunirii Anatolii Onişciuc a mulţumit dlui Dorin Recean pentru ospitalitate şi colegialitate, aducîndu-i la cunoştinţă decizia Prezidiului Consiliului Sindicatului pe care-l reprezintă cu privire la decernarea dlui cu Insigna de onoare „ПОЧЕСНИЙ ЗНАК ПАП ОВС УКРАIНИ”    

Membrii delegaţiei internaţionale au vizitat muzeul Ministerului Afacerilor Interne familiarizîndu-se cu gloria colaboratorilor de miliţie-poliţie în apărarea ordinii publice şi integrării ţării.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.09

CNA - 23 de ani de activitate

CNA - 23 de ani de activitate

Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani...

Read more

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more