Sindicatul contesta iniţiativa MMPSF privind modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne
Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională în domeniul protejării şi respectării drepturilor social-economice şi de muncă a membrilor de sindicat, în contextul iniţiativei Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi familiei de a opera modificări şi completări în Legea nr.1544-XII din 23 iunie 1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, se expune asupra următoarelor:
Proiectul completărilor şi modificărilor al Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, în condiţiile aprobării acesteia, are drept scop direct preluarea de către CNAS a secţiilor de pensionare din subordinea structurilor de forţă şi gestionarea în continuare a pensiilor de referinţă.
Pasul doi, şi practic cel care de fapt constituie motivul solicitării preluării în gestionare a unui volum extrem de mare şi complicat, este cel de aplicare a dreptului instituţional în vederea modicifării prevederilor Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993, cu unificarea în unele cazuri şi majorarea în alte cazuri, a condiţiilor de pensionare a militarilor şi angajaţilor afacerilor interne, termenilor şi altor aspecte procedurale de stabilire a pensiilor, ceea ce considerăm că este inoportun.
Cunoaştem poziţia Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei expusă public, în vederea promovării la nivelul Guvernului a iniţiativei de a oblige angajaţiî din ministerele de forţă, funcţionari cu statut special, asiguraţi prin lege din bugetul de stat, pe principiul obligativităţii să participe contributiv la formarea Fondului de Asigurări Sociale, ceea ce contravine prevederilor legilor speciale la compartimentul protecţie sociala şi juridică a angajaţilor cu statut special, mai ales că implicarea acestor entităţi în sistemul de menţinere a ordinii publice şi secturităţii statului este unul esential şi primordial, îar retribuirea muncii acestora în condiţiile prezentului este sub limita tuturor criticilor, salariul mediu lunar cu toate adaosurile a unui funcţionar public cu statul special constituie circa 3500-5000 lei, fiind demult sub media pe economie.
Hotărîrea Curţii de Conturi nr.39 din 27 octombrie 1995 a costatat că elaborarea politicilor privind asigurarea cu pensii a militarilor se efectuează de autorităţile centrale de specialitate, acestea nediţinînd atribuţii exhaustive în domeniul dat. În temeiul respectiv, pornind de la principiul consolidării sistemului securităţii statului, menţinerea unei transparenţe limitate în vederea accesului la datele sistemului de pensionare militar, îm vederea ocrotirii unor categorii de angajaţi şi ulterior pensionari care activează în condiţii speciale, e necesar de a modifica legislatia specială, acordînd eshaustiv drepturi şi atribuţii de pensionare a angajaţilor cu statut special, pentru exluderea unor interpretări eronate.
Ţinem să amintim încă odată, că conform legislaţiei în vigoare, achitarea pensiilor angajaţilor organelor de forţă, cît şi a indemnizaţiilor de tot genul, se efectuează din bugetul de stat, ceea ce nu înrăutăţeşte nici de cum starea Fondului de Asigurări Sociale, şi scuteşte CNAS de volum de muncă, resurse umane şi materiale.
Totodată, recomandăm practica de reformare a sistemului de pensionare din Romănia, care în anul 2010 au încercat aceiaşi abordare privind unificarea pensiilor pe ţară, modificînd doar unele prevederi ale legii pensionării militarilor, lăsînd casele de pensionare departamentale în subordonarea autorităţilor centrale de specialitate, ca în 2016 să renunţe la toate amendamentele admise anterior, sistemul de pensionare a militarilor revenind doar prioritate şi atribuţie organului central de specialitate.
În concluzie, FSM “SINDLEX” îşi exprimă dezacordul total în vederea promovării unor îniţiative legislative cu impact negativ asupra sistemului asigurării securităţii naţionale, înrăutăţirea condiţiilor de pensionare a funcţionarilor cu statut special, pierderea legăturii a autorităţilor publice centrale cu pensionarii săi, destrămarea organizaţiilor de veterani consolidaţi şi pe criterii de unitate a sistemului de pensionare, etc, şi solicită retragerea acestor propuneri legislative, ca fiind unele nefondate şi cu impact negativ în adresa angajaţilor organelor de forţă.
Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor
din Moldova „SINDLEX”,