ÎNTRUNIREA ACTIVULUI SINDICAL CU PERTENERII SOCIALI

 

Astăzi la data de 04 octombrie 2016, în cadrul unui parteneriat social constructiv conducerea MAI s-a reunit intr-un dialog social cu liderii sindicali din cadrul Ministerului afacerilor interne, punctînd în agenda de lucru chestiuni ce ţin de domeniul drepturilor sociale si economice, cit si a rapoartelor de munca.

Cu un mesaj bine compartimentat în faţa sindicaliştilor a venit dl ministru Alexandru Jizdan, care a punctat necesitatea revendicărilor pachetului social al angajaţilor, intenţia Ministerului de a promova politici sociale în beneficiu salariaţilor, evaluarea oportunităţilor de îmbunătăţire a condiţiilor de munca şi de trai a funcţionarilor cu statut special, asigurarea protecţiei juridice si sociale a angajaţilor din MAI, cît şi examinarea multidimensionala şi echidistantă a conceptului despre o pensionare unica, cu menţinerea tuturor drepturilor de pensionare a angajaţilor MAI.  

La rîndul sau, dl Lascu, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” a punctat  necesitatea unei transparenţe în vederea primirii deciziilor pe segmentul social, menţinînd si îmbunătăţind  condiţiile legislative, de muncă şi per general.

La întrunire a participat si dna deputat Valentina Buliga,care si-a expus poziţia în privinţa  menţinerii drepturilor de munca existente şi opţiunea introducerii altora intru sporirea garanţiilor sociale si economice a salariaţilor MAI.

 

 

 

Felicitari cu ziua pedagogului!

Cu profund respect,

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX"

Mihail LAŞCU

Sincere condoleanţe noastre!

 
Federația Sindicatelor din Moldova  SINDLEX, în acste  clipe grele este alături de dl Vasile Bînzaru, președintele  Asociației  Sindicale FRONTIERA,  în aceste clipe grele  legate de pierderea prematură a  soției Nadejda BÎNZARU,  care  după o luptă cruntă cu boala a trecut  în lumea celor drepți. 
A fost un suflet bun si mare pe pamant, care a avut puterea sa lupte din greu cu viata asta crunta!  
Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Drepturile poliţiştilor pe ordinea de zi a Conferinţei EPU la Varşovia!

    La data de 7-8 septembrie a.c. în Varşovia (Republica Polonia) a avut loc Conferinţa Uniunii Poliţiştilor din Europa cu genericul: “Protejarea drepturilor poliţiştilor şi standardele minime de asigurare  pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

   La şedinţă au fost prezenţi liderii sindicatelor naţionale din 12 ţări. Delegaţia Republicii Moldova a fost prezentată de către dl Mihail Laşcu, Preşedintele Sindicatului „Demnitate” şi dl Alexandru Gobjila, vice-preşedinte al Sindicatului.

  În cadrul conferinţei s-au pus în discuţie standardele minime şi problemele protejării drepturilor poliţiştilor în timpul executării atribuţiilor de serviciu din  ţările ale Europei şi situaţia internă în cadrul organizaţiilor membri ale EPU după Conferinţa Internaţională  din 08 iunie 2016 din Chişinău, Moldova.

 
 Preşedinţii sindicatelor naţionale din România, Moldova, Serbia, Spania, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina în discursurile prezentate au  menţionat importanţa standardelor minime  cu care trebuie să fie asiguraţi poliţiştii în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. S-a solicitat intervenţia conducerii EPU în analiza situaţiei actuale în acest domeniu in  fie care ţară aparte şi abordarea problemei de unificare a acestor standardelor minime la şedinţa Parlamentul European. Această propunere a fost susţinută unanim de toate delegaţiile naţionale şi conducerea EPU.

 

 

 

Votat de Parlament! Polițistele de frontieră, angajatele SPCSE și DIP vor beneficia de indemnizații mai mari la ieșirea în concediu de maternitate

 

Federația Sindicatelor din Moldova SINDLEX salută  decizia  adoptării proiectului  de lege  care vine să excludă din legislaţia naţională o inegalitate care discriminează femeile care deţin funcţii cu statut special şi muncesc în Poliţia de Frontieră, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Departamentul instituţiilor penitenciare şi care fiind prin legi speciale asigurate de stat la plecarea în concediu pentru îngrijirea copilului până la 3 ani, primesc o indemnizaţie pentru creştere copilului, în mărime de 400 lei, la fel ca şi mamele neasigurate.
 
La fel este şi situaţia bărbaţilor, funcţionari cu statut special, care având soţii la întreţinere, în concediile când acestea pleacă în concediu de maternitate, nu beneficiază de plata indemnizaţiei de maternitate recurgând la adresarea în instanţa de judecată, după care Casa Naţională de Asigurări sociale este obligată să plătească aceste indemnizaţii. Toate acestea influenţează negativ asupra nivelului de trai a tinerilor familii şi a creşterii noii generaţii.
 
Parlamentul a adoptat unele modificări la Legea cu privire la sistemul penitenciar și Legea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Îndemnizațiile vor fi achitate la locul de serviciu, din bugetul de stat. Conform informaţiilor deţinute de instituţiile respective, numărul de femei angajate în aceste instituţii este circa 1.700, iar costul proiectului va fi de 7 milioane lei pe an.
Astfel, femeile angajate în cadrul Poliţiei de Frontieră, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Departamentului instituţiilor penitenciare vor primi la ieșirea în concediul de maternitate și concediul pentru îngrijirea copilului până la 3 ani, o indemnizație în mărimea salariului mediu primit în ultimele 12 luni. Totodată, soțiile aflate la întreținerea colaboratorilor acestor instituții vor beneficia de o indemnizație în mărimea venitului mediu lunar al soțului. 
 
Considerăm că inițiativa  dată este rezultatul  unei munci în echipă  a partinerilor sociali, a unui dialog  constructiv și a implicării plenipotențiale  a doamnelor sindicaliste care  au  insistat  pe revendicările  în cauză. 
Atașam adresarea noastră întru susținerea modificărilor date: 
   
 

Subcategories