Polițiștii italieni au ieșit în stradă

Protest național împotriva Guvernului. Polițiștii italieni au ieșit în stradă

Mii de agenţi de poliţie italieni au întrerupt lucrul, în urmă cu o zi, şi au protestat pe străzile Romei. Aceştia au solicitat retribuţii mai mari şi condiţii de lucru mai bune.

Peste zece mii de angajați ai Poliției italiene i-au cerut, ieri, Guvernului salarii mai mari. Agenții de poliție care au ieșit în stradă s-au plâns că nu sunt plătiți în concordanță cu serviciile prestate.

Ei au strigat slogane anti-guvernamentale și au expus afișe în piața centrală din Roma, unde au cerut nu doar măriri salariale, ci și reformarea sistemului în care sunt angajați. Potrivit agenției Reuters, cei mai mulți dintre protestatari aparțin poliției municipale.

„Salariile noastre sunt la fel ca ale funcționarilor publici. Totuși, ei beneficiază de încălzire centrală pe timpul iernii și de aer condiționat, vara”, a declarat unul dintre protestatari.

Cert este că automobiliștii din toată Italia au fost mulțumiți pentru că nu a avut cine să îi amendeze. Totuși, greva polițiștilor a provocat îngrijorarea locuitorilor din Peninsulă.

„În situația actuală din lume și mai ales din Europa, în special după atentatul terorist din Franța, este foarte importantă colaborarea Guvernului cu Poliția”, a precizat un locuitor al capitalei Italiei.

Italienii se gândesc că greva celor care ar trebui să le asigure securitatea a fost nepotrivită în această perioadă marcată de atacuri și amenințări teroriste.

www.reporterntv.ro

Bilanţul anului 2014 în Federaţia "Sindlex"

 

 

 

La data de 04 februarie, Federaţia Sindicatelor din Moldova „Sindlex” a petrecut Plenara Consiliului General al Federaţiei care a avut drept scop evaluarea activităţii în decursul anului 2014, identificarea necesităţilor si priorităţilor pentru activitatea în anul curent, şi încorsetarea obiectivelor în masurile şi acţiunile planificate.

Preşedintele Federaţiei „Sindlex” dl Mihail Laşcu, a adus la cunoştinţă despre activitatea din anul 2014, succesele şi impedimentele  întâlnite în realizarea obiectivelor stabilite anterior.

Secretarul general al Federaţiei, dna Angela Otean, a reiterat oportunitatea de monitorizare şi  evaluare permanentă a respectării drepturilor de muncă şi cele salariale a membrilor de sindicat, cu anunţarea neregulilor în termeni legali, pentru a interveni în mod urgent şi promt.

Au fost efectuate un şir de  modificări în componenţa nominală a Consiliului General şi Comitetul Federal în urma schimbărilor de state şi fluxul de personal.

Membrii  Consiliului General au votat unanim pentru aprobarea planului complex de măsuri pentru anul 2015 şi au  înaintat conducerii încredere pentru  eforturile depuse la fortificarea mişcării sindicaliste în domeniile de referinţă.

Reamintim că în componenţa Federaţiei „SINDLEX! Se regasesc Sondicatul „Demnitate”, Sindicatul „Viitorul, Sindicatul „SindMAI”, Organizaţia Sindicală a CNA, Organizaţia Sindicală „Frontiera”, Organizaţia Sindicală „Salvatorul”, Organizaţia Sindicală „Gardianul”, Uniunea Sindicală a Academiei MAI „ Ştefan cel Mare”, Uniunea Sindicală a Serviciului Medical MAI,etc.

 

 

 

Plenara Consiliului Sindicatului „Demnitate”

 

Bilanţul activităţii sindicale anuale în domeniul protecţiei drepturilor social economice şi de muncă a angajaţilor din Poliţie în decursul anului  2014, a fost tema principala discutată în cadrul plenarei Consiliului Sindicatului „Demnitate”.

Membrii Consiliului sindicatului au remarcat că rămîn nerespectate un şir de angajamente şi revendicări negociate cu angajatorul, şi tolerarea acestor nereguli este inadmisibilă. Atragerea la muncă suplimentară, fără achitarea orelor suplimentare, modul de desfăşurare formal a concursului privind ocuparea funcţiilor vacante, asigurarea necalitativa a asistentei medicale, sunt doar cîteva aspecte ale nerespectării legislaţiei muncii.

Prezidiul Consiliului Sindicatului „Demnitatea” a primit împuternicirea de a crea o comisie de examinare a implementării Contractului Colectiv de Muncă semnat între Sindicat şi IGP pentru a înainta revendicările de rigoare în vederea reparării încălcărilor de muncă şi repunerea în condiţiile maxime de protectie socială şi juridică a membrilor de sindicat.    

 

 

 

 

 

 

 

Sindicatul „FRONTIERA” face bilanţul activităţii

Recent Asociaţia Sindicală „FRONTIERA” ,organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  petrecut  şedinţa Plenară  a  Consiliului Asociaţiei Sindicale  unde s-a făcut o evaluare a activităţilor sindicale de la întemeierea Sindicatului până în prezent, mai cu seamă a acţiunilor întreprinse pe parcursul anului curent şi a trasat principalele obiective pentru perioada următoare.

 La lucrările plenarei au fost prezenţi Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei „SINDLEX”, Angela Otean, secretar general al Federaţiei, Sergiu Suvac, şeful Direcţiei Juridice al Departamentului Poliţiei de Frontieră.

Lucrările plenarei a fost deschise  de dl. Vasile Bînzaru  Preşedintele Asociaţiei Sindicale„FRONTIERA” .

Putem constata că în această perioadă sindicatul nostru şi-a consolidat forţele, mărindu-şi numărul de organizaţii şi membri şi a devenit o structură eficientă în promovarea drepturilor sociale ale angajaţilor”, a declarat Vasile Bînzaru, preşedintele sindicatului „Frontiera”.

Potrivit  acestuia, una din cele mai importante realizări ale anului 2014 a fost încheierea Contractului colectiv de muncă pentru anii 2014- 2017, cu implementarea prevederilor acestea în activitatea curentă. Contractul prevede, printre altele, aplicarea sistemului de normare a muncii, stabilirea unor plăţi de stimulare şi compensare, plata orelor de lucru suplimentare, participarea obligatorie a reprezentanţilor sindicatelor ca observator la lucrările comisiilor anchetelor de serviciu şi altele.

Invitaţii la şedinţă au felicitat membrii şi conducerea sindicatului şi au apreciat eforturile depuse de către aceştia în perioada de activitate.

10.02.2015

 

 

 

Subcategories