La 17.04.2013 au întrat în vigoare modificările şi completările la Convenţia colectivă de muncă pentru angajaţii MAI
17 aprilie 2013 la Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei au fost înregistrate sub nr. 5 modificările şi completările la Convenţia colectivă de muncă, nivel ramural pentru anii 2010-2015, care la data de 03 aprilie, au fost semnate de către dl Dorin Recean, ministru afacerilor interne al Republicii Moldova şi dl Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX".
Întrarea în vigoare din data înregistrarii modificărilor şi completărilor la Convenţia colectivă de muncănivel ramural, în cadrul parteneriatului şi dialogului social, va da posibilitatea de a iniţia negocierea convenţiei colective la nivel de Inspectoratul General de Poliţie, Departamentul Poliţiei de Frontieră, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale precum şi în alte subdiviziuni desconcentrate ale MAI.
Conform noilor completări în Convenţie s-a regăsit rolul Inspecţiei Muncii a Federaţiei „SINDLEX” în cadrul partineriatului social, care va asigura un control mai riguros asupra respectării legislaţiei muncii în toate subdiviziunile din cadrul Ministerului afacerilor interne, unde sunt organizaţii sindicale.
Convenţia este la a treia completare şi modificare, fapt care atestă dialogul social permanent cu ajustarea condiţiilor de protejare socială a membrilor de sindicat.
Chişinău, 18.04.2913