Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie 2024 au participat la Forumul Femeilor Sindicaliste, având tematica „Integrarea…
La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar cu genericul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate…
La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul Școlii Sindicale din Moldova, ediția X în cadrul celor 4…
În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc, vicepreședinte, a efectuat o vizită de lucru în cadrul Organizației…
În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea Consiliului Sindicatului, pentru perioada ianuarie-iulie.
În cadrul acestei ședințe, s-au discutat…
Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a beneficiat de o instruire anuală la compartimentul consolidării activităţii sindicale…
La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul: “Realizarea dreptului la pensie specială”.
Această instruire a avut drept scop…
La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor publice locale din raionul Ungheni, care s-a desfășurat în incinta…
Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă, de 63 de…