
Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a efectuat o vizită oficială la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna, România.
Din delegație au mai făcut parte domnul Igor Zubcu – președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, domnul Ghenadie Donos – președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, și doamna Margareta Strestian – președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice.
Această vizită a avut ca obiectiv principal întărirea relațiilor de colaborare între structurile sindicale din Republica Moldova și instituțiile de formare profesională din România, în special în domeniul pregătirii personalului din sistemul penitenciar. Având în vedere că Școala din Târgu Ocna contribuie constant la formarea viitorilor angajați din penitenciarele moldovenești, parteneriatul cu această instituție reprezintă un exemplu de cooperare sindicală eficientă, în sprijinul dezvoltării profesionale, protecției drepturilor lucrătorilor și promovării standardelor europene în domeniul muncii.
Această inițiativă reflectă angajamentul ferm al organizațiilor sindicale din Republica Moldova pentru promovarea dialogului social, susținerea educației profesionale continue și crearea unor condiții mai bune pentru salariați, atât în plan național, cât și prin parteneriate internaționale.