Sindicaliștii organizează un miting de protest în fața clădirii Parlamentului Republicii Moldova

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a afirmat în cadrul conferinței de presă de astăzi că intenționează să picheteze luni, 6 decembrie curent, între orele 9:30 – 11.30, sediul Parlamentului Republicii Moldova dacă nu va fi luată în considerație revendicările sindicaliștilor din sistemul bugetar privitor la decizia de a constrânge salariații-membri de sindicat din sectorul bugetar în dreptul lor de a beneficia de premiul anual, prevăzut la art. 211 din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Or, prin aprobarea în cadrul ședinței Guvernului din 3 decembrie 2021, a avizelor la amendamentele proiectelor Legii bugetului de stat pentru anul 2022 și Legii pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală pentru anul 2022), premiul anual pentru salariații din sectorul bugetar pentru anul 2020 nu va fi achitat. Concomitent, la propunerea Guvernului se va menține aplicarea actualei prevederi din art. 211 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit căreia premiul anual va fi achitat personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul de gestiune, deși în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2022, aprobat de Guvern la 19 noiembrie curent și de Parlament în prima lectură, era prevăzută modificarea articolului menționat din lege, prin care personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității anului precedent, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv, fapt care permitea acordarea premiului anual și pentru rezultatele anului 2020.

Mai mult decât atât, la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022, se propune precizarea art. 3, lit. f) din proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022, care ar permite achitarea de către toate unitățile bugetare a premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2021 – în anul 2022, în cazul unei eventuale insuficiențe a mijloacelor financiare în anul 2021.

Astfel, examinând avizele Guvernului la amendamentele acestor legi anuale importante, putem concluziona despre lipsirea de dreptul de a beneficia de premiul  anual nu doar aferent rezultatelor anului 2020, dar și despre incertitudinea achitării premiul anual aferent anului 2021 în anul curent, fapt care este inadmisibil, mai cu seamă în contextual în care majorarea valorilor de referință este planificată de doar 5,6% – 5,9% în condițiile în care prețurile medii de consum doar în perioada a 10 luni ale anului 2021 au crescut cu 8,29%, urmând să crească până la finele anului, pornind de la majorarea tarifelor la resursele energetice care vor afecta puterea de cumpărare a populației în ansamblu.

În contextul celor menționate, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova solicită Parlamentului Republicii Moldova:

  1. Menținerea redacției propuse la pct. 4 al art.XIII (referitor la expunerea într-o nouă redacție a art. 211 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar) din proiectul Legii pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală pentru anul 2022) și votate în I lectură de către Parlament, prin care personalul din unitățile bugetare va beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității anului precedent, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv, cu intrarea în vigoare imediată a modificării date, fapt care ar permite acordarea premiului anual pentru rezultatele anului 2020.
  2. Alocarea mijloacelor financiare suplimentare pentru acordarea premiului anual pentru rezultatele anului 2020 în decembrie 2021, pentru salariații din sectorul bugetar.

Concomitent, sindicaliștii au solicitat organizarea la 6 decembrie 2021, cu începere de la ora 8.30, a unei întrevederi a conducerii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și președinților federațiilor sindicale din ramurile bugetare cu Președintele Parlamentului și Președinții comisiei parlamentare economie, buget și finanțecomisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie și comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media pentru discutarea subiectului în cauză.

 

Departamentul mass-media și relații internaționale

Sursa medie sindicate.md

PENTRU A PRIVI VIDEO a CONFERINŢEI DE PRESA APĂSAŢI AICI 

Ultimime stiri

Prev Next

Dec.01

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Ziua de 1 Decembrie marchează un moment istoric în care sărbătorim unitatea şi spiritualitatea unui popor cu valori şi tradiţii...

Read more

Nov.27

Tinerii sindicalişti s-au întrunit la seminarul cu genericul: “Sindicatele în protejarea drepturilor profesionale şi social-economice ale angajaţilor”.

Tinerii sindicalişti s-au într…

La data de 25 noiembrie 2022, Organizaţia de tineret din cadrul Sindicatului “Viitorul”, organizaţie membră a Federaţiei “Sindlex”, a desfăşurat...

Read more

Nov.23

Semnarea Contractului colectiv de muncă al Sindicatului „GARDIANUL”

Semnarea Contractului colectiv…

Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației „SINDLEX  și Administrația Națională a Penitenciarelor la data de 16 noiembrie 2022 au semnat...

Read more

Nov.01

Protecția social-economică  a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

Protecția social-economică a …

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute...

Read more

Oct.31

STOP PROTESTELOR VIOLENTE!

STOP PROTESTELOR VIOLENTE!

Sindicatul  “Demnitate” exprimă îngrijorarea în legătură cu  dezordinile în masă provocate de protestatarii agresivi la marșul de protest din 30 octombrie 2022,  și...

Read more

Oct.26

CONFERINȚA DE PRESĂ - 26 octombrie 2022

CONFERINȚA DE PRESĂ - 26 octom…

Federația Sindicatelor din Moldova  „Sindlex” și Sindicatul  „Demnitate” exprimă îngrijorare în legătură cu  dezordinile în masă provocate și organizate de participanții...

Read more

Oct.26

Ședința Consiliului Sindicatului "DEMNITATE"

Ședința Consiliului Sindicatul…

Astăzi, 26 octombrie 2022 liderii Sindicatului „DEMNITATE”, membrii Consiliului  s-au întrunit în format online, pe platforma ZOOM și au discutat...

Read more

Oct.23

APEL - Federația  „SINDLEX”

APEL - Federația „SINDLEX”

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, reprezentantul legal al angajaţilor din MAI, se adresează către protestatarii din faţa instituţiilor publice centrale...

Read more

Oct.23

APEL - Sindicatul  „DEMNITATE”

APEL - Sindicatul „DEMNITATE”…

Sindicatul  „DEMNITATE” exprimă îngrijorare în legătură cu dezordinile în masă provocate și organizate de unii oligarhi fugari din țară, care cu...

Read more

Oct.23

Vizita președintelui Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, în or.BACU

Vizita președintelui Federație…

În perioada 20-22 octombrie, curent dl Mihail LAȘCU, președintele Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" și omologul său, dl Nicolae GARAZ,...

Read more

Oct.17

Cooperarea internaţională deschide noi oportunităţi...

Cooperarea internaţională desc…

Sindicatul „Demnitate” organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „Sindlex” în perioada 12-15 octombrie  a.c. a fost  gazda unei reuniuni...

Read more

Oct.04

I EDIȚIE a SPARTACHIADEI RAIONALE UNGHENI

I EDIȚIE a SPARTACHIADEI RAION…

La data de 1 octombrie 2022, membrii de sindicat din organizațiile membre ale Federației “SINDLEX”  din raionului Ungheni au desfășurat...

Read more

Oct.04

Forumul IX al Comisiei de Tineret a CNSM

Forumul IX al Comisiei de Tine…

În perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022 liderii Organizației de Tineret a Federației „SINDLEX” au participat la Forumul IX...

Read more

Sep.25

SUNTEM ONORAȚI CA TE-AM CUNOSCUT

SUNTEM ONORAȚI CA TE-AM CUNOSC…

Cu profundă tristețe, Federația „SINDLEX” anunță decesul colegului nostru, prim-vicepreședinte al Federației, dl Alexandru GOBJILA. Un coleg, care și-a dedicat o...

Read more

Sep.21

CONDAMNĂM PROVOCAREA, INTIMIDAREA , ULTRAGIEREA ORGANELOR DE ASIGURARE A ORDINII PUBLICE!

CONDAMNĂM PROVOCAREA, INTIMIDA…

COMUNICAT Sindicatul  «Demnitate»  exprimă îngrijorare în legătură cu  dezlănţuirea unor proteste  de către un partid parlamentar  şi condamnă   cazurile de  violenţă ...

Read more

Aug.26

Prin dialog social sunt identificate cele mai bune soluţii.

Prin dialog social sunt identi…

Urmare a modificării  art.124 al Codului muncii din luna iulie a.c., începând cu 01 septembrie, concediul parţial plătit pentru îngrijirea...

Read more

Aug.26

LA MULȚI ANI MOLDOVA!

LA MULȚI ANI MOLDOVA!

  Mult stimaţi colegi, Cu prilejul aniversării a 31 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova    Federaţia Sindicatelor din Moldova  „SINDLEX”, Vă adresează cele mai...

Read more

Aug.19

Cooperarea internațională în cadrul parteneriatului social

Cooperarea internațională în c…

Sindicatul “DEMNITATE”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova  “SINDLEX” în urma discuțiilor purtate la ședința EPU (European Police  Union)...

Read more

Aug.12

Protejarea drepturilor de muncă şi garanţiilor sociale ale funcţionarilor publici cu statut special

Protejarea drepturilor de munc…

Astăzi, 11 august, în incinta Institutului Muncii s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Protejarea drepturilor de muncă şi garanţiilor sociale...

Read more

Aug.01

COLABORAREA INTERNAȚIONALĂ A F…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul colaborării internaţionale şi la inițiativa Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliștilor din Turcia,  in...

Read more

Iun.07

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI- 2022

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI- 2…

În ajunul Zilei Sindicalistului și aniversării a celor 10 ani de la crearea Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” liderii şi...

Read more

Mai.17

Ziua Internațională a Familiei marcată la Ocnița

Ziua Internațională a Familiei…

Anual la 15 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Internațională a Familiei, pentru a sublinia importanța familiei și a...

Read more

Mai.17

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FAMILIEI - UNGHENI 2022

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FAMILIEI…

 Ziua Internațională a Familiei este marcată în fiecare an la data de 15 mai. Rolul acestei zile este de a...

Read more

Mai.07

MAI PRESUS DE TOATE ESTE  LEGEA !

MAI PRESUS DE TOATE ESTE LEGE…

În aceste  zile  de  odihnă și sărbătoare oficială cu conotații de înaltă intensitate emoțională și comemorativă, angajații MAI sunt non-stop la datorie, monitorizând procesul...

Read more

Apr.29

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SOLIDARITĂȚII OAMENILOR MUNCII-1 MAI

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SOLIDARI…

STIMAȚI COLEGI!  Cu prilejul Zilei Internaţionale  a Solidarităţii oamenilor muncii -  1 Mai, Comitetul Federal al Federației  „SINDLEX” Vă adresează cele mai calde...

Read more

Apr.05

,,ÎN VIITOR CU DEMNITATE’’ - motoul Conferinței a III a Federației „SINDLEX”

,,ÎN VIITOR CU DEMNITATE’’ - m…

La data de 05 aprilie 2022, Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, şi-a desfășurat cea de-a  III-a Conferinţă a Federaţiei, care...

Read more

Mar.22

Protecția socială și de sănătate a femeiilor sindicaliste   din cadrul Asociației sindicale raionale Ocnița

Protecția socială și de sănăta…

La data de 22 martie 2022 curent Asociația sindicală raională Ocnița din cadrul Sindicatului ”VITORUL”, organizație membră a Federaţiei ”SINDLEX”,...

Read more

Mar.09

SĂRUT FEMEIE MÂNA TA!

SĂRUT FEMEIE MÂNA TA!

Милые, нежные, прекрасные женщины  Федерации Профсоюзов Молдовы «SINDLEX»! От всей души разрешите вас поздравить прекрасным женским днем -  8 Марта. Пусть этот...

Read more

Mar.06

VIZITA CONDUCERII FEDERAȚIEI ”SINDLEX” LA POSTUL VAMAL PALANCA

VIZITA CONDUCERII FEDERAȚIEI ”…

Mihail LAȘCU, președintele Federației ”SINDLEX” împreună cu președintele Sindicatului ”FRONTIERA”, dl Vasile BÎNZARU și președintele Sindicatului ”SALVATORUL”, dl Gheorghe BIVOL...

Read more

Mar.02

EROII NU MOR NICIODATĂ !

EROII NU MOR NICIODATĂ !

Astăzi,  02 martie 2022 se împlinesc 30 de ani de la începutul  Conflictului  armat de pe Nistru.  E o  zi ...

Read more

Feb.24

Semnarea Contractului colectiv de muncă al  Sindicatului “SALVATORUL” al MAI pentru anii 2022-2027

Semnarea Contractului colectiv…

Sindicatului „SALVATORUL”, organizație membră a Federației „SINDLEX și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI la data de 18...

Read more

Ian.31

Comitetului Federal al Federației „SINDLEX”-  bilanțul de activitate în anul 2021

Comitetului Federal al Federaț…

   Tradițional la început de an, Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”își face bilanțul activităților desfășurateși examinează rezultatele obținute. Astfel,...

Read more

Ian.21

Briefing de presă susținut de către Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco - 20 ianuarie 2022

Briefing de presă susținut de …

  Briefing de presă susținut de către Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, privind activitățile ce urmează să fie realizate de subdiviziunile...

Read more

Ian.13

Prevederile legislației în domeniul salarizării, în vigoare de la 1 ianuarie 2022

Prevederile legislației în dom…

1.Principalele modificări ale Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar sunt: S-a modificat noțiunea de bază “funcție...

Read more

Dec.30

Conducerea Sindicatului “VIITORUL” a prezentat rezultatele activităţii sale desfăşurate în anul 2021

Conducerea Sindicatului “VIITO…

  Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit marţi, 28 decembrie 2021,...

Read more

Dec.24

Bilanț de an al Sindicatului ”DEMNITATE”

Bilanț de an al Sindicatului ”…

  Sindicatul „Demnitate” la data de 22 decembrie s-a întrunit  în plenara Consiliului sindicatului lărgită, cu participarea  partinerilor sociali.  Să-şi impărtăşească...

Read more

Dec.17

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

  STIMAȚI COLEGI! În numele Prezidiului Consiliului Sindicatului “DEMNITATE” şi al meu personal, cu ocazia sărbătorii profesionale     – ZIUA POLIŢIEI NAŢIONALE,  adresez sincere felicitări...

Read more

Dec.05

Sindicaliștii organizează un miting de protest în fața clădirii Parlamentului Republicii Moldova

Sindicaliștii organizează un m…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a afirmat în cadrul conferinței de presă de astăzi că intenționează să picheteze luni,...

Read more

Nov.30

Asigurarea și protecția funcționarilor cu statut special

Asigurarea și protecția funcți…

   90 de sindicaliști din cadrul organelor de forță au participat la webinarul  cu genericul “Asigurarea protecției sociale și dreptul la...

Read more

Nov.24

PARTENERIATUL SINDICAL MOLDO-LITUANIAN

PARTENERIATUL SINDICAL MOLDO-L…

  Mișcarea sindicală nu are hotare, obiectivele principale fiind identice necesităților salariaților întregii lumi. Principiile de bază a sindicalismului rămân a...

Read more