22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani de la crearea sa în data de 6 iunie 2002. Cu acest prilej, președinta Sindicatului DEMNITATE, secretarul general al Federatiei Sindicatelor din Moldova SINDLEX Angela Otean a participat in sedinta festiva.
În discursul său, directorul CNA, Alexandr Pînzari, a specificat că instituția are o responsabilitate enormă în fața societății, pe care trebuie s-o protejeze de elementele nocive și de riscurile care pot atenta la siguranța cetățenilor. Potrivit șefului CNA, instituția dispune de capacitățile și potențialul necesar ca să poată executa această misiune, iar pe parcursul a 22 de ani a demonstrat prin fapte că efectivul Centrului este unul profesionist și dedicat meseriei.
Alexandr Pînzari: ”Avem o misiune extrem de importantă și complicată de realizat. Corupția a fost declarată drept amenințare la securitatea statului. De aceea lupta împotriva acestui fenomen este o mare responsabilitate care îi revine Centrului Național Anticorupție. De capacitățile și dedicația noastră depinde prezentul și viitorul societății noastre. În ultimii doi ani, țara noastră parcurge o perioadă dificilă, având un război la hotar. Această nenorocire a vecinilor noștri a deschis porțile și pentru o serie de crime care implică fluxuri de bani murdari, scheme financiare și tentative de a influența unele procese. Noile competențe atribuite Centrului Național Anticorupție ne-au oferit mai multe posibilități de a documenta asemenea infracțiuni. Avem dosare complexe în care am reușit să contracarăm tentativele de introducere a milioane de lei în țară și să blocăm folosirea ilegală a acestor bani. Vă îndemn să fiți la fel de vigilenți și să munciți la fel de profesionist în această direcție”.
Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu a avut un mesaj pentru efectivul CNA: ”Vă îndemn să fiți și mai hotărâți în lupta cu corupția mare, deoarece oamenii cu care vorbesc zilnic vor dreptate și finalitate pe dosarele mari. Vă asigur că aveți susținerea Parlamentului pentru a îndeplini mai departe, cu tenacitate și mândrie, atribuțiile de serviciu în interesul statului și în beneficiul oamenilor”.
Mesaje de felicitare cu ocazia aniversării CNA au fost transmise de către Procurorul General, Ion Munteanu, Președintele Comisiei parlamentare securitate și ordine publică, Lilian Carp și presedinta sindicstului DEMNITATE dna Angela Otean.
Dna Otean a reiterat sustinerea sindicatului și conjugarea eforturilor privind îmbunătățirea conditiilor de munca și a pachetului social angajatilor CNA. De asemenea dânsa a apreciat dialogul si parteneriatul social dintre institutiile noastre.
La Mulți Ani CNA !
În cadrul evenimentului festiv, mai mulți angajați au fost menționați cu distincții și diplome oferite de Președinție, Parlament și Guvern. De asemenea, ofițerii cu rezultate remarcabile în activitate s-au ales cu diferite mențiuni instituționale.
 
 
 
 
 
 
 
 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more

Nov.16

Colaborare instituțională dintre Sindicatul „Viitorul” și Ministerul Educației și Cercetării

Colaborare instituțională dint…

La dat de 16 noiembrie 2023, în scopul identificării soluțiilor la problemele cu care se confruntă cadrele didactice, personalul didactic...

Read more

Oct.23

Sindicalism fără frontiere - etapa a II

Sindicalism fără frontiere - e…

În  perioada 20-22 octombrie a.c., Consiliul Sindicatului ,,Demnitate”, însoțiți de echipa de fotbaliști din rândul membrilor de sindicat,  s-au aflat...

Read more

Oct.17

Avem aceleași scopuri sindicaliste-de a asigura membrilor noștri de sindicat respectarea drepturilor de muncă, și un pachet social motivant!

Avem aceleași scopuri sindical…

La invitația președintelui Sindicatului angajaților poliției din Lituania, dnei Roma Katinienė, ca urmare a unei colaborări fructuoase intre entitățile sindicale...

Read more

Oct.16

SCHIMB DE BUNE PRACTICI DINTRE FEDERAȚIA „SINDLEX”și IEMF

SCHIMB DE BUNE PRACTICI DINTRE…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul colaborării internaţionale şi conform Acordului de colaborare cu Federaţia Internaţională Eurasiatică a Metaliștilor...

Read more

Oct.17

Sindicatul "GARDIANUL" a semnat Acordul de cooperare cu Sindicatul  de profil din Lituania

Sindicatul "GARDIANUL…

La data de 13 octombrie 2023, Sindicatul “Gardianul”, organizație membra a Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, în persoana președintelui dl...

Read more

Oct.17

Sindicatul "DEMNITATE" organizație membră a EPU. Congresul (Adunarea Generală) -10 octombrie 2023

Sindicatul "DEMNITATE…

În data de 10 noiembrie, la Berlin, s-a desfășurat Congresul (Adunarea Generală) a Uniunii Europene a Polițiștilor sindicaliști (EPU).    Sindicatul “Demnitate”...

Read more

Sep.25

Federaţia ”SINDLEX” participantă la Spartachiada a VI–a a CNSM

Federaţia ”SINDLEX” participan…

În perioada 22-24 septembrie 2023,  Federaţiei ”SINDLEX” a participat la ediția a VI-a a Spartachiadei Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din...

Read more

Sep.11

Forumul „MAREA FAMILIE SINDICALĂ” organizat de Sindicatul “GARDIANUL”

Forumul „MAREA FAMILIE SINDICA…

Sindicatul „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, a organizat în perioada 8-9 septembrie 2023, Forumul liderilor sindicali...

Read more

Aug.28

Spartachiada Federației „Sindlex” Ungheni - ediția a II

Spartachiada Federației „Sindl…

Comunicarea și promovarea modului sănătos de viață a fost sloganul celei de-a II ediții a Spartachiadei  Federației „SINDLEX” Ungheni, care...

Read more

Aug.21

Instruirea internațională 2023

Instruirea internațională 2023

În perioada 12-20 august 2023 delegația sindicală din cadrul Sindicatului „Demnitate” și Asociației Sindicale „Gardianul” s-au aflat în or.Ankara, Turcia,...

Read more

Iul.17

Colaborarea internațională a Sindicatului “VIITORUL”

Colaborarea internațională a S…

Liderii sindicali ai Sindicatului Angajaților din Învățământ și Educație “VIITORUL”, organizație membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în cadrul...

Read more

Iul.05

Comunicat de presă privind  protecția social-economică  a funcționarilor publici cu statut special, obiectiv primordial al sindicatului

Comunicat de presă privind pr…

În calitate de  reprezentant oficial al angajaților, membri de sindicat din cadrul organelor de  drept, care  în virtutea  funcțiilor deținute...

Read more

Iul.01

MESAJ DE CONDOLEANȚE

MESAJ DE CONDOLEANȚE

 Căzut la datorie!  Polițistul de frontieră Serghei Muntean, 31 de ani. Nu se va mai întoarce niciodată acasă de la serviciu...

Read more

Iun.19

Colaborări instituționale - parteneriate durabile și cu sens

Colaborări instituționale - pa…

În perioada  16-17 iulie în  cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, pe platoul de la  Goian, s-a desfășurat un complexde  activități cu scop de consolidare a   capacităților...

Read more

Iun.05

Familia sindicalistă-2023

Familia sindicalistă-2023

La data de 3 iunie 2023 organizațiile membre ale Federației “SINDLEX” din raionul Ungheni, Sindicatul “Demnitate”, Sindicatul “Frontiera”, Sindicatul “Salvatorul”,...

Read more

Iun.10

MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ

MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SIN…

Astăzi, 10 iunie 2023, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat și petrecut pe stadionul "Dinamo" o activitate cultural-sportivă "Mama,...

Read more

Mai.22

Perspective și noi scopuri în realizarea obiectivelor trasate de Sindicatul „GARDIANUL”

Perspective și noi scopuri în …

Sindicatul „GARDIANUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de 22  mai 2023 a desfăşurat şedinţa Plenară...

Read more

Mai.19

Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2023-2028  semnat dintre Sindicatul “DEMNITATE” și Inspectoratul General al Poliţiei

Contract Colectiv de Muncă pen…

Astăzi, 19 mai 2023, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2023-2028 între Inspectoratul General al Poliţiei al...

Read more