COLABORARE INTERNAȚIONALĂ
Astăzi, data de 12 iunie 2025, în Cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a avut loc întrunirea între reprezentanții Sindicatului de profil penitenciar din Irlanda și conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. Scopul principal al întâlnirii a fost consolidarea cooperării internaționale în domeniul protecției drepturilor salariaților din sectoarele de ordine publică și securitate, precum și schimbul de bune practici sindicale.
Delegația irlandeză, condusă de Karl Dalton, secretar general și colegul său Mark Morrison, ofițer de penitenciare s-a întîlnit cu dna Angela OTEAN, Președinta Federației „SINDLEX”, dl Grigore Romanciuc, secretar general al federației și dna Iuliana Strunga, secretar general adjunct al federației, vicepreședinta Sindicatului “GARDIANUL”.
Discuțiile s-au axat pe schimbul de experiență în reprezentarea drepturilor profesionale ale angajaților și perspective de colaborare.
Suntem onorați să împărtășim experiențele noastre cu colegii din Irlanda și să învățăm unii de la alții.
CNA - 23 de ani de activitate
Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani de la fondarea Centrului Național Anticorupție.
În cadrul evenimentului, dna Președintă a adresat un mesaj de felicitare conducerii și angajaților Centrului Național Anticorupție, exprimând aprecierea față de eforturile depuse în lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept și promovarea integrității în instituțiile publice.
Federația „SINDLEX” susține ferm colaborarea instituțională și promovează valorile transparenței și legalității în toate structurile afiliate.
Felicitări Centrului Național Anticorupție pentru cei 23 de ani de activitate și dedicație în serviciul cetățenilor Republicii Moldova!
FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!
7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!
Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.
În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a organizat Forumul Sindical al Poliției de Frontieră cu genericul „Dialog, Unitate și Tradiție”.
Evenimentul a avut ca scop promovarea dialogului social constructiv între sindicat și conducerea IGPF, consolidarea coeziunii între membrii de sindicat, precum și valorizarea tradițiilor profesionale și culturale ale angajaților din domeniul Poliției de Frontieră.
Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"
STIMAȚI COLEGI,
Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor Sindicatului „GARDIANUL”.
Această aniversare marchează o recunoaștere a implicării, unității și determinării de care ați dat dovadă. Prin eforturile voastre constante, ați devenit o voce puternică în apărarea drepturilor și intereselor angajaților din sistemul penitenciar, contribuind activ la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la consolidarea demnității profesionale.
Vă dorim în continuare putere de muncă, solidaritate și succes în toate inițiativele viitoare!
La mulți ani, Sindicatului „GARDIANUL”!
Președinta Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”
Angela OTEAN
More Articles...
Subcategorii
Page 1 of 134
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

12345678910