La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor publice locale din raionul Ungheni, care s-a desfășurat în incinta…
Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă, de 63 de…
În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela OTEAN și Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual…
Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne,…
Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN, membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova…
În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara, Turcia, în cadrul unei colaborări internaționale, având tema: „Activitatea sindicatelor…
De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a întrunit la Forumul liderilor sindicalii, în perioada 7-9 iunie curent, la casa de…
Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani de la crearea sa în data de 6 iunie 2002.…
La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și eu - familie sindicalistă", care s-a desfășurat la CSC "Dinamo"…