INIȚIEREA DIALOGULUI SOCIAL
Astăzi, 22 martie 2019 în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, MAI s-a întrunit în şedinţa de lucru Comisia de dialog social „angajator-salariați” la care a participat conducerea Sindicatului “DEMNITATE” dna Angela OTEAN, dl Alexandru GOBJILA, dl Valeriu BOTNARI şi conducerea și reprezentanții Inspectoratul General al Poliţiei, MAI dl Alexandru PÎNZARI, dl Andrei ZAGOREANU, dl Ștefan DOLINȚĂ și dl Sergiu ȚURCANU.
În cadrul acestei Comisii s-au abordat următoare chestiuni, așa ca: monitorizarea nivelului de aplicare a prevederilor Contractului colectiv de muncă pentru anii 2018-2023; tabelarea și achitarea orelor suplimentare; remunerarea muncii în zilele de odihnă, de sărbătoare și pe timp de noapte; cumularea funcțiilor temporar absente; amendarea Legii 288 în vederea întroducerii dreptului funcționarului public cu statut special la norma de hrană.
Totodată, dl Alexandru Pînzari, șeful Inspectoratului General al Poliției, MAI a înmînat Diploma de Onoare dlui Alexandru Gobila în semn de recunoștință pentru merite deosebite în consolidarea mișcării sindicaliste și cu aniversarea jubileului de 70 de ani.