ADRESAREA SINDICATULUI „DEMNITATE”

Prezidiul Sindicatului „Demnitate”, în calitatea sa de reprezentant legal al membrilor de sindicat, funcţionari publici cu statut special din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei al MAI, în urma evenimentelor  de protest  al cetăţenilor  din  comuna Costeşti şi alte sate din data de 13 ianuarie, în faţă Inspectoratului de Poliţie din raionul Ialoveni, ca urmare a discursurilor  dlor deputaţi în Parlamentul RM dl Petru Frunză şi Liviu Vovc, vine cu următorul APEL.

Considerăm inoportună  scoaterea devidentelor  politice pe seama unei tragedii comise în comuna Costeşti, soldată cu decesul unui tânăr,  drama unei familii ce-şi deplânge ruda pierdută, reieşind din principiile moralităţii şi respectului faţă de cetăţenii.  Crima respectivă denotă situaţia reală a infracţionalităţii în ţară şi este rezultatul  unor politici  sociale şi economice  distructive în timp, care  se soldează la moment, cu  agresivitate  sporită în rândul tinerilor.

Ritorica politică a dlor deputaţi, ascunşi după imunitatea  parlamentară, învinuirile grave şi nefondate aduse în adresa Poliţiei în general, şi  angajaţilor IP Ialoveni în special,    influenţarea  mulţimii  adunate în vederea formării unei opinii publice denigratoare în societate  referitor la  activitatea poliţiştilor, gradului lor de incoruptibilitate, tensionează şi mai  mult   situaţia şi aşa dificilă în poliţie, în condiţiile când   această instituţie publică de importanţă majoră se confruntă cu  o lipsă  impunătoare de cadre, cu  concedieri masive  pe motiv de  salarizare insuficientă şi  muncă supra program.

Poliţia nu serveşte formaţiunile politice, ea protejează cetăţenii de infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi patrimoniale. Poliţia este apolitică şi asigură ordinea publică, respectând prevederile jurământului dat poporului şi tării, aşa cum au făcut în toţi anii de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, indiferent, care formaţiuni politice au fost la guvernare. În această ordine de idei, în calitatea sa de reprezentant legal al angajaţilor din poliţie, membri de sindicat, solicităm neimplicarea politicului în activitatea  Poliţiei.

Justiţia nu se face în stradă,  respectiv   acţiunile de  protest  de ieri, nu pot influenţa  nici de cum  efectuarea corectă a investigaţiilor şi documentarea cazului dat, dar şi a altor  contravenţii şi infracţiuni comise de răufăcători.  Pentru aceasta sunt organele competente. Nu credem, că domnii deputaţi şi organizatorii acestui protest nu au cunoscut acest lucru. Rolul acestora este  din contra de a fortifica rolul, importanţa şi  capacitatea  acestor  instituţii, dar şi cele din sistemul  educaţional, administrare publică locală, ca astfel de cazuri să fie curmate din start. Or,  spectatorii acestui caz de maltratare a tânărului, soldat cu deces, ne vorbesc despre indiferenţă  colegilor, semenilor  unul faţă de altul, inacţiunea acestora demonstrează nivelul de conştiinţă  cetăţenească.

În concluzie,  venim cu chemarea către toată societatea, de a nu se antrena în acţiuni nefondate ce denigrează imaginea Poliţiei,  să se manifeste  respect reciproc, întru realizarea dreptului la exprimarea şi opinia publică, să nu instige   şi provoace organele de asigurare şi menţinerea ordinii publice şi securităţii cetăţenilor, şi statului.

 Din  numele Prezidiului Consiliului Sindicatului  „ DEMNITATE”

                    

 Angela Otean, preşedinte

 

 

 

 

 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.25

Acord de colaborare dintre Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" și  Federația PUBLISIND

Acord de colaborare dintre Fed…

Astăzi, 25 iunie 2025,  Federația Sinidicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federația PUBLISIND din România, ca urmare a unor negocieri bilaterale,...

Read more

Iun.24

Consolidare, cooperare și inițiativă: prioritățile Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”

Consolidare, cooperare și iniț…

Astăzi, 24 iunie 2025, cu prilejul Zilei Universale a Iei, în incinta Institutului Muncii a avut loc Ședința Plenară a...

Read more

Iun.23

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIULUI PUBLIC

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIU…

Astăzi, 23 mai 2025, comunitatea internațională sărbătoreste Ziua Serviciilor Publice, sărbătoare lansată de EPSU, care pledează pentru servicii publice puternice, accesibile și...

Read more

Iun.20

Femeile sindicaliste din Republica Moldova și România unesc eforturile pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă

Femeile sindicaliste din Repub…

În perioada 18–19 iunie 2025, președinta Federației “SINDLEX”, dna Angela Otean și membrele Comisiei de Femei a Confederației Naționale a...

Read more

Iun.17

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” condamnă cu fermitate orice formă de violență îndreptată împotriva forțelor de ordine

Federația Sindicatelor din Mol…

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își exprimă profunda îngrijorare și se pronunță ferm în legătură cu evenimentele violente care au...

Read more

Iun.12

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

 Astăzi, data de 12 iunie 2025, în Cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a avut loc întrunirea între reprezentanții...

Read more

Iun.09

CNA - 23 de ani de activitate

CNA - 23 de ani de activitate

Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani...

Read more

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more