Polițistul de sector - reduta I al Poliției

Prezidiul Sindicatului „Demnitate” salută iniţiativă Inspectoratului General al Poliţiei, Ministerului Afacerilor interne, Guvernului RM, în ceea ce ţine de  suplinirea  funcţiilor de poliţişti  de sector  şi majorarea salarială  a angajaţilor din segmentul respectiv de personal.

Reforma  Poliţiei   nu trebuie percepută ca un  element sacru,  la care nu trebuie de  atentat cu modificări şi ajustări, care ar  produce efecte benefice sistemului şi   comunităţii. Evaluarea    instituţională a   segmentului ordine publică a  scos la iveală  lacune, care  necesită a fi   reparate, iar instituirea unor funcţii de  poliţişti  de sector din categoria de subofiţeri şi un salariu demotivant a provocat  un vid  instituţional.  Salariul  mediu al unui  poliţist de sector  în grad de agent de poliţie este  în jur de 5000 lei, fapt pentru care  această funcţie  nu  este atractivă  şi care în cele mai multe cazuri rămân vacante,  punând o presiune şi mai mare pe umerii  sectoriştilor în exerciţiu, care acoperă volumul de muncă  a  posturilor vacante din sectoarele de poliţie. 

Faptul,  că astăzi  există voinţă  instituţională şi guvernamentală  de a  ajusta lucrurile şi a îmbunătăţi situaţia  la compartimentul dat este salutabil, îl susţinem şi încurajăm tinerii să asceadă pe astfel de poziţii pentru  a  creşte profesional  în poliţie.

Cât priveşte,  reacţia  neînţeleasă a  unor  organizaţii neguvernamentale care se opun acestei iniţiative, considerăm că  sunt  percepţii greşite.

Un poliţişti de sector este  prima redută  a  Poliţiei  în  comunicarea cu  cetăţenii.  Cunoaşterea legislaţiei, abilitatea de comunicare,  pregătirea  rofesională,  implicarea lui în prevenirea infracţiunilor,  respectul lui  în societate, depinde  care este plusvaloare  acestuia în  raport cu   funcţia deţinută.  Evident, că la astfel de funcţii  trebuie să  aspire  candidaţi care ar întruni maximul de cerinţe şi competenţe profesionale, ar avea de-a lungul activităţii o posibilitate de creştere în carieră şi grade speciale, şi ar fi motivat de un  pachet social şi un salariu începător  care ar constitui cel puţin salariul  mediul pe economie pentru anul de referinţă, ceea ce pentru anul 2020 constituie  7953 lei.

Pe lângă aceasta, reiterăm  poziţia sindicatului  în vederea majorării salarizării  poliţiştilor,  în deosebi ai celor din funcţii de execuţie, cu reevaluarea   coeficienţilor  de salarizare şi majorarea  claselor de salarizare.

Comunicăm  ferma convingere a Sindicatului „Demnitate” de susţinere a  iniţiativei  de a majora statul de personal  din  domeniul ordine publică cu noi funcţii de poliţişti de sector, cât şi identificarea   majorării salarizării acestora pentru  suplinirea funcţiilor vacante cu crearea condiţiilor adecvate de muncă, prin asigurarea cu  echipament şi  tehnică,  şi respectarea  sănătăţii şi securităţii muncii.

 Cerem scoaterea moratoriului de pe plata pentru cumularea de funcţii în Poliţie şi solicităm  tabelarea orelor suplimentar muncite de poliţişti cu achitarea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare.

           Prezidiul Sindicatului „Demnitate”

 

11  februarie 2020

Ultimime stiri

Prev Next

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more