Noi obiective de conlucrare dintre Sindicatul "FRONTIERA" și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
La data de 12 februarie 2021, în cadrul ședinței Plenare a Consiliului Sindicatului “FRONTIERA”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a fost analizată activitatea Sindicatului pe parcursul anului 2020, fiind trasate obiective pentru anul curent, 2021.
Totodată, în cadrul ședinței s-a menționat parteneriatul stabilit dintre Sindicatul “FRONTIERA” și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Ședința a debutat cu menționarea și abordarea obiectivelor stipulate în noul Contract colectiv de muncă pentru anii 2021-2026, semnat recent dintre Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Sindicatul “FRONTIERA”. Contractul va reglementa raporturile sociale, clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, garanțiile Sindicatului, precum și angajamente reciproce ale parteneriatului.
Prezent la întrunire, șeful interimar al IGPF, Petru Corduneanu a adus mulțumiri membrilor sindicali pentru implicare și rezultate productive. „Am puțin timp de când sunt membru al familiei Poliției de Frontieră, dar am reușit să studiez evoluția colaborării cu Federația Sindicală. Dintre toate structurile de forță, pot spune cu certitudine că sunteți cei mai disciplinați la capitolul profesionalism și cooperare, apreciez mult acest lucru. Sunt ferm convins că și în viitor ne vom unifica eforturile spre realizarea obiectivelor propuse. Aveți toată susținerea din partea mea și sunt deschis la dialog cu fiecare în parte” a conchis generalul-maior Corduneanu.
Președintele Federației Sindicale din Moldova ”SINDLEX”, Mihail Lașcu a exprimat recunoștință întregului efectiv al IGPF pentru munca prodigioasă și implicare activă în perioada pandemică, dar și pentru receptivitate din partea conducerii Poliției de Frontieră și nemijlocit președintelui AS ”Frontiera”, Vasile Bînzaru. Totodată, a evocat parteneriatul de succes, existent cu Ministerul Afacerilor Interne, prin susținerea continuă din partea ministrului de Interne Pavel Voicu.
Organizațiile sindicale din cadrul Sindicatului care s-au remarcat prin activitate în anul de referință au fost premiate și apreciate cu diplome.