ÎN SUSŢINEREA COMPANIEI NAŢIONALE DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

   
 Federaţia Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” fiind o parte componentă a parteneriatului social la nivel de ramură, fondatorul căreia este Sindicatul “DEMNITATE”, în scopul efectuării controlului asupra respectării legislaţiei muncii şi al altor norme ale dreptului muncii, în baza art.386 al Codului Muncii al

     Republicii Moldova a constituit Inspecţia Muncii proprie a Federaţiei “SINDLEX”.

  Prin urmare, la data de 17 aprilie 2013 aceste prevederi au fost stipulate în Modificările şi completările la Convenţia colectivă (nivel de ramură) pe anii 2010-2015, care au permis de a sesiza procesul de securitate şi sănătate în muncă a membrilor de sindicat.

   În baza acestor modificări au fost numiţi în fiecare organizaţie primară din cadrul Federaţiei „SINDLEX” şi inclusiv din Sindicatul “DEMNITATE”, împuterniciţi pentru securitatea şi sănătatea în muncă, ceia ce a dat posibilitate să se efectuieze, în mod independent, în cadrul organizaţiilor sindicale primare, expertiza condiţiilor de muncă şi a asigurării securităţii la locul de muncă.

    Ca susţinători ai Companiei Naţionale de Securitate şi Sănătate în Muncă, Sindicatul  “Demnitate”, în scopul instruirii şi informării a organizat şi desfăşurat  la data de 17 septembrie 2013,  în incinta Inspectoratului de Poliţie al mun.Bălţi un seminar cu genericul: “Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Asigurarea dreptului salariaţilor în muncă, care să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă”, la care au participat preşedinţii organizaţiilor sindicale primare şi împuterniciţii pentru securitatea şi sănătatea în muncă ai organizaţiilor sindicale primare ale tuturor Inspectoratelor de poliţie, din regiunea Nord a ţării.

     La lucrările seminarului, sus nominalizate, au luat parte şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, dl Mihail LAŞCU, şeful Inspecţiei Muncii al Federaţiei “SINDLEX”, dl Alexandru GOBJILA, vicepreşedintele Sindicatului “DEMNITATE”, dl Valeriu BOTNARI, inspectorul superior al Inspectoratului Muncii al Confederaţiei Sindicatelor din Moldova, dl Ion VARTIC.                         Cuvînt de iniţiere l-a avut dl Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei, care a remarcat că, în pofida activităţilor specifice ale poliţiei, obiectivul primordial a sindicatului în sfera securităţii şi sănătăţii în muncă este de a proteja colaboratorul de poliţie, ce se reglementează, primordial, de Codul Muncii al Republicii Moldova şi apoi de celelalte acte

legislative şi normative. În discursul său el a mai subliniat, că anume sindicatele, prin împuterniciţii săi sunt obligaţi să identifice şi  să informeze autorităţile competente cu privire la faptele de încălcare a legislaţiei, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

 Inspectorul superior al Inspectoratului Muncii CNSM, dl Ion VARTIC a dezvăluit conţinutul actelor atît legislative, cît şi celor  normative, ce reglementează astăzi securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor. Folosind exemple concrete din practica sa, dlui a explicat metodologia şi caracteristica de investigare a accidentelor la locul de muncă şi a răspuns la întrebările solicitate, dînd recomandări specifice. Totodată, participanţilor la acest seminar li s-a oferit un set de documente, ca sursă necesară în activitatea împuterniciţilor petru securitatea si sănătatea în munca.

 Rezumând rezultatele seminarului, seful Inspecţiei muncii a Federaţiei "SINDLEX", dl Alexandru GOBJILA a informat publicului despre specificul de conlucrare a împuterniciţilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă  cu conducerea inspectoratelor de poliţie, reprezentanţi ai serviciilor de specializare ale Ministerului afacerilor interne, Inspectoratul General de Poliţie, Inspectoratul de Stat al Muncii al Republicii Moldova şi a CNSM. El a solicitat ca împuterniciţii să posede un comportament obiectiv, insistent şi adecvat, atunci când efectuează controlul şi măsuri pentru protejarea securităţii şi sănătăţii membrilor de sindicat.

 

 

 

Ultimime stiri

Prev Next

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more