PARTENERIATUL SOCIAL LA NIVEL DE RAMURĂ ÎN ACŢIUNE

      Liderii sindicali din toate subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova , organizaţii membre  ale Federaţiei  Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, au avut joi, 10 martie, o întâlnire de lucru cu Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan şi conducătorii structurilor subordonate.

     S-a pus în discuţie un şir de probleme ce ţin de deficienţele în negocierea contractelor colective de muncă în cadrul unor unităţi, soluţionarea litigiilor de muncă  şi susţinerea juridică a angajaţilor, achitarea plăţilor pentru transportul public tuturor colaboratorilor subdiviziunilor MAI, asigurarea acestora cu locuinţe de serviciu, cu echipamentele necesare pentru activitatea profesională, dar şi accesul la asistenţa medicală.

     Potrivit lui Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei ”SINDLEX”, una dintre cele mai stringente probleme rămâne a fi remunerarea orelor de muncă suplimentare. ” Înţelegem că activăm în condiţiile unui buget auster, însă este necesar să găsim o soluţie la această problemă, asupra căreia insistăm de mai mulţi ani”, a spus el.

   La rândul său, Alexandru Jizdan, ministru al Afacerilor Interne, a apreciat conlucrarea partenerilor sociali din ramură, menţionând că sindicatele sunt cele care impulsionează și responsabilizează autorităţile în luarea unor decizii. ”Problemele cu care se confruntă angajaţii din sistem nu ne sunt străine și vom depune toate eforturile să le îmbunătăţim condiţiile de muncă. Una din preocupările noastre actuale este identificarea loturilor de pământ și resurselor necesare construcţiei spaţiului locativ de serviciu. Această iniţiativă are dreptul la viaţă şi vom insista pe realizarea ei”, a spus Jizdan.  S-a convenit să examinăm detaliat toate problemele expuse, pentru a găsi soluţii de alternativă și a asigura un pachet social mai bun și confortul necesar angajaţilor noștri.

    La finalul discuţiilor, partenerii sociali au convenit să asigure continuitate dialogului social, obiectivul cheie fiind protecţia social-economică a angajaţilor din sistem.

   În aceeaşi zi, şeful Departamentului Poliţiei de Frontieră, dl Dorin Purice, a avut o şedinţă de lucru cu membrii  Consiliului Sindicatului „Frontiera”, condus de dl Vasile Bînzaru.

Şeful Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, dl Mihai Harabagiu şi membrii  Consiliului Sindicatului „Salvatorul”, condus de dl Vitalie Mutaf au pus în discuţie problemele sociale cu care se confruntă angajaţii serviciului, cu expunerea disponibilităţii soluţionării acestora, în mod de lucru.

     Astfel, preşedinţii organizaţiilor sindicale primare, din cadrul Sindicatului ”DEMNITATE” (Inspectoratul General al Poliţiei al MAI), Sindicatului ”SindMAI” (Serviciul Pază de Stat al MAI), Sindicatului “FRONTIERA” (Departamentul Poliţiei de Frontiera a MAI), Sindicatului  “SALVATORUL” (Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI), preşedinţii Uniunii sindicale a Direcţiei Medicale MAI, Uniunii sindicale a Academiei de Poliţie „ Ştefan cel Mare”, Uniunii sindicale a Clubului Sportiv Central ”Dinamo”, organizaţii membre ai  Federaţiei Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX” au salutat această întrevedere şi au dat asigurări că toate mesajele expuse la această şedinţă vor fi transmise membrilor de sindicat.

 

 

 

 

Masa rotundă „Sindicatele în protecţia Femeiei”

,,La începutul tuturor lucrurilor mărețe se află o femeie”

  Primăvara plutește în aer.Ea este renaștere, un nou început.Începutul nu numai pentru natură, dar și pentru omenire. Dar ce fel de început fără femeie.Ziua în care Dumnezeu a creat femeia a fost cu siguranță o zi de primăvară.Și de atunci femeia a devenit forța motrice a vieții, o regină: nimic nu se face decît prin ea și pentru ea.

  La  data de 5 martie, 2016,  Consiliul Interramural Teritorial al Sindicatului din raionul Ocnița, împreună cu organizațiile  sindicale din raion: Sănătate, telecomunicații, cultură și agricultură, învăţămînt, sindasp,  uzina „Fiting”, „Paza de stat”, sincomservice, moldsindcoopcomerţ, red-nord-vest  au  au desfăşurat o masă rotundă consacrată  femeilor în ajunul sărbătorii de  8 martie. Au participar 80 femei. Activitatea s-a desfăşurat  în incinta restaurantului ,,Vivat”.  

  S-a discutat despre realizările și problemele cu care se confruntă femeile sindicaliste în activitatea lor zilnică în raion şi la nivel de Ţară. La eveniment  au fost invitaţi : preşedintele raionului Romaniuc Vasile, vicepreşedintele raionului Ţopa Andrei, specialist principal al Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, vicedirectorul   Agenţiei de Asigurare medicală regiunea nord- vest  D/a Liciu Natalia, preşedinta ONG de femei Zavidei Oxana, au participat doamne sindicaliste ale comitetelor sindicale din organizațiile membre ale Consiliului Interramural Teritorial al Sindicatului din raionul Ocnița.

  Masa rotundă a fost moderată de către doamna Sturzinschi Ecaterina, președinta CIT al Sindicatului din Ocnița. Doamna a vorbit despre prioritățile membrilor de sindicat în apărarea drepturilor salariaților, activitatea CITS Ocniţa în domeniul protecţiei membrilor de sindicat şi anume Doamnelor, propunerile CNSM la priectul Legii bugetului de asigurărilor sociale de stat pe anul 1016, Programul de Ţară privind Munca Decentă pentru anii 2016-2020.

  Ca invitați de onoare au fost președintele raionului Vasile Romaniuc, care a menţionat că  Consiliul raional în politica sa prioritar e respectarea legislaţiei  și crearea condiţiilor de muncă şi trai ai cetăţenilor din raion. Vicepreședintele Andrei Șopa, care au venit cu un cuvînt de felicitare către doamnele participante la masa rotundă şi le-a informat despre activitatea Consiliului raional în domeniul problemelor sociale din raion a menţionat că s-a îmbunătăţit condiţiile de activitate a instituţiilor preşcolere şi preuniversitare, reparaţie la spitaluil raional, acordat ajutor familiilor vulnarabile, se alimenteză din fondul raional 218 copii din clasele gimnaziale ect..

D/a Capmoale Lucia a vorbit despre actrivitatea şi condiţiile femeilor din direcţia Asistenţă Socială, serviciile acordate, problemele şi soluţionarea lor. D/a Liciu Natalia a vorbit despre Serviciile acordate şi problemele parvenite. Preşedinta ONG „Stimul ” Oxana Zavidei a vorbit despre serviciile acordate femeilor prezentînd telefoane de contact în caz de abuz de violenţă ori alte situaţii critice. Au adus un omagiu femeii mame, soție, prietenă, fiică și colegă. Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de către copiii Centrului de creație din Ocnița, îndrumați de domnul Simion Rînja și doamna Ana Suslina.Copiii au venit cu o suită de cîntece și dansuri.

  Sărbătoarea a continuat cu concursul devenit deja tradițional ,,Regina sindicalistă”.Obiectivele concursului fiind propagarea gustului estetico-cultural, al stimei și al respectului față de frumusețea spirituală și fizică a femeii, dar și promovarea activității sindicaliste în raion.La concurs au participat 7 tinere ce activează în una din organizațiile sindicale ce intră în componența CITS Ocnița.

  Probele de concurs au fost:

Prima probă ,,Grație și inteligență, la care concurentele și-au făcut prezentarea folosind poezia, cîntecul, gesticulația.

Proba a doua ,,Clipa siderală”La această probă concurentele au pregătit din timp un dans, cîntec, poezie.

Proba a treia ,,Inteligență”. La această probă concurentele au răspuns la 2 întrebări unde au demonstrat simț al umorului, nivelul inteligenței, cunoașterea structurilor sindicale, a activității sindicale, abilități de comunicare și găsire a soluțiilor din situații neprevăzute.

Proba a patra ,,E seară astrală”La această probă concurentele și-au demonstrat bunul simț și gust de a prezenta o rochie de seară, și în dependență de stilul rochiei, respectiv  coafura, machiajul, încălțămintea.

  Toate tinerele au fost bine pregătite, au dat dovadă de bun simț, creativitate, inteligență, deaceea juriului i-a revenit o misiune pe cît de onorifică, pe atît de dificilă. Dar concursul rămîne concurs și în final a fost aleasă ,,Regina sindicalistă anul 2016”, care a devenit Piscun Tatiana din gimnaziul Călărășeuca.  

Viceregină a fost desemnată Untu Andriana – cadru de sprigin din gimn. Grinăuţi- Moldova,

,,Miss „Intelegenţă”- Arseniuc Anna. Profesor de şimba rusă de la LT „Mihai Eminescu”

,,Miss Graţie”Guţu Olesea- educator la grădiniţa satul Ocniţa

,,Miss Receptivă ”-  bucătar la gimn. Hădărăuţi

,,Miss Activistă”- Colac Marinaeducatoare la  grădiniţa sat. Sauca

,,MissTandreţă”- Gorenciuc Elena cadru de sprigin la gimn. Vălcineţ.

Participantele au fost decorate cu medalii şi cadouri de preţ.

Titlurile au fost înmînate de către Președintele juriului- domnul președinte al raionului Ocnița, Vasile Romaniuc.Domnul Țopa Andrei a venit cu un cuvînt de felicitare pentru participante urîndu-le noi succese și realizări.

  Activitatea a finalizat cu o horă a tuturor participanților la masa rotundă și concursul ,,Regina sindicalistă”.Astfel de activități sînt binevenite, ele favorizînd promovarea unei colaborări și comunicări între membrele sindicaliste.

Bodiu Liliana, liderul organizației 

 

Negocieri în perteneriatul social

    La data de  26 februarie  a.c., conducerea Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în contextul realizării parteneriatului social cu MAI prin Comisia ramurală de consultări şi negocieri colective, în condiţiile menţinerii unui dialog social constructiv, a avut o întrevedere cu reprezentanţii MAI din comisia dată, în vederea examinării unor chestiuni ce ţin de executarea prevederilor stipulate în Convenţia Colectiva de Muncă (nivel ramural) pentru anii 2015-2020, încheiat între Federaţia „SINDLEX” şi Ministerul Afacerilor Interne.

   În cadrul întrevederii s-a discutat despre impactul negativ în urma nerespectării şi neîmplementării unor prevederi din Convenţia colectivă în domeniul achitării orelor suplimentar muncite, cumularea funcţiilor temporar absente, tergiversarea elaborării unui nomenclator a funcţiilor cu efort psiho-emoţional sporit, care ar da dreptul acordării unui concediu suplimentar  de pînă la 7 zile, identificarea oportunităţii majorarii salariale, etc.

    O chestiune ce îngrijorează Sindicatul este legată de politica parteneriatului cu duble standarde în vederea respectării garanţiilor pentru persoanele alese în organele sindicale şi neeliberate de la locul de muncă de bază, şi care urmează să fie discutată şi în continuare cu factorii de decizie a entităţilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne ce încalcă prevederile Legii Sindicatelor, a art.387 al Codului Muncii şi Convenţii Colective.  

  Comisia a ajuns la concluzia stabilirii mai frecvente a dialogului în domeniul negocierilor şi consultărilor la capitolul respectiv, cît şi abordarea cu mai multă responsabilitate a procedurilor de executare a prevederilor Convenţiei Colective de Muncă.  

 

 

 

Comemorarea victimelor conflictului armat din 1992 din Transnistria

 

2 martie a.c la Chişinău au fost comemorate victimele conflictului armat de acum 24 de ani din Transnistria, care a durat din martie până în octombrie 1992.  Preşedintele Federaţiei "SINDLEX" a participat la evenimentul şi a depus flori la monumente lui Ştefan cel Mare şi Sfînt şi a Mamei îndurerate.

 

 

Demararea lucrărilor Comisiei de dialog social

 

   La data de 26 februarie 2016  s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Comisiei de dialog social „angajator-salariat "  cu participarea conducerii şi a reprezentanţilor  Sindicatului  “DEMNITATE” şi a Inspectoratul General al Poliţiei al MAI.

 În cadrul acestei Comisii s-au abordat chestiuni precum examinarea neexecutării prevederilor Contractului colectiv de muncă pentru anii 2013-2015, nivelul de implementare a Contractului colectiv la nivel de unitate, cumularea funcţiilor temporar vacante, abordarea în contextul respectării Contractului colectiv de muncă, Legii cu privire la Poliţie şi statutul poliţistului nr.320 şi a Codului muncii, colaborarea instituţională şi neajunsurile în comunicare, examinarea instituirii mecanismului de colaborare eficientă Direcţia Juridică, Direcţia Resurse Umane, Direcţia Finanţă, Inspecţia de efectiv etc.

 

 

Subcategorii

Ultimime stiri

Prev Next

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more