Sindicatul „FRONTIERA” face bilanţul activităţii

Recent Asociaţia Sindicală „FRONTIERA” ,organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  petrecut  şedinţa Plenară  a  Consiliului Asociaţiei Sindicale  unde s-a făcut o evaluare a activităţilor sindicale de la întemeierea Sindicatului până în prezent, mai cu seamă a acţiunilor întreprinse pe parcursul anului curent şi a trasat principalele obiective pentru perioada următoare.

 La lucrările plenarei au fost prezenţi Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei „SINDLEX”, Angela Otean, secretar general al Federaţiei, Sergiu Suvac, şeful Direcţiei Juridice al Departamentului Poliţiei de Frontieră.

Lucrările plenarei a fost deschise  de dl. Vasile Bînzaru  Preşedintele Asociaţiei Sindicale„FRONTIERA” .

Putem constata că în această perioadă sindicatul nostru şi-a consolidat forţele, mărindu-şi numărul de organizaţii şi membri şi a devenit o structură eficientă în promovarea drepturilor sociale ale angajaţilor”, a declarat Vasile Bînzaru, preşedintele sindicatului „Frontiera”.

Potrivit  acestuia, una din cele mai importante realizări ale anului 2014 a fost încheierea Contractului colectiv de muncă pentru anii 2014- 2017, cu implementarea prevederilor acestea în activitatea curentă. Contractul prevede, printre altele, aplicarea sistemului de normare a muncii, stabilirea unor plăţi de stimulare şi compensare, plata orelor de lucru suplimentare, participarea obligatorie a reprezentanţilor sindicatelor ca observator la lucrările comisiilor anchetelor de serviciu şi altele.

Invitaţii la şedinţă au felicitat membrii şi conducerea sindicatului şi au apreciat eforturile depuse de către aceştia în perioada de activitate.

10.02.2015

 

 

 

Negocierea – metodă eficientă de soluţionare a conflictelor colective de muncă

 

 

 

Federaţia Sindicatelor din Moldova  „SINDLEX”  continuă pregătirea  activului sindical în vederea  ridicării nivelului de pregătire profesională în domeniul sindical. „Negocierea – metodă eficientă de soluţionare a conflictelor colective de muncă”a fost tema seminarului instructiv cu activul sindical   din cadrul Asociaţiei  Sindicale „Frontiera”, organizaţie membră a Federaţiei „SINDLEX”.

  Mihail Lascu, preşedintele  Federaţiei „SINDLEX” si dna Angela Otean, secretarul general al Federaţiei în calitate de formatori au  familiarizat liderii sindicali cu principiile  de bază ale parteneriatului social, constituirea şi dezvoltarea parteneriatului social la nivel de unitate, practica petrecerii negocierilor şi promovarea drepturilor sindicale.

La seminar au participat peste 30 lideri sindicali care au avut posibilitate de a face schimb de opinii şi  să discute situaţii practice  în soluţionarea conflictelor colective de muncă.

Participanţii  la seminar au apreciat măsura desfăşurată, ca una  necesară în procesul dezvoltării si consolidării activităţii sindicaliste şi stabilirea unui parteneriat social credibil.

9 februarie 2015

 

 

 

Şedinţa Plenară a Consiliului Sindicatului „Viitorul”

 

 

    Sindicatul Angajaţilor din Învăţămînt şi Educaţie „Viitorul” în incinta Institutului Muncii al CNSM a desfăşurat şedinţa Plenarei Consiliului Sindicatului „Viitorul”  la care au participat preşedinţii Asociaţiilor raionale şi municipale din cadrul sindicatului, membrii Consiliului şi activul sindical.

    Conform ordinii de zi membrii Consiliului au examinat informaţia Preşedintelui Sindicatului „Despre activitatea Prezidiului Consiliului Sindicatului în anul 2014” şi informaţia Comisiei de Cenzori cu privire la executarea bugetului sindical pentru anul 2014. A fost examinat şi aprobat bugetul sindical pentru anul 2015. Sa aprobat  componenţa Prezidiului Consiliului Sindicatului, structura şi schema de state a Sindicatului.


 Membrii Consiliului au aprobat convocarea Congresului IV al Sindicatului „Viitorul”  la data de 23 aprilie 2015. A fost aprobată ordinea de zi a Congresului şi norma de reprezentare a Asociaţiilor Sindicale municipale şi raionale la Congresul IV şi norma de reprezentare a Asociaţiilor în componenţa Consiliului Sindicatului.

     La lucrările Plenarei Consiliului Sindicatului au participat oaspeţi de onoare.

 

Prezidiul Consiliului Sindicatului „VIITORUL”

 

 

 

Drepturile sindicale. Rolul liderului sindical în promovarea dialogului social.

 

Federaţia Sindicatelor din Moldova  „SINDLEX” în perspectiva ridicării nivelului de pregătire profesională în domeniul sindical, la data de 04 februarie 2014 a organizat un seminar instructiv cu o tematică ce contribuie la creşterea calităţii liderilor sindicali în vederea dialogului social şi promovării drepturilor sindicale.

La eveniment au participat peste 40 de audienţi, iar tematica complexă le-a dat voie să discute situaţii practice şi teoretice din arta de negociere şi mediere în procesul parteneriatului social.  

Rolul premordial al unui lider sindical în activitatea sa este de a fi credibil şi de a reprezenta angajaţii într-o manieră legală, menţinînd dialogul social în limitele respectului reciproc.

Formatorii Mihail Lascu, preşedintele  Federaţiei „SINDLEX” si dna Angela Otean, secretarul general al Federaţiei, prin metode moderne de instruire a adulţilor au prezentat motivarea activului sindical în vederea necesităţii implementării în viaţa sindicală a tehnicilor moderne de mediere şi  negociere cu reprezentanţii angajatorului în condiţiile unor noi relaţii de munca impuse de modernizarea societăţii şi creşterea sporită a riscului globalizării.

La final, audienţii au apreciat activitatea ca una extrem de necesară în procesul dezvoltării si consolidării activităţii sindicaliste şi au solicitat continuitatea instruirilor întru dezvoltarea capacităţilor profesionale în domeniul sindical.

5.02.2015

 

 

 

 

RAPORTURILE JURIDICE DE MUNCĂ în vizorul Federaţiei „SINDLEX”

 

În incinta Institutului Muncii al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova la data de 23 ianuarie 2015, Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  petrecut seminarul cu genericul: „Raporturile juridice de muncă: drepturi şi obligaţiuni”.

     La acest seminar au participat preşedinţii Asociaţiilor sindicale raionale, municipale, membrii Consiliului Sindicatului şi  activul sindical al Sindicatului „Viitorul”.

     În cadrul acestei întruniri s-au abordat chestiuni privind:

-       reglementarea raporturilor juridice de muncă;

-       principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă;

-       drepturile şi obligaţiile de bază ale salariaţilor

-       încheierea, modificarea, suspendarea şi desfacerea contractului individual de muncă, libera asociere în sindicate, soluţionarea litigiilor individuale de muncă;

-       drepturile şi obligaţiile angajatorului.

-       încheierea contractelor, emiterea actelor la nivel de unitate, respectarea legii şi clauzelor contractului individuale de muncă şi contractului colectiv de muncă;

-       soluţionarea litigiilor individuale de muncă.

     În cadrul acestui seminar în calitate de expert a vorbit şi mediatorul dl Oleg Andrienco, preşedintele Sindicatului naţional al personalului din sistemul penitenciar al Ucrainei, care la rîndul său a accentuat  importanţa medierii în  procesul dialogului social.

    „Prin dialog social se pot obţine rezultate mai bune decît prin confruntare. Medierea oferă posibilitatea de a soluţiona într-o perioadă mai scurtă de timp conflictele colective de muncă, de a transforma o situaţie nefavorabilă într-o oportunitate şi implicit de a reduce costurile unei relaţii conflictuale. Studiile realizate la nivel internaţional arată că folosirea medierii precum şi a altor căi alternative de soluţionare a conflictelor colective de muncă este în creştere” a precizat Oleg Andrienco.

    Participanţii la seminar au fost informaţi despre modificarea normativă care reglementează securitatea şi sănătatea în muncă.

    La fel, minuţios s-a răspuns la toate întrebările participanţilor la seminar, luînd în consideraţie şi sugestiile acestora.

 

 

 

Subcategorii

Ultimime stiri

Prev Next

Iul.03

Sindicatele la straja sănătății salariaților

Sindicatele la straja sănătăți…

În contextul preocupării continue pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și sănătate ale femeilor, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” în colaborare cu Platforma...

Read more

Iun.25

Acord de colaborare dintre Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" și  Federația PUBLISIND

Acord de colaborare dintre Fed…

Astăzi, 25 iunie 2025,  Federația Sinidicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federația PUBLISIND din România, ca urmare a unor negocieri bilaterale,...

Read more

Iun.24

Consolidare, cooperare și inițiativă: prioritățile Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”

Consolidare, cooperare și iniț…

Astăzi, 24 iunie 2025, cu prilejul Zilei Universale a Iei, în incinta Institutului Muncii a avut loc Ședința Plenară a...

Read more

Iun.23

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIULUI PUBLIC

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIU…

Astăzi, 23 mai 2025, comunitatea internațională sărbătoreste Ziua Serviciilor Publice, sărbătoare lansată de EPSU, care pledează pentru servicii publice puternice, accesibile și...

Read more

Iun.20

Femeile sindicaliste din Republica Moldova și România unesc eforturile pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă

Femeile sindicaliste din Repub…

În perioada 18–19 iunie 2025, președinta Federației “SINDLEX”, dna Angela Otean și membrele Comisiei de Femei a Confederației Naționale a...

Read more

Iun.17

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” condamnă cu fermitate orice formă de violență îndreptată împotriva forțelor de ordine

Federația Sindicatelor din Mol…

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își exprimă profunda îngrijorare și se pronunță ferm în legătură cu evenimentele violente care au...

Read more

Iun.12

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

 Astăzi, data de 12 iunie 2025, în Cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a avut loc întrunirea între reprezentanții...

Read more

Iun.09

CNA - 23 de ani de activitate

CNA - 23 de ani de activitate

Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani...

Read more

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more