Începutul noului an de studii la Academia de Poliție "Ștefan cel Mare"

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La data de 2 septembrie 2019 Mihail LAȘCU, președintele Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" a participat la deschiderea unui nou an de studii la Academia "Șefan cel Mare", organizație membră a Federației și organizație fondatoare a mișcării sindicaliste din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Această zi a fost consemnată tradițional de alinierea pe platou a studenţilor în pas de defilare, mesaje de felicitare din partea conducerii Academiei și a ministrului Afacerilor Interne, dlui Andrei Năstase.

La fel, în cadrul evenimentului angajaţii instituţiei trecuţi recent în rezervă şi-au luat rămas bun de la Drapelul de Luptă al Academiei „Ştefan cel Mare”.

Impactul educației asupra calității vieții

 

În ajunul începutului anului de studii, tradițional în luna august se desfășoară Conferințe pedagogice, la care  participă managerii instituțiilor de învățământ, cadrul didactic, elevi, invitați de onoare și reprezentanți ai conducerii Sindicatului „VIITORUL”.  

La fel și în acest an în perioada 22 - 30 august 2019  s-au desfășurat Conferințe pedagogice la care a participat dl Mihail Lașcu, președintele Sindicatului „VIITORUL”.

La data de 22 august dl Mihail LAȘCU a participat la Forumul pedagogic din  raionul Ungheni, cu tematica „Impactul educației asupra calității vieții”.

În cadrul acestui forum a participat ministra Educației, Culturii și Cercetării dna Nicolaescu-Onofrei, dl Alexandru Ciuvaga, președintele raionului,  dna Ludmila Guzun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și alți oaspeți de onoare.

 La Forum au fost consemnate rezultatele anului precedent, s-a desfășurat un dialog multidimensional, cu participarea a 5 grupuri reprezentative, la care participanții au venit cu soluții, propuneri, viziuni pentru reușita formării unui cetățean fericit în țara sa.

În raionul Ocnița dl Mihail Lașcu, președintele Sindicatului „VIITORUL” a fost la data de 30 august curent, unde la fel  s-a făcut analiza succeselor, realizărilor și factorilor ce au determinat obținerea acestora, au fost menţionate practicile bune ale cadrelor didactice. La fel, au fost identificate blocajele ce nu au permis obținerea rezultatelor dorite și atestate soluţiile de depășire ale acestora. 

La conferință, în cadrul dezbaterilor pe marginea raportului, au fost înaintate problemele cu care se confruntă actorii implicaţi în procesul educaţional şi au identificat căile de soluţionare. De asemeni,  au fost prezentate rezultatele activității în atelierele organizate. În rezoluția Conferinței au fost luate angajamente colective pentru anul de studiu ce urmează, s-au concretizat rezultatele așteptate și s-au stabilit indicatorii de monitorizare, evaluare a rezultatelor.

 

Profesorul-agentul schimbării

 

La data de 29 august 2019 Casa de cultură  din or. Rezina a fost gazda Conferinței pedagogice a lucrătorilor din sistemului educațional, cu genericul „Profesorul - agentul schimbării”.

La conferință au participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ preșcolar     (educația timpurie), învățământ gimnazial și liceal, precum și lideri și reprezentanți ai autorităților publice locale. Invitații de onoare la conferință au fost: doamna Eleanora Graur, membru al Parlamentului Republicii Moldova, fost președinte al raionului, domnul Ghenadie Donos, președinte al Consiliului Federației Sindicale a Educației și Științei, domnul Alexander Gobjila, secretar general al Sindicatului  Angajaților din Învățămînt și Educație “VIITORUL”.

Un raport privind rezultatele anului de studii 2018-2019 doamna Lilia Lazăr, șefa Direcției Generale Învățămînt, Tineret și Sport a raportat succesele și problemele din sistemul de învățământ și a reprezentat o serie de sarcini care ar îmbunătăți calitatea studiului și a educației în condițiile societății moderne.    Domnul Alexander Gobjilă, secretarul general al Sindicatului “VIITORUL”, în cadrul conferinței,  s-a expus referitor la  formele și metodele de participare ale organelor sindicale care ar putea contribui la promovarea reală a schimbărilor necesare. În același timp, el a subliniat că sarcina principală la această etapă este controlul de către sindicate a cheltuielilor fondurilor bugetare alocate pentru dezvoltarea sectorului educațional. A menționat, că doamna Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării la întâlnirea cu activ sindical al Sindicatului „VIITORUL” din data de 22 august 2019, a acordat o atenție deosebită necesității identificării și informării imediate a conducerii ministerului, cu privire la toate încălcările identificate.

     În numele Consiliului Sindicatului, dl Alexandru Gobjila a felicitat participanții la conferință cu un începutul unui nou an de studii  și a urat tutur realizări noi pe tărîmul pedagogic.

 

 

 

Ecaterina Sturzinschi: Vreau ca angajații să înțeleagă rolul sindicatelor

Din interviul ce urmează aflați mai multe detalii din familia sindicală. Protagonista acestui interviu spune că sindicatele apără  drepturile și promovează interesele angajaților, precum și negociază unele condiții decente și echitabile de muncă și salarizare. Pentru a vă oferi mai multă informație despre sindicate, am realizat acest interviu cu Ecaterina Sturzinschi, președinta Asociației sindicale raionale a Sindicatului "Viitorul"

Ce este un sindicat?

Sindicat este o organizație a angajaților, al cărei scop este protejarea drepturilor acestora. Asemenea organizații există pentru a reprezenta interesele salariaților.

Credeți că angajații au nevoie de o asemenea organizație?

După ce sindicatele din Moldova și-au căpătat independența, ele cu adevărat contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice, sociale ale salariaților. Sindicatul nu poate fi neglijat și nici dirijat de stat. Avem o poziție independentă care chiar a început să fie auzită și luată în considerație. Grație insistenței sindicatelor, au fost soluționate un șir de probleme ale salariaților ce țin de majorarea salariilor, crearea condițiilor sigure de muncă cu înalt grad de securitate, îmbunătățirea cadrului legal în domeniul protecției sociale.

Care sunt privilegiile unui angajat sindicalist?

În primul rând, vreau să vorbesc despre contractul colectiv de muncă care oferă mai multe privilegii angajatului, decât Codul muncii. Mă bucur mult că este în toate organizațiile sindicale din raion și, se respectă. Astfel, angajații beneficiază de mai multe zile de concedii, adaos la salarii. De exemplu, cine n-a fost în concediu de boală pe parcursul anului, la concediu se adauga 4 zile plătite. Cei care lucrează mai mult de 6 ore la computer, la fel beneficiază de 4 zile la concediu. Pentru intensitatea muncii, efort psiho-emoțional se acordă un concediu plătit cu durata de 9 zile calendaristice pentru cadrele didactice din toate tipurile de instituții etc.

Care sunt următoarele propuneri care vor fi înaintate de sindicat?

Avem pachetul pregătit. Este cu referire la Legea 270, ce ține de majorarea salariilor. Doar să se reîntoarcă Guvernul la muncă. Actualmente, unii angajați au concedialele mai mici decât cum erau. De ce? Au scos premiul anual și ajutorul material. Noi am calculat, practic sunt aceeași bani, doar că îi primesc parțial, în fiecare lună la salariu. Asta-i despre mărirea salariilor. Deci, propunerea este să fie cum era – al 13-ea salariu și ajutorul material la concediu.

Încă o propunere – Contractul individual de muncă, încheiat cu cadrele didactice de vârstă pensionară, să fie încheiat anual, pe un termen nu mai mic de 11 luni. Motivul e că pedagogul care este la pensie și, rugat să activeaze în școală, încheie un contract doar pe o perioadă de activitate – 9 luni. Nu este corect, căci activează oricum ca și toți alții profesori pe parcursul anului. În luna august, deși n-au contractul încheiet, ei oricum vin la școală, participă la ședințe, pregătesc clasa de un nou început. Deci, ei știu că de la 1 septembrie vor activa conform contractului, însă în luna august – se primește că lucrează voluntar. Totodată, și la concediale primesc mai puțin, căci se ia în calcul doar cele 9 luni. Iată de ce venim cu propunerea ca să fie încheiat contractul cu pedagogul ce are o vârstă pensionară pe un termen nu mai mic de 11 luni. Și așa avem lipsă de cadre didactice. Trebuie de prețuit și respectat cadrele care sunt, nu de neglijat.

La nivel raional, cum soluționați problemele și, cât de frecvent apar conflicte care necesită implicarea sindicatului?

Probleme, să spun sincer, zilnic apar. Mă sună cu diferite întrebări și probleme. Ca exemplu, despre performanțe, adică acel adaos la salariu. Mulți directori nu au înțeles corect și aplică acest adaos ca o bâtă. În viziuanea lui, angajatul ar trebui să activeze peste normă, ca să beneficieze de adaos pentru performanțe. Nu este corect. De aceea, venim cu explicații și tălmăciri pentru angajați. Sau, o altă situație, nu dau numele, a fost eliberată din funcție o șefă de grădiniță. Noi am apelat la Inspecția muncii a Sindicatelor care, a implicat și Inspecția de Stat a Muncii. A urmat proces de judecată și, a căștigat. Drepturile angajatei au fost apărate. Cele mai multe conflicte și procese de judecată le avem cu primarii.

De ce?

Pentru că unii se consideră ca Dumnezeu în sat. Nu toți, desigur. Cu mulți primari avem o conlucrare foarte bună.

Totuși, de ce nu toți primarii vor colaborare cu sindicatele?

Pentru că noi ne putem implica în soluționarea problemelor pe teritoriul administrat de ei. Apărăm drepturile angaților atunci când li se încalcă. Venim cu informări. Iar un om informat, este unul protejat. Avem și consultații juridice gratuite. Deci, suntem o organizație la dispoziția fiecărui angajat.

A fiecărui sau doar a membrului de sindicat?

A membrului de sindicat, mă refer.

Cum, cine poate fi membru de sindicat?

Chiar dacă unde-și desfășoară activitatea nu există organizație de sindicat, poate să vină angajatul să scrie cerere de aderare. Sau, poate forma la locul de munca organizația sindicală. Minimum 3 persoane să fie și, deja este organizație.

Deseori organizați diferite activități cu premii, cadouri…

Motivul esențial pentru care organizez poate multe activități este de a fi aproape de membrii de sindicat, de a le oferi informația necesară, recomandări pe domenii, de a comunica între ei membrii de sindicat, de a da voce problemelor cu care se confruntă și, totodată, la fiecare activitate, vin cu premii, cadouri pentru a motiva și încuraja membrii ce fac parte din familia sindicală. Ca exemplu, la fiecare început de an școlar organizăm concursul Tânărul specialist. O altă tradiție este organizarea festivalului-concurs Cântec, joc și voie bună, și alte activități tematice, ședințe, consultări publice etc.

De unde Sindicatul are bani?

Membrii sindicatului achită 1% din salariu. Din acești bani, 50% revin organizației noastre, altele 50% — la Federație. Bani pentru cadouri și premii de unde avem? Am decis ca 2 luni de cotizație să rămână la noi, special pentru astfel de necesități.

    Vă mulțumim.

EDIT Media

 

CONFERINȚA PEDAGOGICĂ 2019

 

Tradițional, în luna august cadrele didactice se întrunesc pentru a face bilanțul anului de studii care a trecut și își trasează noi obiective pentru anul care vine.

La fel și în acest an, la Comrat, s-a desfășurat Conferința pedagogică la care a particpat secretarul general al Sindicatului “VIITORUL” , dl Alexandru Gobjila, liderii de sindicat din cadrul  Sindicatului “VIITORUL” cadrele didactice, manageriii instituțiilor de învățămînt, conducărorii Autonomiei Gagauze, invitați speciali.

Pentru început, dna Irina Vlah, bașcanul Gagauziei a adresat celor prezenți un mesaj de salut în care a menționat faptul că educația este o prioritate pentru conducerea Autonomiei, iată de ce împreună cu Direcția Generală Învățămînt, s-a depus tot efortul pentru ca în înstituțiile de învățămînt sa fie cele mai bune condiții posibile, iar disciplinele să fie predate și asimilate la cel mai înalt nivel. De asemenea, bașcanul a menționat că chiar dacă nu s-a reușit rezolvarea tuturor problemelor, anul acesta cele mai mari investiții s-au făcut în domeniul educației: reparația edificiilor, schimburi de experiență, acordarea de burse pentru copii din familii social-vulnerabile și altele. În final, a urat tuturor succese în noul an școlar, răbdare și rezultate deosebite în activitatea de zi cu zi.

La rîndul ei,  șefa Direcție Generale Învățământ, dna Sofia Torlac a prezentat Raportul despre starea sistemului de învățămînt în Autonomia Gagauză și perspectivele de dezvoltare. S-a făcut referire la rezultatele anului școlar precedent, la problemele existente, la preocupările dar și la cele mai eficiente soluții care să aibă ca rezultat final eficientizarea procesului educațional.

În final, pedagogii au adresat invitaților o serie de întrebări cu privire la cele mai stringente probleme din domeniu, încercîndu-se în acest fel identificarea eventualelor soluții.  

 

 

Subcategorii

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more