Activități ce consolidează femeile în sindicate
Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de 7 martie curent, a participat la cel de al XXX - lea Congres al femeilor salariate, care s-a desfășurat în orașul Ankara, Turcia.
Congresul a adunat peste 1000 de femei, lidere sindicaliste din Turcia, inclusiv 50 de femei din țările Euroasiatice, care au abordat subiecte precum importanța femeilor și contribuția lor în lumea muncii, eforturile depuse și valoarea pe care o aduc femeile în toate domeniile vieții, precum și provocările diverse cu care se confruntă femeile.
Aducem mulțumiri Federației Sindicatelor Internaționale Euroasiatice pentru invitație și pentru buna organizare a evenimentului.
Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!
În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de 4 martie curent masa rotundă cu genericul ”UNITE PRIN DIVERSITATE: PLEDOARIE FEMININĂ PENTRU SOLIDARITATE SINDICALĂ!”, cu participarea liderelor de sindicat din cadrul organizațiilor membre ale Federației – Sindicatul „DEMNITATE”, Sindicatul „GARDIANUL”, Sindicatul „FRONTIERA”, Sindicatul „SINDMAI”, Sindicatul „SALVATORUL” și Sindicatul „VIITORUL”.
De asemenea, la masa rotundă au participat Marcela Adam, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Diana Salcuțan, șefa adjunctă a IGPF; Liuba Jignea-Suveica, directoare adjunctă a ANP, Luminița Ceburciu, șefa adjunctă a IGSU, precum și președinți ale centrelor sindicale național-ramurale.
Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, președinta Comisiei de Femei a CNSM a mulțumit invitatele pentru implicare în promovarea drepturilor femeilor, îmbunătățirea situației în domeniul politicilor cu privire la egalitatea de gen, precizând că liderele de sindicat din cadrul Federației au în continuare un rol important în promovarea acestora la nivel de unitate și în societate.
Marcela Adam, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a apreciat rolul important pe care l-au avut sindicatele în procesul de ratificare a Convenției de la Istambul, prin care statul asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie și se angajează ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii. La fel, dna deputată a atras atenția și la Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.190 privind eliminarea violenței și hârțuirii la locul de muncă, și a comunicat despre activitățile organizate pe platforma parlamentară în ceea ce privește promovarea politicilor de gen, combaterea hărțuirii la locul de muncă, înlăturarea inechităților în sistemul de asigurări sociale.
Invitatele la acest eveniment: dna Diana Salcuțan, dna Liuba Jignea – Suveica și dna Luminița Ceburciu s-au împărtășit cu experiența de viață, marcate de determinare curaj și perseverență prin au trecut pentru ajunge în fruntea instituțiilor din cadrul ordinii publice. Aceste trei profesioniste remarcabile, ajunse în fruntea instituțiilor din cadrul ordinii publice, și-au dezvălui parcursul lor profesional și provocările pe care le-au depășit pentru a-și atinge idealurile. Prin exemplul lor, ele inspiră încrederea în puterea voinței, a muncii asidue și a dedicării.
Ludmila Siomina – Ghițu, psiholog, a ghidat participantele la eveniment într-o călătorie fascinantă despre stima de sine, dezvoltarea inteligenței emoționale și gestionarea emoțiilor. Prin tehnici interactive și exerciții practice, a ajutat să se cunoască mai bine personalitatea, oferindu-le instrumente valoroase pentru a înțelege și echilibra trăirile interioare.
La finalul evenimentului, atmosfera a fost încununată de un recital muzical fascinant, susținut de artiștii emeriți Corina Țepeș și Costi Burlacu. Prin armonia melodiilor și sensibilitatea interpretării, aceștia au adus un omagiu deosebit femeilor sindicaliste și invitatelor prezente, transformând momentul într-o adevărată sărbătoare a grației, dedicației și forței feminine.
Standard de personal pentru instituțiile penitenciare
Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen lung al unei instituții.
În lipsa unui instrument la nivelul SAP privind cuantificarea necesităților de personal, Sindicatul “GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a inițiat negocieri cu ANP. În cadrul ședinței de dialog social angajator-reprezentant al angajatului, din iunie 2023, părțile au convenit asupra necesității aprobării standardelor de personal la nivelul SAP, ca primă etapă de dezvoltare, care să asigure o gestionare eficientă a resurselor umane și alinierea la bunele practici europene.
În acest context, pe parcursul anului 2024, un grup de angajați din cadrul SAP și membri ai Sindicatului GARDIANUL, asistați de domnul Ștefan Teoroc, președinte și Adrian Neagoe, vicepreședinte al SNPP din România, cu suportul proiectului TAIEX (Instrumentul European de Asistență Tehnică și Schimb de Informații) au elaborat proiectul standardului de personal pentru Instituțiile penitenciare din Republica Moldova.
Proiectul a urmărit următoarele:
- Identificarea necesarului real de personal raportat la criteriile stabilite.
- Identificarea dezechilibrelor de personal între instituțiile din sistemul administrației penitenciare prin stabilirea unui procent optim - posturi prevăzute / posturi standard.
- Corectarea dezechilibrelor dintre instituții, astfel încât nici un penitenciar să nu se afle sub procentul optim stabilit și evitarea mutării de funcții prevăzute între instituții, respectiv evitarea reducerii unor funcții ocupate.
- Corelarea politicilor de resurse umane pentru menținerea echilibrului între instituții (concursuri, repartizări după absolvirea instituțiilor de învățământ de profil, etc.)
Rezultatele proiectului Standardului de personal din cadrul sistemului administrației penitenciare au fost prezentate conducerii Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorilor instituțiilor penitenciare și reprezentanților din parlamentul RM.
Analiza situației curente în cadrul SAP raportată la proiectul standardelor de personal a reliefat atât nivelul de ocupare a funcțiilor existente, cât și deficitul de cadre atestat, oferind o imagine clară asupra necesităților de resurse umane și a provocărilor întâmpinate în asigurarea unui sistem funcțional și eficient.
Acesta este primul proiect prin care partenerii de dialog social își unesc forțele pentru realizarea obiectivului comun Asigurarea SAP cu personal Suficient și bine pregătit.
Alinierea la standardele internaționale și pe această dimensiune este o prioritate a sindicatelor, iar asigurarea cu personal calificat, motivat corespunde politicilor și recomandărilor, precum
- Rezoluția Parlamentului European referitor la sistemele penitenciare și condițiile din închisori (2017);
- Recomandarea Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre, referitoare la regulile penitenciare europene rec(2006);
- Regulile Nelson Mandela (2016);
- Organizația Internațională a Muncii;
- Comitetul pentru Prevenirea Torturii;
- Oficiul Avocatului Poporului;
- Mecanismul național de prevenire a torturii.
RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU
Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței țării.
Astăzi, se împlinesc 33 de ani de la acest eveniment tragic, în care și-au pierdut viața sute de conaționali.
Este o zi consacrată comemorării celor căzuţi în războiul din 1992 şi victimelor acestui război, fiind și ziua în care ne exprimăm gratitudinea față de ostașii rămăși în viață care au luptat pentru apărarea integrităţii şi a independenţei Republicii Moldova.
Pe această cale, Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", cât și Sindicatele "DEMNITATE", "FRONTIERA", "GARDIANUL", "SALVATORUL", "SINDMAI" și "VIITORUL", organizații membre ai federației, își exprimă recunoștința față de veteranii și rudele celor căzuți în războiul din 1992, care au demonstrat devotament față de țară și sacrificiu de sine în lupta pentru integritatea şi independenţa Republicii Moldova.
Stimați veterani, Vă adresăm cele mai sincere mulțumiri însoțite de întreaga noastă apreciere pentru faptele Dumneavoastră de eroism și spiritul de sacrificiu, dorindu-vă multă sănătate și prosperitate.
Comitetul Federal
CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)
Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), condusă de Igor Zubcu, președintele CNSM, a efectuat o vizită la Padova, Italia. În cadrul acestei vizite, delegația s-a întâlnit cu reprezentanții Confederației Generale Italiene a Muncii (CGIL).
Scopul principal al întâlnirii a fost consolidarea colaborării sindicale dintre cele două organizații și schimbul de experiență privind protecția drepturilor lucrătorilor. La întrevedere au participat Aldo Marturano Sferra, secretar general al CGIL Padova, Marianna Cestaro, secretar confederal, Manuela De Paolis, secretar, Marco Galtarorossa, responsabil de politici industriale, muncă și securitate, Alioune Diop Badara, responsabil de politici privind imigrația, mediul și tineretul, și Mabel Grossi, responsabil de politici europene și relații internaționale.
În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte precum: promovarea drepturilor muncitorilor migranți, îmbunătățirea condițiilor de muncă, combaterea muncii nedeclarate, strategii privind recrutarea membrilor de sindicat, dezvoltarea capacității organizaționale prin utilizarea noilor tehnologii.
Un aspect important al întâlnirii a fost analiza experienței sindicatelor italiene în aplicarea Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate și stabilirea unor strategii comune pentru atingerea unui salariu minim echitabil. De asemenea, s-a discutat despre rolul sindicatelor în promovarea drepturilor lucrătorilor în contextul aspirațiilor Republicii Moldova de integrare europeană.
Această colaborare este deosebit de importantă, având în vedere numărul semnificativ de cetățeni moldoveni care lucrează în Italia. Prin eforturile comune ale CNSM și CGIL, se urmărește consolidarea protecției drepturilor acestora.
Ambele organizații și-au reafirmat angajamentul de a continua colaborarea și de a dezvolta proiecte comune menite să îmbunătățească situația muncitorilor migranți și să întărească relațiile sindicale dintre Republica Moldova și Italia.
Confederația Generală Italiană a Muncii este cea mai veche și cea mai reprezentativă organizație sindicală din Italia, reunind peste 5 milioane de membri, dintre care 11622 sunt moldoveni.
În 2021, CNSM și CGIL au semnat un Acord de colaborare pentru creșterea protecției lucrătorilor moldoveni aflați în Italia și a celor italieni care activează în Republica Moldova, asigurându-le un cadru reglementat de muncă.
More Articles...
Subcategories
Page 1 of 131
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

12345678910