MAI PRESUS DE TOATE ESTE LEGEA !
În aceste zile de odihnă și sărbătoare oficială cu conotații de înaltă intensitate emoțională și comemorativă, angajații MAI sunt non-stop la datorie, monitorizând procesul de desfășurare a manifestărilor și asigurând liniștea și ordinea public.
Prevederile Legii nr.54/2003, art. 1, punctul b), interzic etalarea, confecționarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea difuzării publice a simbolurilor fasciste, național-socialiste (naziste), unei organizații extremist sau utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, fapt ce unora nu le este pe plac și încearcă să destabilizeze situația calmă a unei sărbători de comemorare a veteranilor celui de al II război mondial.
Angajații MAI nu vor tolera și nu vor manifesta neglijență față de persoanele, care vor admite derogări de la cadrul normativ sau vor încerca să instige la încălcarea legii.
În acest context, Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” vine cu un apel către toți cetățenii care intenționează să participe la manifestațiile de 9 mai, să se conformeze cadrului legislativ și să aibă un comportament pașnic, respectând munca oamenilor legii, aflați la datorie.
Cu respect pentru munca angajaților MAI,
Comitetul Federal al Federației Sindicatelor
din Moldova “SINDLEX”