Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani
Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă, de 63 de ani. Totodată, stagiul complet de cotizare în cazul femeilor se va egala cu cel al bărbaților și va fi de 34 de ani. În acest sens, reprezentantele organizației de femei a sindicatelor au depus la Parlament un proiect privind plafonarea vârstei de pensionare. Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a prezentat aleșilor poporului mai multe argumente de ce femeile ar trebui să iasă mai devreme la pensie decât bărbații.
„Am venit cu propunerea ca din acest an să se stabilească un moratoriu pentru femei la 61 de ani și să nu mai crească vârsta de pensionare. Considerăm că, la momentul de față, în prag de pensionare sunt doamnele care au intrat în câmpul muncii după anul 1990 și au muncit pentru a avea stagiul de cotizare de 34 de ani în condiții nocive, în perioada de tranziție, cu salarii mici și ar fi ca un factor benefic ca dânsele să se pensioneze la 61 de ani, deși noi, ca sindicaliste, considerăm că era bine ca să rămână vârsta anterioară”, a relevat Angela Otean.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și-a exprimat de mai multe ori dezacordul privind intenția de a majora vârsta de pensionare a femeilor până la cea la care se pensionează bărbații, cu o eventuală majorare a vârstei acestora până la 63 de ani. Potrivit sindicaliștilor, nivelul de viață din Republica Moldova nu poate fi comparat cu cel din țările vecine, unde speranța de viață depășește 80 de ani. Sindicaliștii au subliniat în repetate rânduri necesitatea sporirii eforturilor pentru a diminua ponderea economiei informale, pentru a crește contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, a majora salariile și a îmbunătăți situația social-economică a cetățenilor.
Conform Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova, în anul 2022, durata medie a vieții pentru bărbații care au atins în anul 2022 vârsta de 65 de ani a constituit 12 ani, pentru femeile de aceeași vârstă – 15,7 ani. La nivelul țărilor UE, speranța de viață la 65 de ani în cazul femeilor constituia în medie 21,1 ani în 2022.
Analizele sindicaliștilor privind vârsta de pensionare a femeilor, conform datelor la nivelul UE, mai arată că pentru unele state în care vârsta de pensionare a femeilor constituie 60 – 63 de ani, speranța de viață a femeilor la 65 de ani este mult mai mare. De exemplu: Norvegia – de 21,8 ani, Polonia –18,4 ani, Slovacia – 17,1 ani, Austria – 21,1 ani, indicator ce este semnificativ mai mare decât cel din R. Moldova, starea de sănătate a femeilor din țara noastră fiind inferioară țărilor cu o speranță de viață mai mare.
Din 1 ianuarie 2024, persoanele pot solicita reexaminarea pensiei în cazul în care au continuat activitatea după stabilirea/reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă. Din 1 ianuarie 2024, se reexaminează și pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 2022, cu condiția că persoanele au realizat un stagiu de cotizare de la doi ani până la șapte ani. Ca urmare a indexării cu 6% din 1 aprilie 2024, pensia minimă pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare constituie 2777 de lei.