TRUPELE DE CARABINIERI LA CEA DE-A 28 ANIVERSARE
La data de 12 decembrie 2019, Mihail LAȘCU, președintele Federației „SINDLEX” a participat la cea de-a 28 aniversare de la crearea Trupelor de Carabinieri.
În cadrul acestui eveniment a participat Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Președintele Igor Dodon, ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu, comandatul Inspectoratului General de Carabinieri, membrii Corpului diplomatic și alți invitați.
În discursul său, Președintele țării a adus felicitări carabinierilor și a menționat despre rolul important al Trupelor de Carabinieri ale MAI la asigurarea securității cetățenilor.
La rândul său, ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu a mulțumit carabinierilor pentru activitatea din cei 28 de ani de existență, dorindu-le succes și rezultate frumoase în viitor.
Evenimentul a continuat cu depuneri de flori și un program al Orchestrei Model cu defilarea militarilor și prezentarea tacticilor de luptă ale carabinierilor.